vineri, 28 decembrie 2007

Christmas Aftermath


Stau pe o bancă, în parcul Bazilescu, încercînd să ghicesc setările optime pentru o poză într-un peisaj cu mult maro, gri şi ceva alb (da, am jucărie nouă, weeeeee!). Aleile presărate cu nisip, frumos...
„Domnu' fă-ne şi nouă o poză!... Iese pe loc?“
„Nu iese pe loc, că n-am revelatorul la mine“
Mi-a plăcut faptul că erau mamă şi fiică, mi-a plăcut că erau bine îmbrăcate şi, caz rar, mai curate decît gunoiul pe care îl strîngeau.
Le-am rugat să tragă obiectul muncii între ele şi le-am pozat, cu promisiunea că într-o bună zi le voi înmîna şi exemplarele hard-copy. Şi, vorba Anei... m-am simţit util.

joi, 27 decembrie 2007

Poll – And the winner is...

Moş Crăciun cu plete dalbe. Clasicul, tradiţionalul, politically corectul. Cel cu ochi străini şi goi vine abia pe locul doi. Poate că-i mai bine-aşa, că altfel nu mai rima. Ptiu!!!
Mă rog, voi ştiţi cel mai bine cum stă treaba cu Moşul. Eu, de un an şi ceva, nu mai beau Coca-Cola.
Hai c-a trecut şi Crăciunul ăsta. Mai e un hop, Revelionul. Iar de la anul o luăm de la capăt. Sf. Ion, Valentine's Day, săptămîna nebună din martie şi devastarea litoralului de pe 1 mai. Apropo, vara asta ne halikidiki sau kuşadasim?

vineri, 21 decembrie 2007

Mai nimic despre 21-XII-1989

Poate doar "capra cu trei iezi" pe care o făcusem cîteva zile la rînd pe nişte străduţe obscure. Şi "Vocea Americii", la care ascultam seara cum se năruise tot Estul. Am fi putut deveni Cuba Europei, de ce nu?
A doua zi dimineaţă, cu metroul spre Casa Scînteii. Se întîmplase într-adevăr ceva?
De la Unirii spre Aviatorilor, fără oprire la Universitate... deasupra se spăla asfaltul...

miercuri, 19 decembrie 2007

Adoptă un porc!

A venit vremea să mă implic. Ajunge cu pasivitatea din postura căreia "sigur că îţi e comod să comentezi şi să te dai ironic"...
Doamnele cu căţelul îşi apără bubicii prin tot felul de campanii, care mai de care mai mediatizate. Îi apără şi pe prietenii vagabonzi ai bubicilor. Eu am ales să apăr porcul.
– Este porcul un animal domestic? Este.
– Nu-i aşa că, dacă pisicuţele şi căţeluşii ni se păreau animale gustoase, ne hotăram să nu le mai iubim atît de "platonic" şi le băgam satîrul în beregată ori de cîte ori ni se făcea foame? Aşa este.
– Cunoaşte porcul motivele pentru care îl îndopăm cu grîu aproape un an de zile? Nu.
Mi s-a argumentat de fiecare dată că toate campaniile de combatere a violenţei împotriva animalelor au ca ţintă violenţa fără motiv, gratuită. Mă scuzaţi, nu înţeleg: dacă nu am dreptul să împuşc în cap un cîine vagabond care m-a muşcat, de ce am dreptul să cresc porci pentru consum? Ah, da... asta nu e violenţă, nu e crimă... se numeşte zootehnie!?
Dincolo de orice ironie, aş impune o condiţie obligatorie pentru toţi iubitorii de animale: să fie vegetarieni. Mi se pare uşor ipocrit să alegi să iubeşti un animal şi să-i pui părul pe moaţe doar pentru că nu e bun la gust şi, în acelaşi timp, să-l transformi în salam şi cîrnaţi pe un altul.
Aşa că... Nu sta deoparte, adoptă un porc! Şi nu de la anul, chiar acum, în Ajun! :)


Dacă te hotărăşti să susţii această generoasă campanie, foloseşte cu încredere bannerul de mai sus. Nici măcar nu trebuie să menţionezi sursa. Atîta timp cît salvezi viaţa unui porc, asta e tot ceea ce contează :)

marți, 18 decembrie 2007

Underground

La metrou, cum cobori scările şi treci de primele uşi de la intrare, vezi în aproape fiecare staţie două abţibilduri (sau stickere, pentru neologişti): unul prin care ţi se aduce la cunoştinţă că păşeşti într-un perimetru supravegheat video şi altul - right next to it - prin care ţi se interzice fotografiatul. Cum s-ar zice: nu mai poza tu că filmăm noi. Ştiu că transportul subteran e mai cu moţ cînd vine vorba de reguli de comportament. La metrou trebuie să cobori cu mai multă responsabilitate civică, să fii mai vigilent cînd vine vorba de pachete suspecte abandonate sau cetăţeni turbulenţi. Şi, cel mai important, numai la metrou trebuie să te distribui uniform pe toată lungimea peronului şi să foloseşti toate uşile de acces (nu mi-a reuşit manevra, oricît m-am străduit).
Trecînd peste asta, mă înduioşează pînă la perplexitate "inventivitatea" celor care execută multitudinea de reclame-instalaţii din subteran. Una dintre ele e dulce rău, la parchet laminat, pe scările în semicerc de la Victoriei: imitaţia de parchet imitată pe trepte cu imitaţie de imitaţie – linoleum.
Iar despre cît de video e supravegheat "obiectivul"... în poza ilegală de mai jos.

duminică, 16 decembrie 2007

Prăpastia

Acum 18 ani, cam pe la ora asta, începea la Timişoara ceea ce avea să fie etichetat în cele mai multe şi diferite feluri: revoluţia, complotul intern, intervenţia CIA/Mossad/MI5, trădarea eşalonului doi etc. Cei mai mulţi dintre judecătorii evenimentului s-au străduit să impună o anumită etichetă. Puţini s-au gîndit că nici una dintre variante nu rezistă de una singură şi că numai o combinaţie – fie ea şi neomogenă – a tuturor versiunilor oferă răspunsuri la majoritatea întrebărilor.
Însă problema mea nu e asta. Realizez brusc că au ajuns la majorat cei care se năşteau în '89. Şi realizez că, de multe ori, intrînd în dialog offline sau online cu aceşti oameni, există un singur lucru despre care nu putem dialoga: perioada de dinainte. Mă rog... există mai multe subiecte pe care nu le pot aborda în conversaţiile cu ei, dar aici e vorba de o imposibilitate structurală. Pur şi simplu, ei nu pot reproduce mental ceea ce pentru mine reprezintă amintiri mai mult sau mai puţin vii. Fiecare dintre noi se consideră avantajat de postura lui, handicapul se află întotdeauna de partea cealaltă.
Nu e neapărat bine sau rău. E însă nemaipomenit de interesant şi o ocazie unică. Cred că sîntem norocoşi şi noi şi ei. Ei, poate, ceva mai norocoşi...

vineri, 14 decembrie 2007

Bobinarea este bună

Aceasta este o precizare pentru eventualii nedumeriţi de paranteza la primul link din stînga. Expresia-rimă nu-mi aparţine, o folosea frecvent unul dintre colegii alături de care îmi place să cred că am înălţat vîrful Nemira (sună patetic şi preţios, ştiu, însă Nemira este chiar o formaţiune muntoasă iar sloganul de atunci, de la început, se folosea dibaci de asta – un munte de cărţi, un singur pisc...).
Şi, ca să rămîn la caracterul explicativ pe care l-am acordat acestui post, iată şi precizarea: expresia e de bine, e jucăuş-admirativă sau voit ambiguă şi doar aparent ironică dacă vreţi, nu are vreo nuanţă peiorativă. Cel puţin nu pentru mine.
Deci punct. Despre perioada în care am nemirit nu pot să scriu doar un post. Va trebui să-mi rezerv timp, să fişez informaţia... Şi, dacă se va descoperi că are şi efect retroactiv, să iau şi nişte lecitină :)

To be continued in Chitila Sky, eventually.

marți, 11 decembrie 2007

Tot pe repede-înainte

Aveam de gînd să mai intru „puţin“ pe Eve, mă întreb ce minunăţii inutile dar haioase mai lansează iarna asta. În anii trecuţi introduseseră pe piaţă muniţie din zăpadă, adică trăgeai cu bulgări. Just for the fun of it, desigur. Damage nul :)
Firma dă petrecere „de Crăciun“ în seara asta. Cică în Spice, dacă am reţinut bine. Nu m-am dus. Dincolo de faptul că nu sînt genul party, mai e şi aversiunea pe care o am faţă de insistenţa cu care angajatorul ţine cu orice preţ să se tragă şireturi cu mine sau să-mi bage pe gîtul vieţii personale elemente de decor pe care nu le doresc. Mai bine dă-mi dracului o primă de sărbători, muncesc pentru bani, nu ca să mă scoţi în oraş!
Dau peste leapşa lui Claudiu. Mi se temperează elanul de Eve... am temă :)

Ce bloguri citeşti?
Frecvent, pe cele din lista alăturată. „Beletristică“, în principiu. Uneori, prin ricoşeu, mai nimeresc şi peste altele. Nu am o metodă.

Care este numele tău adevărat?
Hai să zicem Dan. E scurt, uşor de reţinut şi nici nu ocupă mult spaţiu.

Mai ai alte bloguri? Care?
M-a ferit entitatea-pe-care-ceilalţi-o-numesc-Dumnezeu. Dacă acesta este un blog, atunci e singurul.

Ce-ai vrea de la netul românesc?
Nimic în mod special, cît timp nici el nu vrea ceva de la mine.

Ce părere ai despre lepşe?
Sînt utile, mai dezmorţesc atmosfera.

Numeşte 3 bloguri “strălucite” şi 3 bloguri “idioate”.
Who am I to judge that? :)

Sare/Zahăr?
Sare după gust. Zahăr ecologic, din trestie.

Pâine albă/neagră?
Nu contează, cocă să fie...

Te încălzeşte cu ceva faptul că Băsescu a făcut nu ştiu ce?
Băsescu face şi el ce-a învăţat. Valuri. Nu mă încălzesc şi nu mă răcoresc gesturile lui. Nici măcar nu mă udă.

Ca de obicei, piua. Sau, dacă tentează pe careva... vă invit să „vă serviţi“.
Merci, dom' Costel :)

sâmbătă, 8 decembrie 2007

Flash-back pe fast-forward

Ieri seară. Plec în grabă de la birou, pe la 5 şi ceva. Îi duc nişte chei importante Anei. Şi le uitase, plecînd probabil tot în grabă de la birou. Aflu ulterior că, în timp ce mă aşteaptă la gura metroului de la Victoriei, împarte indicaţii preţioase unor bătrînici şi domnişoare pierdute-n spaţiu. Se simte utilă... eu, şi mai şi. Dacă nu-şi uita nimic la birou?...
Predau cheile şi mă urc într-un 620, autobuzul care ţine locul tramvaiului deviat din cauza unor reparaţii la calea de rulare. Cobor la Chibrit. Aştept o culoare verde la un semafor. La 3 metri de mine, autobuzul din care tocmai coborîsem începe să urle din goarnă către maşinuţa neîndemînatică din faţa lui. Îi arăt urechea stîngă fostului tractorist ajuns şofer RATB şi îl întreb, strigîndu-i prin parbriz, dacă îşi aminteşte ceva despre chestia aia cu claxonatul în oraş. Ca în Scufiţa Roşie, deschide uşa din faţă ca să mă audă mai bine. I-l arăt pe agentul de circulaţie pierdut în mijlocul intersecţiei (Dumnezeule, ce caută un agent de circulaţie la Chibrit?). Se calmează. Adică începe să mă înjure, închide uşile şi pleacă. Se face verde la semafor. Pentru mine, pietonul. Iniţiez traversarea. Cu coada ochiului observ maşina venind fără intenţie de frînare. Mă arunc înainte. Se opreşte, la limită, cu bara din faţă lipită de piciorul meu stîng. Mă dau atins şi mă proptesc cu pumnul în capota motorului. Se aude zgomot de tablă detensionată. Blonda de la volan (coincidenţă, desigur) devine platinată, ia mîinile de pe volan şi le duce la gură, a îngrijorare. O ajut să vadă culoarea din semaforul care-mi permite mie să traversez, nu ei, şi îi transmit înjurăturile preluate de la tractorist. Proaspete.
Intru într-un magazin Ultra-Pro. "Aveţi vreo listă cu plăcile de bază existente în stoc?" "Uitaţi acolo catalogul nostru promoţional, găsiţi tot ce vreţi". Flăcăul e corporate, la costum şi cu zgarda de gît. Răsfoiesc catalogul promoţional. Aleg o placă de bază. "Asta", zic. Specialistul aruncă o privire scrutătoare spre rafturi... aparent, acolo era tot stocul. "Momentan nu avem modelul". "Acum ai înţeles de ce te-am întrebat de lista aia?..."
Înţeleg în schimb eu ce căuta poliţistul în intersecţia de la Chibrit, după ce reuşesc să mă urc în deviatul de tramvai 20.
Podul Constanţa, într-o după-amiază de decembrie: un alt fost tractorist, ajuns acum şofer de TIR, îşi închipuie într-o clipă de rătăcire că poate trece cu măgăoaia pe sub grindă. Nu-şi mai aminteşte ce înălţime are remorca, iar despre înălţimea pasajului nu deţine date concrete. Drept pentru care prin pasaj trece doar cabina, remorca se propteşte în grindă şi rămîne un pic mai în spate. Din mersul poticnit al tramvaiului, îndesaţi unul într-altul ca sardelele, nu putem să vedem decît o bucăţică din aftermath. Poliţie, echipe de intervenţie, cabluri rupte. Şi mulţi cetăţeni la volan, bară la bară, înşiraţi pe vreo 5-6 kilometri, de la Chibrit pînă spre Laromet.
Ajung acasă pe jos iar în pat aproape de-a buşilea. Adorm şi spre miezul nopţii, cînd mă trezesc, aflu că Meme i-a mai dat una peste ochi lui Gigi.

duminică, 2 decembrie 2007

Eve Online: Trinity – în ajun de Moş Nicolae


E jale. O să-mi crape cablajul de pe placa de bază, iar placa video îmi va exploda de-a dreptul. Pe 5 decembrie se lansează patch-ul şi eu sînt la hardware-ul gol. Nu-i vorbă, de ceva timp n-am mai apucat să intru nici pe grafica veche, cu skill-urile adunate în ultima vreme aş putea probabil să mă bag la level 4 missions fără dureri de cap şi cu fitting încropit, asta însă nu mă împiedică să mă vait, nu? :)

sâmbătă, 1 decembrie 2007

Semantica de pe lîngă casa omului

Începutul unui week-end în care întenţionez să-mi trag sufletul după o săptămînă plină de DTP rush, că vin sărbătorile şi ţara mai are încă păduri netransformate în felicitări, pungi de cadouri, calendare şi foi cu antet. O săptămînă plină şi de revelaţii, să nu fim nedrepţi. Am descoperit cîteva aspecte foarte interesante:
Unu - nu am voie să fac şpăgi la birou pentru că intru în concurenţă cu principalul obiect de activitate al firmei. Prea ermetic formulat? Hope not :)
Doi - am avut plăcuta ocazie să cunosc un PR & Communication Director care, la oral, nu e în stare să lege două propoziţii fără să le despartă prin secvenţe mai lungi sau mai scurte de "ăăă", "îîî" sau "hmmm". Aici însă s-ar putea să fie vorba doar de efectul inhibator pe care, în general, îl am asupra speciilor corporatiste. Mai ales asupra femelelor, aş spune...
Trei - Citesc la Raluca un post legat de o proaspătă campanie împotriva violenţei casnice. Nu comentez faptul că promotorii îmi oferă o funduliţă pe care ar trebui s-o port în semn de angajament că nu voi pocni vreodată o femeie. What if I was gay?... În campania respectivă, acţiunea incriminată e denumită "violenţă domestică". Ceea ce mă conduce la ultima revelaţie pe săptămîna încă în curs, o mică bijuterie semantică, încheiere apoteotică a acestui vulgar display of arrogance post.
© 2007, MeSSeR - Violenţa domestică e sălbatică
Nu folosiţi fără credits, că vă ard :)

Să aveţi un week-end de săptămînă cît mai plăcut!

duminică, 25 noiembrie 2007

Brainstorming la Babanu (şi la beţie)


'Colo-n raft mai e o sticlă, zice refrenul (cu prefixul foaie verde şi-o sipică)...

Păi, să le numărăm: trei! Dacă luăm una mai rămîn două. Dacă luăm două şi le bem pe loc, ei bine, abia în cazul ăsta s-ar putea să vedem trei. Iar dacă intri în magazin deja beat, atunci chiar că nu mai contează cîte sticle sînt şi în care raft.
Alo, agenţia? Încă un rînd aici, că plînge masa...

marți, 20 noiembrie 2007

Eve Online: cică Major Changes to Come

Am I mean or what? :)
Dacă în ultima vreme n-am prea mai avut timp să "mă ocup" de latura ludică a timpului meu liber, asta nu înseamnă că n-am rămas conectat la fenomen. Se anunţă schimbări majore în ceea ce înseamnă grafica şi mecanica jocului. Pînă acum, necesităţile profesionale nu prea mi-au dat impulsul de a-mi upgrada echipamentul "de calcul", se pare că mă vor obliga cerinţele de sistem ale noului expansion release – Trinity.
În Eve nu poţi să intri în pauza de masă... pentru Eve ai nevoie de Timp cu T mare, cam de la 3-4 ore în sus pentru o misiune sau pentru un PVP. Componenta social-economică, cea politică şi cea de training sînt predominante, practic "pew-pew" nu faci decît foarte puţin. Iar dacă le ignori pe primele, ai mari şanse să faci "poc" fără să mai apuci să faci "pew".
Probabil că toate astea sînt valabile, în linii mari, şi pentru WoW, n-am încercat. De fapt, la Eve am ajuns căutînd un MMORPG non-fantasy. Chestie de gust. Unora le place Tolkien. Eu am consumat mai mult van Vogt, Le Guin şi Brunner.

Un trailer mai vechi dar care a rămas pe primul loc în preferinţele mele. Enjoy.

sâmbătă, 17 noiembrie 2007

Cînd încă nu se inventase roata...


Anul era 1980, al 13-lea.
Pot să spun cu mîna pe inimă: cu piesele de mai jos am deschis ochii în lumea muzicii rock de la noi. Luam vinilul cu mine oriunde mă duceam şi ştiam că găsesc un pick-up. La şcoală, la bunica din Drumul Taberei... Pe faţa cu "La Drum" (prima piesă) şanţurile aproape că treceau pe partea cealaltă.


Domino, cu Sorin Chifiriuc, e una dintre puţinele trupe care ar fi meritat să aibă măcar un LP şi nu l-a avut niciodată.
Pe single a apucat să pună "La Drum" şi "Totu-i numai pentru noi". "Circul" - la radio. Toate îmi sună şi acum la fel: solid, curat şi sincer. Aşa se auzea muzica înainte să apară "peştii".
Pe unde-oi mai fi tu acum, SKifi, şi ce mai faci... Că eu parcă sînt tot cel de-atunci.
Sursa foto (copertă single): muzicisifaze

vineri, 16 noiembrie 2007

The King is dead... God save the Queen


Aşa, ca de week-end, nişte flăcăi plictisiţi mi-au atacat site-ul pe care îmi etalez din cînd în cînd sedentarismul - că dacă aş spune că joc şah ar fi o formulare prea sofisticată :)

luni, 12 noiembrie 2007

Vibrează aerul...

Inspiraţi adînc, peste ceva mai mult de o lună începe Isteria. Străzile se vor umple de un amestec orbitor de disperare şi luminiţe multicolore. Metrorex a păstrat cîteva garnituri de tren şi pentru "colindătorii" proaspăt repatriaţi. Vagoanele acelea cîndva galbene, acum acoperite integral de graffiti şi nepăzite de bodiguarzii de la Scorseze.
Ştirile de seară se vor plimba din nou prin supermarket-uri şi vor anunţa senzaţionalul – vînzări record la ciorăpeii pentru Moşu (cu titlul "mană cerească pentru comercianţi"), comparabile doar cu vînzările record de flanele la primul val de frig. Marile sau micile corporaţii – parfumate, puturoase sau inodore, de Pipera sau de bulevard – îşi vor felicita clienţii (prin ziare, pe la TV sau prin fluturaşii de la fiecare colţ de stradă) şi îşi vor trimite acasă sclavii încărcaţi de bomboane pentru ăia mici.
Călare sau pe jos, îţi vei aminti cu nostalgie de traficul infernal din zilele normale.
Pacea, tihna şi spiritul Crăciunului te vor soma să te laşi pătruns de ele. Dacă n-o faci... de ce dracu' mai alergi ca un bezmetic în Ajun?

duminică, 11 noiembrie 2007

Cartea(,) de la început...

Conştient, aş adăuga. Se pare că e sezon de leapşa, asta vine de la Cristi Andrei. Ca şi el, am mai răspuns şi eu prin comentarii (la andreanum, de exemplu). So...
Cînd a fost să fie ritualul cu moaşele şi obiectele "magice" care – atinse fiind de mînuţele tale dolofane – aveau să-ţi definească soarta, eu am ales o carte, un pieptene şi un nu-mai-ştiu-ce-al-treilea-obiect. Sigur, interpretările sînt extrem de variate şi vagi. Dacă pieptenele n-ar fi însemnat o oarecare cochetărie şi un timp ceva mai îndelungat petrecut în faţa oglinzii de la baie (cel puţin pînă la un moment dat şi nu, yo no soy maricon), ar fi avut o explicaţie şi dacă acum dădeam cu grebla prin parcuri. Aşa şi cu cărţile.
Pînă să desluşesc înţelesul literelor ordonate în cuvinte, propoziţii şi fraze, răsfoiam cam tot ce găseam prin casă şi conţinea cît de cît ilustraţii, desene, poze: Codul bunelor maniere, Essential English (Eckersley), un imens dicţionar enciclopedic din perioada interbelică, Almanahul Urzica, Pif şi Rahan (astea erau adevărate comori, una dintre mătuşi lucra în legătorie la tipografia Partidului, acolo se făceau – pe asta n-o ştiaţi, ha!). După ce am învăţat să şi citesc, prima carte de care îmi aduc aminte a fost De la Pămînt la Lună – Jules Verne. Apoi şi altele, 20.000 de leghe sub mări, Uimitoarea aventură a misiunii Barsac, Ţinutul blănurilor, Cele 500 de milioane ale Begumei, Insula cu elice etc. Nu mi-a rămas nimic în cap din lecturile obligatorii de mai tîrziu – s-ar putea să le fi evitat cu graţie deşi, dacă a fost aşa, nu prea văd cum treceam clasele. Habar n-am ce e cu Cireşarii nici acum. Cărţile copilăriei altora nu m-au atras niciodată.

P.S. de la mine către toate librăriile virtuale care vînd cărţi reale: nu există carte al cărei număr total de pagini să fie impar, mai adunaţi o dată! Iar raportarea ultimei pagini care are pe ea tipărită coloncifra (presupun că ăsta e "mecanismul" vostru de calcul) e o mare idioţenie... Here's a tip: două pagini compun o filă; dacă ar putea exista cărţi cu număr impar de pagini, ar însemna că numărul de file ar ieşi cu fracţie; how's that???
Acestea fiind zise... declar piua, cel puţin pentru subiectul primei cărţi citite.

miercuri, 7 noiembrie 2007

It's only rock'n roll... but you missed it

Din nou o leapşă, din nou de la Claudiu.
Cum nu puteam să scap ocazia, dedic piesa tuturor curvelor, peştilor, amoebelor şi paramecilor din industria muzicală dîmboviţeană, cu precădere celor din şoubiz şi entărteinmănt.



duminică, 4 noiembrie 2007

¡Sin palabras!


Ce i-a determinat pe branduitori să se oprească la acest nume? MAteRIale de CONstrucţii?
Să fie vorba de o afacere comună între un Marian şi un Constantin, o Marie... sau o Maricică?
Cert e că vremea firmelor de genul "GabiFlory" n-a trecut încă, dar aici e grav. Site-ul, curăţel şi coerent, inspiră o afacere solidă. Am văzut în cîteva rînduri şi nişte furgonete de-ale lor prin oraş, au şi magazine... Deci se mişcă, nu e deloc o firmă de apartament sau căsuţă poştală. Dar...
... MARICON???
E vorba, cred, fie de un sinucigaş simţ al umorului, fie de o curioasă decizie de a nu face vreodată afaceri în Spania sau cu vorbitori de spaniolă...
Update: prin amabilitatea lui Cristi Andrei, iată şi o definiţie mai accesibilă (în engleză) pentru ce este maricon-ul şi cu ce se ocupă el în timpul liber, atunci cînd nu vinde materiale de construcţii şi instalaţii sanitare...

vineri, 2 noiembrie 2007

Sindromul cofetarului în faţa prăjiturilor


Claudiu mă întreabă care a fost ultima carte pe care am citit-o. Nu mai ştiu...

Imaginea ultimei cărţi citite (cap-coadă şi în înţelesul clasic al termenului) e din ce în ce mai palidă. Îmi e foarte greu să-mi amintesc exact. Cu adevărat cititor de cărţi cred că n-am fost decît în adolescenţă. Acolo a rămas şi actul normal al lecturii. S-a întîmplat că, pe parcurs, n-am mai reuşit să disociez cele două feluri în care privesc o carte atunci cînd pun mîna pe ea. Am citit toate cărţile pe care le-am "lucrat", pe unele chiar împotriva voinţei mele. Norocul cel mare a fost că, în marea lor majoritate, titlurile care mi-au căzut sub meseriaşă îngrijire au fost "comestibile". Ceea ce nu s-ar fi întîmplat dacă aş fi nimerit, de exemplu, la Editura Tehnică.
Avantajele - în postura în care mă aflu - sînt că întotdeauna m-am numărat printre primii trei-patru cititori ai cărţii respective, gîndul că în biblioteca ta de-acasă stă pe raft, poate, şi o parte din munca mea – iar asta gîdilă foarte plăcut orgoliul lui MeSSeR –, sentimentul că am reuşit să fac două lucruri deodată etc.
Dezavantajul – că nu mai pot privi o carte fără să-i judec mai întîi forma şi abia apoi conţinutul.
Bref... chiar dacă atipic şi oarecum distorsionat de formaţia profesională, am citit destul şi încă mai citesc. Susţin cu entuziasm ideea că, spre deosebire de ten, pe creier e bine să ai riduri.

marți, 30 octombrie 2007

MeSSeRii moarte

Continued from this

După ce m-am întors din armată, mi-am reînnodat vechimea în muncă tot la "13 Decembrie 1918". Munceam cot la cot cu tata, (e un fel de a spune, desigur, eu fusesem zeţar apoi culegător monotip, pe cînd el făcea parte din corpul funcţionăresc al tipografiei). Pînă prin toamna lui '88 am apucat şi primele calculatoare care au pătruns în industrie. Pe ele se opera doar culegerea, sub un DOS încă primitiv, de interfaţă grafică nu putea fi vorba la acea vreme. Culegerea era singura operaţie computerizată, restul se realiza prin tot felul de tehnici foto-mecanice, pneumatice, electrice sau pur şi simplu cu cîrca. În zeţărie, de exemplu, nu ţi-ai fi dorit să-ţi scape vreo pagină pe picioare. Era din plumb...
Foto: letterpress

Tot în zeţărie ţi se oferea cîte o sticlă de lapte pe zi (tot din cauza plumbului), dar zeţarii "adevăraţi" aveau mai mereu lîngă ei cîte o sticlă (de lapte, e-adevărat) vopsită în alb şi plină cu vodcă, vin sau coniac, după gustul fiecăruia. Era veselie. Decretul 400? Da, exista, dar în acele vremuri singurul scîrbos politicaly correct din firmă era secretarul de partid pe secţie. Cînd lucrurile mergeau prost sau – dimpotrivă – cînd toată lumea se simţea bine, înjurătura predilectă era 'te-n cap Guntenberg... La scaun (asemănător cu acelea din baruri, înalte şi fără spătar) aveau dreptul doar veteranii – pe lîngă depunerile de plumb din plămîni, zeţăria mai era responsabilă şi pentru varice. Munca în picioare a fost cea care m-a împins la monotip.

Foto:Linotipia.it, Museum of Printing


Altă viaţă... scaun confortabil, chiar un fel de prototip al ergonomicelor de azi... ca şi "tastatura". Reversul medaliei era faptul că aici nu ne puteam auzi unul pe celălalt decît în pauza de masă. Zgomotul de la tastere – comparabil cu cel dintr-o ţesătorie. Funcţionarea monştrilor era pe bază de aer comprimat. Cine mă vede azi lovind cu sete în tastaturile contemporane nu îşi închipuie de unde vine "furia"... însă pe atunci aveai nevoie de ceva forţă în falange ca să poţi urni fiecare piston.
Cînd am părăsit tipografia, funcţionau simultan toate cele trei vîrste ale culegerii - linotipul, monotipul şi fotoculegerea - împreună cu toate cele trei vîrste ale tiparului - adînc, înalt şi offset. Desktop Publishing-ul încă nu se născuse iar tehnoredactorii cu gulere albe erau abia la vîrsta primului buletin.

duminică, 28 octombrie 2007

FIARA în Ghencea


Din perspectiva şanselor de reuşită şi ţinînd cont de experienţele ultimilor antrenori în "relaţia" cu patronul, îmi vine în minte - din nou actual - comentariul lui Coca-Cozma Teoharie din finala CCE 1986, înainte ca "Fiara" să înfigă mingea sub bara transversală: "Lăcătuş trebuie să înscrie! Lăcătuş va înscrie!"...
Sursa foto: Onlinesport

WTF is going on?


Nu înţeleeeeeg... Cînd am deschis pagina de stats de pe trafic.ro mi-au explodat cifrele în faţă. Aseară mă bălăceam pe plaja locurilor 700-750. Azi... locul 350, cu 179 vizite în ultimele 24 de ore - faţă de 15-20 pînă acum. Şi pentru că nu mă pricep deloc sau aproape deloc la chiţibuşurile astea cu traficul şi contorizarea, fac şi eu cum fac "secretarele" care strigă "Viiiiruuuuuşi!" cînd le crapă Office-ul:
Bug? :)

UPDATE:

The system has gone wild... All your base are belong to us!

vineri, 26 octombrie 2007

Sănătaţii şi sănămamele lor



luni, 22 octombrie 2007

Commercial break


Din grijă prea mare pentru "noua ortografie" apar erorile în cea "veche" şi încă valabilă... Dar cînd le vorbim de diacritice parcă le detonăm o bombă sub cur.
Altfel, mesajul e onest: nu-ţi poţi permite să ratezi vreo picătură dintr-o băutură cu suc de portocale în doze farmaceutice. Dacă 4% ăla s-a precipitat pe fundul sticlei?...

duminică, 21 octombrie 2007

Iarna pe uliţă

În fiecare duminică, ştirile de seară sînt înţesate cu veşti despre buluceala de la intrarea în Bucureşti. Pînă să vină seara însă, avanpremieră:


Adică... pînă să ajungă aici, să vedem cum ies de-acolo...
"Se circulă în condiţii de iarnă" - şablon oficial pentru "se circulă mai prost decît prost".
"Autorităţile au fost luate prin surprindere" - eu aş fi fost luat prin surprindere dacă n-aş fi auzit asta.
Foto: capturi Antena 3

vineri, 19 octombrie 2007

Corporaţia ca o bubă plină de puroi

Pretext: unui om căruia îi datorez destul i se cere să se dea la o parte - "subtil", "discret" şi cu aparenţă de "stepping further in his career".
Poate a transpirat într-un fel sau în altul, pînă acum, părerea mea despre marile firme şi "idealurile" lor. Sper ca titlul acestui post să elimine orice eventuale incertitudini.
"Valorile companiei" sînt străbătute de un singur fir lung şi roşu: cum să te anuleze cît mai eficient ca individ cu viaţă proprie, cum să-ţi înlocuiască liberul arbitru cu gesturi şi fraze-tip.
Vei fi tentat să te încadrezi în trend. Mai mult, dacă îţi place ceea ce faci, vei fi tentat să crezi că asta are vreo legătură şi cu locul în care o faci sau - şi mai rău - cu oamenii care populează acel loc. Meritul nu mai e al tău ci al firmei... că te pune în valoare, că ţi-a oferit oportunitatea să te afirmi.
Dacă eşti slab te laşi purtat de toate astea. Sau dacă, pur şi simplu, ţi se pare mai uşor să te ataşezi de lucruri care îţi sînt oricum impuse. Devii fidel chiar, uitînd că eşti fidel unei corporaţii nu pînă cînd vrei tu, ci pînă cînd vrea ea. Şi cînd eşti pus pe făraş descoperi că nu mai ai nimic, pentru că tot ce aveai ai băgat "acolo".
To be continued... eventually

marți, 16 octombrie 2007

De pe lîngă drum


Aparent fără nici o legătură, asta îmi aduce aminte de lupta de convingere pe care am dus-o cu funcţionarele de la Taxe şi Impozite în încercarea de a le demonstra că - fizic! - nu am cum să locuiesc la o adresă numerotată 53-58.

luni, 15 octombrie 2007

Global Dimming - Întunecarea globală

Pretextul: Blog Action Day
"Solve the problem of Global Dimming and the world could get considerably hotter"

Am descoperit documentarul absolut întîmplător, la începutul lui 2007, răsfoind canalele TV de pe Winamp (ciudat, ştiu). Nu m-am mai putut desprinde de el şi l-am urmărit pînă la capăt, cu toată calitatea mediocră a stream-ului. Apoi l-am căutat pe filesharing şi l-am găsit, cu tot cu subtitrare (engleza BBC e, totuşi, suficient de inteligibilă). În general mă feresc de cuvinte mari, însă a fost cu adevărat şocant. Pentru că nu ştiam nimic despre întunecarea globală şi pentru că documentarul venea să adauge un element nou: lipsa unei alternative sau, mai popular spus, a unui loc de întors. În acea noapte am trăit sentimentul că noi toţi, ca specie, putem să "ne ducem la culcare".



Pe scurt, sînt două fenomene la acutizarea cărora specia umană a contribuit masiv în ultimele 5-6 decenii: efectul de seră şi efectul transformării norilor în oglinzi naturale. Primul e generat de emisiile de gaze, cel de-al doilea de emisiile de nano-particule. Efectul de seră duce la încălzire, întunecarea globală la răcire. A existat, pînă la un moment dat, o relaţie de compensare între cele două fenomene. Simulările climatice ne arătau cifre suportabile pentru următoarea sută de ani.
Se pare însă că politicile de mediu au acţionat preponderent în direcţia reducerii emisiilor de particule. So... simulările climatice au luat-o razna.


Remarcabil în documentar: momentul post 11 septembrie cînd, timp de cîteva zile, deasupra Americii nu a mai zburat nici un avion civil, iar cerul a fost "incredibil de senin". Ocazie unică de a constata adevăratul impact al lipsei efectului de întunecare globală.

For 15 years Travis had been researching an apparently obscure topic, whether the vapour trails left by aircraft were having a significant effect on the climate. In the aftermath of 9/11 the entire US fleet was grounded, and Travis finally had a chance to find out.
DR DAVID TRAVIS: It was certainly, you know, one of the tiny positives that may have come out of this, an opportunity to do research that hopefully will never happen again.
NARRATOR: Travis suspected the grounding might make a small but detectable change to the climate. But what he observed was both immediate and dramatic.
DR DAVID TRAVIS: We found that the change in temperature range during those three days was just over one degrees C. And you have to realise that from a layman's perspective that doesn't sound like much, but from a climate perspective that is huge.


Ce putem face? Să continuăm să pompăm în atmosferă particulele care generează efectul de întunecare, efect în lipsa căruia rămînem expuşi efectului de seră? Să încercăm astfel să menţinem balanţa? Pare evident că nu asta e soluţia. Nu sîntem în stare, oricum, să facem aşa ceva la nivel planetar. Să renunţăm la orice fel de poluare? Imposibil, poluare e ceea ce sîntem, din arderi de carbohidraţi s-a născut civilizaţia actuală. Probabil că sîntem condamnaţi încă de cînd am descoperit focul... Şi pe de altă parte, vedeţi pe undeva o încurajare serioasă a tehnologiilor alternative? Credeţi cumva că singurul obstacol îl reprezintă inerţia?... Check this

Din nefericire, reformularea stilului de viaţă pe care de-abia am început să-l savurăm cere timp. Este exact ceea ce nu mai avem. Dacă am fi fost o specie cu conştiinţă colectivă poate am fi avut o şansă sau poate problema nici n-ar fi existat. Din păcate nu sîntem furnici. Şi, din păcate pentru noi, acesta este şi motivul pentru care ele ne vor supravieţui.

Faceţi rost de Global Dimming, dacă nu l-aţi văzut deja. Comparativ cu el, producţia lui Al Gore pare soft din punct de vedere al impactului.

Surse: BBC, CBS News, Google Video

duminică, 14 octombrie 2007

O specie pe cale de dispariţie...


... aşa cum chiar domniile lor se autodeclară, cu îndreptăţit orgoliu, la o oră de vîrf duminică seara.
La ora telenovelelor, a "blockbusterelor", a filmelor indiene şi a schimburilor de mame.

Foto: colaj după capturi Realitatea TV

Aici am "intrat în pîine"...


Fosta I.P. "13 Decembrie 1918". Tipografie. Veche. Intersecţia Dorobanţi cu Ştefan cel Mare (so called "Perla"), vizavi de Cinema Volga - pardon, Studio Martin.
Aici - din 1986 pînă în 1989 - am fost, pe rînd: zeţar, monotipist şi operator fotoculegere. Toate trei, meserii moarte acum.
(Paranteză: în linkul pentru monotip descopăr o eroare majoră în definiţie. Spre deosebire de linotip, la monotip operaţiile de culegere şi de turnare a literelor nu erau făcute pe o singură maşină. La linotip era într-adevăr crimă... acolo stăteai cu cazanul de plumb topit lîngă tine...)
După aspectul scheletului de susţinere, se pare că vor păstra faţada. Sper...
To be continued

vineri, 12 octombrie 2007

Alţi roboţi... începe să fie fun...

Aminteam aici şi ilustram aici cum trec în fiecare zi pe lîngă două şantiere nesemnalizate de viloaie, cum i-am scris primăriei despre faptul că am o dambla cu panourile de autorizare a construcţiei şi despre cum mi-a răspuns ea (primăria sector unu) în doi peri, fără să atingă subiectul.
Well... iată ce primesc azi pe la prînz pe mail:

un al doilea răspuns, aproape identic cu primul (ăla a fost prin martie-aprilie şi a venit prin poşta clasică), şi chiar în forma asta – fişier imagine ataşat la mail (doar că l-am făcut .jpg în grayscale, că era un .tif în bitmap). Îmi stăpînesc cu greu un LOL şi citesc:


Aceleaşi "bălării", cu diferenţa că – în încheiere – mi se atrage atenţia că nu mai am dreptul şi la a treia încercare :) Aici nu m-am mai putut abţine: LOOOOL.
Deci: presupusul manelist este urmărit penal şi se judecă de un an şi două luni cu Primăria pentru faptul că nu a oprit lucrările. Dacă pînă acum Primăria l-a tot pocnit peste ochi cu adrese, amenzi şi procese verbale, acum nu mai poate întreprinde nici o altă măsură pînă nu se ajunge la hotărîrea definitivă. Drept pentru care lucrările pot continua. Ceea ce se şi întîmplă. Adicătelea... dacă vrei să-l laşi în pace dă-l în judecată!!! :)
Şi eu care mă agăţ de nişte nenorocite de panouri... şi Primăria care mă anunţă că tocmai mi-am epuizat şansele pe subiectul ăsta...
Dom' primar, vă rog io, pot să mai trag un bileţel???

P.S.: 1. observaţi vă rog preţiozitatea cu care este scris déjà într-un text redactat fără diacritice...
2. La celălalt obiectiv (Bîrlogeni 38-40) mi se comunică autorizaţiile de construcţie... să le fac eu panou dacă vreau!?
3. Pentru o mai clară imagine a stării de lucruri (dacă am fost prea incoerent), găsiţi aici ce i-am pus primarului pe blog, după ce am descoperit cu ajutorul lui Oaie că are unul :)

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Dialog cu un robot în Bricostore Orhideea

- Aş dori veioza asta (îi arăt modelul, expus pe o etajeră).
- (după ce mimează fără entuziasm o căutare printre cutii) Ne pare rău, momentan nu mai avem.
- Ok, atunci o iau chiar pe asta. Puneţi-mi-o într-o cutie, vă rog.
- Nu pot să fac asta. Aceea este o mostră, nu are cutie.
- Aceea este o mostră a unui produs pe care nu îl aveţi disponibil la vînzare. Iar cutie trebuie să aibă, îmi închipui că veiozele nu vin în vrac...
- Primim marfă în fiecare săptămînă...
- Deci săptămîna asta nu aţi primit produsul pe care eu îl văd expus la "mostre" şi pe care nu pot să-l cumpăr.
- Ne pare rău...
- Normal ar fi ca veioza asta să dispară de aici şi să reapară în momentul în care există şi stoc.
- V-am spus, primim marfă în fiecare săptămînă...
- Pare evident că marfă nu înseamnă şi veioze de genul ăsteia...
- ...? (probabil intrase într-o buclă)
- Lasă... ok.
Nu venisem pentru veioza aia, oricum, iar articolul pentru care venisem nu exista nici măcar ca mostră. Am traversat în Carrefour şi am cheltuit banii pe Bamboo-uri şi Lush-uri.

Cauză-efect aka avantajele lecturii discontinue

Citesc pe pagina unei bloggeriţe trendy cum aşteaptă ea un telefon care nu mai vine şi cum, într-un final, se resemnează şi renunţă.
În post-ul următor apare colegul fără nume dintr-un departament neidentificat, coleg care-i taie episodic calea şi care, zîmbindu-i, îi înseninează tot restul zilei. Cum îl cheamă, cum îl cheamă... (vibraţia misterului se transmite, nealterată, şi către cititor).
În cel de-al treilea post aflăm că a aflat (cititorul resimte uşurarea şi promisiunea unor noi dezvăluiri).

...şi dacă sună telefonul ăla? :)

miercuri, 3 octombrie 2007

Un crenel, două creneluri...


O transpunere în beton şi ciment a sutelor de ani de-a lungul cărora strămoşii manelistului s-au opus năvălitorilor... un umil omagiu adus jertfei pe altarul statorniciei.

duminică, 30 septembrie 2007

Blog Action Day - could this be BAD?

Well, guess not... if you spell it right... :P

"Timp efectiv de joc"

Meciul Steluţei intrînd în pauza regulamentară, am butonat vizavi şi am dat peste miezul acţiunii din "Armageddon". Pentru că filmul nu mă interesa în nici un caz mai mult decît meciul, am decis la un moment dat să mă rup din superbele cadre cu Willis călare pe asteroidul criminal şi să mă întorc la fotbal... exact în momentul în care dincoace intervenise brusc calupul publicitar. Ia să văd eu - zic - cam cît mai durează în zilele noastre inserturile cu reclame. Ajutat fiind şi de cronometrul de pe sticla postului cu meciul, experimentul a dat următoarele rezultate:
- Calup publicitar (plus promo) din minutul 46 pînă în minutul 60.
- Film (pentru cine-şi mai amintea unde rămăsese acţiunea).
- Calup publicitar (plus promo) din minutul 80 pînă în minutul 89.
Adică de-a lungul unei reprize de fotbal s-a "jucat" film cam 20 de minute... Părerea mea e că trebuie să fii trepanat ca să poţi urmări un film în condiţiile astea. O altă părere de-a mea e că, la o asemenea pondere într-un interval de timp oarecare, chestiile astea ar trebui asimilate ca programe în sine şi tratate ca atare. Mai ales cînd e vorba de filme făcute franjuri şi de cele mai multe ori amputate (ca să încapă "clienţii" - nu v-aţi gîndit, sper, că filmul e reluat exact din momentul în care a fost lăsat).
Vizionare uşoară...

sâmbătă, 29 septembrie 2007

Bucureşti sau... bucură-te că supravieţuieşti!

Am primit de la Cristi Roman o leapşă iniţiată de Ionuţ Oprea pe subiectul cel mai "drag" mie: administraţia locală, după cum îi place ei să-şi spună.
Să le luăm pe rînd:

- Aş dori ca pe traseul ilustrat mai sus (aflat între poarta parcului de afaceri IRIDE şi staţia de metrou Pipera - să tot fie vreo 5-600 de metri) să am la dispoziţie MĂCAR un coş de gunoi. Asta e pentru Onţanu, care a avut grijă să-şi pirograveze numele pe băncuţele de pe Ştefan cel Mare. Deci, nenea Onţanu, unii dintre noi mai caută coşurile de gunoi cînd au de aruncat cîte ceva...
- Aş fi recunoscător Poliţiei Rutiere dacă ar renunţa la sloganul "Siguranţă şi încredere"... Sînt convins că ei asta simt dar nu mă interesează. Aş prefera să simt şi eu acelaşi lucru, fără să-l citesc pe garduri.
- Mi-ar plăcea dacă n-aş mai vedea împopoţonat cu panouri gen "Aici noi am făcut, aici noi am dres" orice părculeţ/loc de joacă/trotuar amenajat mai decent. Asemenea locuri contrastează suficient de mult cu imaginea de ansamblu. Iar pe asta nu se înghesuie nimeni să şi-o asume.
Altu' la rînd, Chiliman...
- De ruina pasajului Constanţa am pomenit (scroll down).
- Pe o stradă vecină cu a mea, doi apropitari (dintre care unul e manelist sută-n mie - o să vedeţi imediat dovada cînd o să pun şi pozele care deocamdată sînt la developat :P) şantieresc de zor fără să aibă acel panou de avizare a construcţiei. I-am scris primarului şi, culmea!, mi-a şi răspuns. Nu oricum ci printr-o scrisoare recomandată, prin Poşta Română, ca-n vremurile "bune". Din păcate, nu mi-a răspuns la ce-l întrebasem :) A dat-o prin bălării, cu multe cifre şi numere de înregistrare. Povestea asta însă e mai lungă şi merită dezvoltată separat. Oricum, aducîndu-mi aminte că a rămas nereperată, am mai pus-o o dată (întrebarea) chiar azi.
Cam atît, să zicem, la o sumară trecere în revistă. Mulţumindu-i lui Cristi pentru onoarea de a mă fi menţionat într-o listă de bloggeri cu o expunere infinit mai mare decît a mea, dau şi eu leapşa mai departe, către Fanatik, Guiman, Ana, Jinx, JubJub, Doina (cu tot cu fiică, eventual) şi Bola de Nieve.

P.S.
Lui Videanu, care vine şi mă prosteşte-n faţă cu spaţiile verzi fără număr şi în expansiune, o singură urare am a-i face: multă marmură. Deasupra.

vineri, 28 septembrie 2007

Is God pleased with text-speak?



GBU = God Bless You, pentru cine nu s-a prins :)

miercuri, 26 septembrie 2007

Zile

Întotdeauna termenul în care trebuie să-ţi achiţi TU anumite datorii faţă de EI se măsoară în zile calendaristice iar termenele datoriilor LOR către TINE se măsoară în zile lucrătoare. Cu alte cuvinte, la termene egale, deadline-urile tale sînt mai strînse iar ale lor mai largi. Doar pentru că tu eşti persoană fizică iar ei - juridică.
"...cîinii şi poporul chinez" tuturor practicanţilor.

sâmbătă, 22 septembrie 2007

Un pod prea îndepărtat



Aşa arată, de doi ani de zile, parapetul podului/pasajului Constanţa, din capătul nordic al Căii Griviţei. Alături, Metrorex sapă de 18 ani de zile o groapă. Mă rog, au săpat o vreme... acum probabil că-şi trag sufletul. Din cauza putorilor de la Metrou nici primăria nu se înghesuie să repare ceva, altfel nu-mi explic cum de în tot oraşul se pun borduri din beton spongios şi se asfaltează furibund iar zona asta e în halul în care e.
Ghinionul acestui pasaj e că, spre deosebire de cealaltă poartă nordică de intrare în Bucureşti, pe aici nu trec coloane oficiale, deci nici un motiv să "dea bine". Dincolo de el se întind Chitila şi cartierul Bucureştii-Noi, nimic important adică. Doar nişte cetăţeni...
Îmi doresc ca parapetul ăla să se prăbuşească, azi-mîine, într-o oră de vîrf şi de maximă audienţă, cu tot cu întăriturile cu care nesimţiţii au încercat să oprească alunecarea terenului din spate. Şi cineva să intre la puşcărie.

Chitila Sky 3

Încerc să dau peste carneţelul în care, acum aproape 4 ani, îmi notasem lucrurile house-related pe care trebuia să le fac/cumpăr. Aragaz, frigider, parchet, canapea... Încă nu-mi vine să cred cum am putut să le fac pe toate. La renovarea capitală, în drum spre casă, încercam să-l pregătesc pe zugrav în legătură cu ce îl aşteaptă... cît de ruinat e totul şi cîtă mizerie va trebui să dea la o parte. El vroia să fie drăguţ şi mă asigura că poate reabilita orice. A încercat să fie drăguţ şi cînd a văzut despre ce e vorba, efectul însă a fost invers: "Stai liniştit, Dane, am mai făcut eu peşteri din astea..." După două luni aveam să-mi dau seama că ştia ce vorbeşte. Comparativ cu ce fusese înainte, casa era state of the art.

Deja, cam pe la anu', ar trebui să planific o redecorare şi încă nu m-am decis dacă s-o cuplez cu punere de termopane sau nu. Nu-mi vine să dau jos vechea tocărie, chiar dacă are aceeaşi vîrstă cu blocul (şi, am mai spus-o, aceeaşi vîrstă cu mine). M-aş ţine totuşi de planul iniţial: termopane numai dacă rămînem întregi (eu şi blocul) după "The Big One". Dacă nu, nu :)

joi, 20 septembrie 2007

Just a Taste of Go(o)d Ones

Repede, pînă nu dă cada pe dinafară... că mi-au îngheţat oasele: perseverent din fire, am reuşit să-mi dau seama de ce dracu' nu mi se încărca playlist-ul din Finetune. N-avea suficiente piese, cică e nevoie de minimum 45... Acum are.
Recomandarea mea e să daţi play chiar dacă nu sînteţi "de-ai genului". Cine ştie, poate aveţi vreo revelaţie :)
And relax... nu sînt decît trei din fiecare artist (altă regulă), deci nu e full de Stones :)

miercuri, 19 septembrie 2007

...

Faptul că, din cînd în cînd, în jurul meu mor oameni mă lasă rece (sic!). Se întîmplă ca, uneori, oamenii aceştia să-mi fi fost mai mult sau mai puţin apropiaţi. Cu fiecare asemenea dispariţie descopăr că sînt incapabil de reacţie, ca şi cum eu aş fi cel care moare.
Pe de altă parte (sau nu), deşi ar fi trebuit de mult să am marea revelaţie, toată povestea cu Isus mi se pare cea mai mare cacealma, iar Biserica o instituţie ca oricare alta, doar că mai parşivă şi pe alocuri mai puturoasă (la modul olfactiv).
DINCOLO trebuie să fie CEVA. Am însă dreptul să cred că e altceva decît ceea ce mi se sugerează AICI.

marți, 11 septembrie 2007

Life comes Second



Na, c-am făcut-o şi p-asta :)
Prea se vorbea peste tot, SL în sus... SL în jos. Pentru unii pierdere de vreme, pentru alţii nu. În mod curios, cei cărora "le pute" sînt foarte vehemenţi, (băh freaks, get a life! sau e foarte trist, unde o să ajungem? sau ce plm, ăsta e joc???), ceilalţi, probabil cei care şi-au dat seama ceva mai devreme despre ce e vorba în propoziţie, se rezumă la a savura aproape egoist ceea ce oferă un univers virtual (plm, păi nu e joc, wake up!).

sâmbătă, 8 septembrie 2007

UPC - Urban Pissing Contest

Hai să găsim şi alte definiţii pentru nenorociţii ăştia care se autointitulează internet service providers. Aştept propuneri, mai relaxat decît aştept rezolvarea problemei cu 2/3 din zi conexiune de căcat. Lor se pare că li se cam rupe-n paişpe. Eu însă n-am de gînd să accept fără zgomot să împart ţeava cu din ce în ce mai mulţi fraieri care au muşcat din campania promoţională cu nufărul.
You'll never get to touch that, bitch! :)

"Noi, cei de la UPC, consideram ca pe primul loc sunt clientii (distrusul care a editat textul ăsta ar fi trebuit să bolduiască şi "pe"-ul) si asteptarile acestora, si de aceea ei merita cele mai bune si mai profesioniste servicii in domeniu. Eforturile noastre sunt indreptate permanent catre satisfacerea celei mai exigente cerinte posibile.
Te rugam sa vizitezi site-ul nostru cat mai des, deoarece intotdeauna este actualizat cu cele mai noi informatii.
O zi placuta!
Richard Anderson
Director General UPC Romania"

Well, Mr. Anderson... blow me, that will make my day a lot nicer.
Ok, m-am mai răcorit.

vineri, 7 septembrie 2007

"O dată nu se pune"...



Trec peste cam ce-ar putea să însemne "profesională" (dacă e la fel de profesională ca banneru' mă lipsesc bucuros, am devenit aproape imun la lipsa diacriticelor, chiar şi cînd e vorba de un muzeu ca Antipa) şi mă gîndesc că "duda" le va deveni evidentă abia la anu', cînd vor vrea să scrie "Prima expoziţie..... - ediţia a II-a"...

joi, 6 septembrie 2007

- Ce-ai mîncat la firmuliţă? - Sărmăluţe şi ciorbiţă...

Cum spuneam... avem un sediu nou care, între noi fie vorba, se învecheşte pe zi ce trece. Arătăm, cum s-ar zice, a corporatişti. Fără să şi fim, desigur. Să schimbi tot personalul cu nişte zombies adecvaţi noului ambient nu prea se renta, aşa ca noi tot ăia sîntem.
În bucătăria special amenajată (NWOWL), mă rog, cu tot tacîmul (frigider inox cît uşa, maşină de spălat vase, mobilier "la zi" etc.), marea familie de la "vînzări" suprasolicita ieri cuptorul cu microunde, vîrînd în el farfurii pline ochi cu sarmale şi ciorbă de roşii cu găluşte, toate astea aduse "de-acăsică" în borcane. Mirosea a cantină. Şi cînd te gîndeşti că sînt încă tineri...

joi, 30 august 2007

Nu mai testaţi... 'r-aţi ai dracu' de consumatori!



Într-un "La Fourmi" periferic (Piaţa Chibrit), toate cutiile de Ambipur aveau cîte o bandă de "scoci" peste zona de testare. Dacă erai un necunoscător, frecai puţin cu degetul zona respectivă şi te dumireai cam cum ţi-ar fi mirosit camera. Ei bine, de data asta operaţia nu mai era posibilă.
Nu sînt un necunoscător, but hey... I'm a bitch, so... am sfîşiat benzile de "scoci" de pe cinci cutii şi am luat-o cu mine pe a şasea.

luni, 27 august 2007

Să-i rupă capu' şi-alta nu! :)



Deja "capul" lui Zidane păleşte iar fotbalul sud-american ar trebui să se simtă umilit. Alte comentarii nu-şi au locul, dacă exista un jucător capabil de aşa ceva în fotbalul românesc acela era Ganea. Sper din tot sufletul ca, din punct de vedere sportiv, despre Ganea să se vorbească de-acum încolo la trecut.
Sursa foto: Onlinesport
Sursa video: Kanal D via Onlinesport

video

video

sâmbătă, 25 august 2007

New wave of wooden language (II)

Fragmente din newsletter-ul intern pe care-l primesc periodic la birou:

"Dragi colegi,
Iata ca a venit si momentul in care COMPANIA isi lanseaza propriul Newsletter, ce urmeaza a avea o aparitie lunara. Ideea a aparut din nevoia de comunicare in organizatie; sunt multe lucruri care va intereseaza si pe care uneori le aflati cu intarziere sau ajung la voi deformate, dupa ce parcurg drumul lung si sinuos al telefonului fara fir.
Primul numar al newsletterului nostru este un experiment – asteptam opiniile si sugestiile voastre despre aceasta initiativa. Sigur ca pe masura ce va trece timpul, formatul si continutul vor putea fi imbunatatite, tinand cont de toate ideile bune pe care le vom primi de la voi. Informatiile din newsletter vor raspunde unor intrebari legate de mutare, de perfomantele companiei, de evenimente la care am participat noi si COMPANIA, lucruri intamplate sau care urmeaza sa se intample. Vom incerca sa va tinem la curent si cu evenimentele fericite din viata colegilor nostri (aniversari, copii, nunti si alte asemenea), dar aici vom avea nevoie de ajutor din partea voastra. Va asteptam cu idei, noutati, barfe, vesti si povesti... Si nu uitati, newsletterul este al nostru al tuturor, asa ca orice sprijin este binevenit!
Manager Resurse Umane"

"COMPANIA se muta in casa noua! Intr-un mare «open-space», in care toate departamentele comunica mai rapid si mai eficient si in care pregatim concursuri de viteza pe scaunele mobile. Lasand gluma la o parte, speram ca in noul sediu sa fim mai organizati, mai inspirati, mai eficienti!"

"Album de familie.
In luna iunie, multi dintre colegii nostri au mai adaugat cate un an la numaratoarea personala...«au inaintat in varsta» cum se spune, asa ca ne bucuram alaturi de ei, urandu-le din toata inima «La multi ani !» cu sanatate, bucurii si realizari pe toate planurile! Pentru ei, urarile vin cu oarecare intarziere, si ne cerem scuze, dar asta nu le face mai putin sincere si calduroase...
Dorim sa-i transmitem felicitari colegului nostru [... ...] caruia sotia i-a nascut o fetita la inceputul lunii iulie. Sa le traiasca, sa fie sanatoasa si sa aduca parintilor numai bucurii!"

luni, 20 august 2007

Doamne-ajută!



Vad ar fi - poziţie strategică, la baza Jepilor Mici, lîngă telecabină.
Fraieri cu puseuri de vitejie se nasc cu turmele la fiecare generaţie...
Lemn este... căcălău. Dacă nici la Buşteni nu e lemn, atunci unde??? :)

joi, 16 august 2007

Anorthosis Famagusta? LOL

Trag cu ochiul pe Kanal D şi, la Cluj, în minutul 65, o echipă cipriotă (adică din Cipru) conduce cu 3-0. Îmi vin în minte declaraţiile sforăitoare ale "provinciei" care s-a hotărît anul ăsta să ia titlul Capitalei şi să zguduie Europa fotbalistică... :)

duminică, 12 august 2007

New wave of wooden language (I)

Azi am auzit pentru a doua oară săptămâna asta o expresie greşit folosită: "cutărică a ieşit din decor". Expresia corectă este " ieşire ÎN decor", provine din Formula 1 (lesne de înţeles, sper, ce ilustrează acolo) şi, folosită la figurat, vrea să sugereze o anumită deviere de comportament, limbaj etc. Ciudat şi simptomatic e faptul că am auzit-o la doi "oameni de televiziune" - ghilimelele sînt din ce în ce mai justificate...
Din spaţiul publicitar mi-au atras atenţia alte două aberaţii, prima ceva mai veche, rămasă doar în memoria mea probabil:
1. Client: B-Mobile, firmă defunctă de accesorii GSM, pare-mi-se înghiţită de Germanos.
Head campanie în print pentru un model oarecare de telefon: Incredibil! Poţi să suni şi să fii sunat!
Minunat... La urma urmei, sînt oameni care nu-şi doresc mai mult de la un telefon. Am dubii însă că ăsta era mesajul ce se dorea transmis.

2. Client: Elvila, firmă mare de mobilă obosită.
Slogan identitate: Mobilă cît vezi cu ochii.
No shit!? May I try something else? Ears... maybe?

joi, 9 august 2007

9 august 1967 - 40

Asta sună ca dracu'... Noroc că nu mi se întîmplă decît o dată în viaţă.

sâmbătă, 4 august 2007

Cine se teme de IKEA?

Eu m-am temut. Pînă azi. Sau poate doar am avut noroc, cine ştie. Mi-am luat două corpuri de bază pentru bucătărie şi totul a durat mai puţin de o oră. S-ar putea să mă fi ajutat şi faptul că ştiam ce vreau de la bun început. Spre deosebire de „molia” de la Neoset, persoana de aici era amabilă (nu greţos de amabilă, doar amabilă) şi expeditivă (nu ofensator de expeditivă, doar expeditivă). Mă anunţa de fiecare dată cînd urma să aştept un minut sau două, iar aşteptările chiar atît durau: un minut sau două.
Fact is că m-am întors acasă cu o mulţime de cutii plate (asta e mîndria mesajului lor de promovare), pungi şi punguţe. Au urmat patru ore de adevărată orgie bricolastică (sic!) alocate primului modul. Scule împrăştiate pe podea, ambalaje sfîşiate cu o plăcere perversă şi pauze după fiecare element montat cu succes. Mîine mă apuc de al doilea corp. Estimez că-mi va lua mult mai puţin. I'm already experienced.

miercuri, 1 august 2007

Cum poţi să faci praf din prima un meci de fotbal...

Păi cam aşa: iei un papagal, pui o croma... şi laşi papagalul să debiteze inepţii şi expresii pe care nici în comentariile de-acum douăzeci de ani nu le întîlneşti. Popice, biliard pe plajă, handbal cu piciorul... tot un drac cînd pe gură îţi ies platitudini şi surcele.
E nevoie şi de contribuţia celor din emisie, aşa că bagi spotul publicitar de 15 secunde exact cînd ăia aruncă o minge spre careul tău... Doamne-ajută, închizi ochii..."MGA în casa ta"...
La urma urmei, în termeni specifici, "important este că am cîştigat cele trei puncte"...
De rating.

HUO!

duminică, 29 iulie 2007

Cotton fields sunday afternoon

Cea mai împuţită perioadă a celei mai împuţite zile din săptămînă. Din cauza căldurii nu pot să mă apuc de lucrările pe care le-am amînat vineri, aşa că mă holbez la monitor. Ascult un Fleetwood Mac (din perioada Green) şi senzaţia de căldură e şi mai mare. Nu ştiu alţii cum sînt, dar pe mine blues-ul şi canicula mă fac să văd imense plantaţii de bumbac în spatele ochilor...

joi, 19 iulie 2007

A doua zi după...















N-am ce altceva să scriu. Doar că, la 40 de ani de la naşterea atemporalului "Their Satanic Majesties Request" (şi a mea), i-am respirat în sfîrşit.

Iar cînd ei nu vor mai fi...

marți, 17 iulie 2007

Ziua RS

17 iulie 2007

Azi îi voi vedea, de foarte aproape, respirînd acelaşi aer cu mine. Acum (să zicem) 27 de ani, mi se păreau intangibili. Acum 17 ani, la fel. Chiar şi acum 5 ani nu credeam că îi voi vedea vreodată într-un concert "la mine acasă".

Cînd am pus prima dată "Sympathy for the devil" nu ştiam cum arată. De Beatles erau pline "vitrinele" şi îi uram. Prea drăguţi, prea bucălaţi (Paul, cel puţin, era caraghios de bucălat). Apoi, pe la 14 ani, l-am văzut pentru prima oară pe Jagger, într-o vedere cumpărată la mare. Arăta exact cum nu mi-l imaginasem. Între timp am facut, şi eu ca şi ei, şanţuri speciale pe creier cu riff-uri, refrene, imagini şi gesturi.

Nu mă interesează ce-or să cînte sau cum or să cînte. Mă duc să-i VĂD.

vineri, 13 iulie 2007

Neoset, schimbă-ţi dracu' vînzătoarele!

Pe vremea cînd căutam cu febrilitate un aşternut de pat care să-mi convină şi care să "dea bine" cu ansamblul cromatic al dormitorului, am avut proasta inspiraţie să intru şi într-un magazin Neoset. Văzusem în vitrină cîteva dormitoare asezonate cu nişte textile destul de drăguţe... De mobila lor nu m-am gîndit niciodată să mă apropii, imi cunosc limitele, chiar dacă sînt mînă spartă în multe situaţii. Asta cu aşternutul era una dintre ele.

După o plimbare scurtă printre lemne, ochesc un set de pat şi o întreb pe dom'şoara dacă e de vînzare sau e numai decor, ţinînd totuşi cont ca e un magazin de mobilă...

"Sînt la vînzare, da, dar să ştiţi că sînt scumpe..."

Boooon... Cîteva prime impulsuri n-au trecut proba şi au rămas doar în faza de proiecte drăguţe: trosneală peste ochi cu mutatul fălcii în dreptul nasului, apucat de ceafă şi izbit cu fruntea de cea mai apropiata muchie... şi alte cîteva de genul ăsta.

Eu eram de vină, asta era clar. Replica aia n-ar fi venit dacă aş fi fost îmbracat "cool", dacă aş fi tîrît după mine vreo păsărică afectată sau dacă aş fi fluturat la degetul mic cheile vreunei maşini bengoase. Eram în blugi de IDM şi tricou no-name... veneam de la muncă, cine dracu' mă punea să intru în magazinele de pe bulevard???

Mi-am oprimat deci primele impulsuri, m-am rezumat la a-i felia faţa cu o privire-lamă: "Spune o cifră... să vedem, rezist?"

Nici măcar nu erau odios de scumpe. Mi-a părut nespus de rău că nu aveau marimi XXL.

Putori

De cind a inceput vara n-am reusit sa duc pina la capat un drum cu RATB-ul fara sa fiu nevoit sa suport duhoarea unuia sau altuia... uneia sau alteia... Fiindca n-am cine stie ce puteri pe lumea asta, solutia ar fi sa-mi iau o arma. Altfel (de-as fi "nu-stiu-cine"), as umple un stadion cu astfel de duhori (oare mi-ar ajunge un stadion?) si-as turna napalm peste ei. Napalmul se toarna? Sau se arunca? Ma documentez eu...

Chitila Sky 2



Aveam un cap foarte mare, doctorul ("de familie" s-ar numi acum) cică i-ar fi spus mamei: "Ăsta ori o să fie un geniu... ori un mare dobitoc". Era genul de afirmaţie universal valabilă în orice circumstanţă, cam ca un horoscop dintr-un ziar de vară. Acum mi se pare evident că sînt un pic din amîndouă, depinde cine mă judecă. Pe o scară imaginară a "calităţii umane", privesc în sus şi văd destui. Dar dacă privesc în jos parcă-s mai mulţi...

Soarele e RGB, Luna e CMYK




E? Nu-i asa ca suna bine? E aproape poetic, chiar daca habar n-ai ce-i aia RGB sau CMYK. Sau poate tocmai de-aia?!