Apă. Băută pe nemestecate

O veste minunată străbate canalele. Adică media:

"Viitura poluantă s-a diluat în Dunăre şi, conform calculelor făcute de specialişti, la intrarea ei în România, apa va avea un nivel al pH-ului în limite normale şi va fi comestibilă", a declarat duminică ministrul Laszlo Borbely.

Acuma, în ciuda modei, eu nu-l suspectez pe ungur de rateuri în vocabularul românesc, mai degrabă de prostie. Mai mult, cred că enormitatea e repetabilă în gura oricărui alt cuvîntător, la putere sau în opoziție. Și-mi vine în minte o dorință mai veche: să-mi sune la ușă cîte un reprezentant al celor mai dragi mie specii. Un popă și-un politician...

Hai să...

Într-o țară cu iz de hoit, instituțiile guvernamentale se dovedesc incapabile să-mi cheltuie banii cu folos. Se asociază în schimb ca lipitorile cu acțiunile ONG-urilor. N-am nimic cu ideea ca un ONG să mă îndemne să curăț mizeria altora, pot ignora așa ceva. Dar să mă îndemne primării, prefecturi și firme de salubritate e chiar culmea nesimțirii.
Singura părere pe care o am despre Let's do it... este una proastă. Asta e, nu pot să fiu cvasi-antisocial și în același timp să mă dea simțul „civic“ afară din casă. Am exact atît cît îmi trebuie.
Cu prea puțin, aș fi unul dintre cei din cauza cărora se iese azi la curățenie. Nu sînt.
Pe cel care îmi prisosește îl arunc. Fără să fac mizerie, că e biodegradabil. Surplusul de bun-simț nu-l poți dona celor cu deficit, poți doar să încerci să compensezi. Nu vreau.
Let's do some thinking, though:
– Cei care ies la strîns de gunoaie nu sînt deci dintre cei care le aruncă. Sînt ceilalți.
– Ziua de sîmbătă e aleasă cel puțin nefericit. Duminică e zi de grătare...
– Ideea că pe aruncătorul de zoaie îl intimidează curățenia e o mică tîmpenie. Cea mare e să pretinzi că i-ai atras atenția strîngînd după el.

Babel On-Line

1. Mail de la unii cu care m-am încurcat într-o achiziție electronică și care se dovedesc a fi cam tîmpiței:

„Su pedido está pendiente ya que el pais no existe y no puede salir el paquete, llevamos varios meses intentando poder localizarle, por favor pongase en contacto con nosotros lo antes posible.“

2. Răspunsul meu, via Google translate, că am făcut spaniolă doar dos años de escuela:
„Hola,
Mi país existe muy bien y se llama Rumanía. Es entre Bulgaria, Hungría y el Mar Negro. Mi país es miembro de la Unión Europea también. Me dice que mi país no existe suena muy embarazoso. Aquí tienes un mapa y mi dirección, así:
[...]Si usted escribe la dirección como está escrito aquí, el paquete debe llegar sin problemas. Mi número de orden es [...]
Espero que me pondré la camiseta de este verano.
Muchas gracias y perdonen mi español, he usado traductor Google:)“

And now we wait... Și, între timp, pensamos ce frumos ar fi fost totuși que este país wouldn't exist...

Update – a venit pînă la urmă şi „camiseta“:

FĂ, imbecilo...

Așa începe unul dintre comentariile unui admirator al ministresei de la voiagii și preumblări. Dacă aș fi reușit să-l comprim, titlul ar fi fost „Efectul devastator al părului blond asupra a ceea ce se presupune că ar trebui să se afle sub el“...

E și o parte bună a faptului că nu avem drumuri. Au rămas oaze de natură nealterate.

Probabil că imediat după behăitul ăsta plin de miez și sensuri, interministerial, s-a lansat tema găsirii de părți bune ale faptului că nu avem sistem sanitar, învățămînt, justiție, poliție, lege și ordine, siguranță și încredere...
De ziua ta, Elena, îți urez să mori în chinuri. Cu certitudine, toate părțile componente ale faptului că nu vom mai avea Udrea ar fi bune.
Să te canonizeze ăștia și să-ți plimbe moaștele prin toată țara, să ți le pupe băștinașii... Clavicule cu metatarsiene răvășite de-a valma, că nu prea avem drumuri...

Un caz de traducere

Citez din „România liberă“, ediția online din 15 aprilie, dintr-un articolaș cu așa-zise trucuri internautice:
Elimină informaţiile ­inu­tile cu ajutorul opţiunii „-". Dacă tastezi pe Google: dansez pentru tine - stefan banica, vei primi în rezultate doar informaţii legate de emisiunea „Dansez pentru tine" şi nimic despre moderatorul emisiunii Ştefan Bănică Jr.
Articolul se autodeclară inspirat din New York Times. De fapt, el e pur și simplu tradus de-acolo, iar adaptarea la realitățile locale pune o tușă de mică răutate (aș spune feminină, dar nu e decît prostească), la fel de inutilă și ea, care însă a stîrnit probabil rumoare admirativă în toată redacția RL. Paragraful original sună așa:

7. Exclude specific terms with the – operator. You can narrow your searches using this operator. For example, if you’re looking for information about American Idol but don’t want anything about Simon Cowell, you could try: “american idol” -cowell
Acum, nu că eu n-aș folosi „opțiunea“ aia. Aș pune-o chiar la început sau aș folosi-o singură în contextul dat. Dar pentru eticheta de „informație inutilă“, dacă aș fi Ș.B.Jr., i-aș sugera autoarei articolului să-și caute avocat.
Eventual pe Google.

Aerul condiţional-optativ

Pînă acum cîteva zile, aveam la birou o instalaţie de aer condiţionat pe care nu o puteam controla. Ni se dădea căldură sau frig în sistem centralizat, ca la bloc. În majoritatea cazurilor, primeam căldură cînd ne era cald. Cînd ne era bine, însemna că instalaţia se defectase.
Astăzi ne-am dat seama că a fost o eroare să protestăm şi să cerem remedierea situaţiei. Pentru că soluţia la care s-a ajuns ne-a depăşit aşteptările. După trei zile de şantier, ne-am pricopsit cu încă o instalaţie de aer condiţionat, pe lîngă cea veche. Avem control asupra ei dar nu suflă decît pe rece şi, pare-se, are rolul de a contracara aerul cald de dincolo...
Întîmplător sau nu, directorul nostru administrativ şi creierul acestei operaţiuni se numeşte Dorel.

All rights reserved. Including yours...

M-am „împrietenit“ cu industria muzicală și cu cea a filmului în momentul în care am descoperit pe spatele CD-urilor sau al DVD-urilor traducerea textului de copyright. Acel text minuscul care începe cu „toate drepturile rezervate“, continuă cu enumerarea cîtorva chestii interzise și se încheie cu niște ani de pușcărie.

Utilizările neautorizate ale acestei înregistrări prin copiere, închiriere, împrumut, prezentare publică sau transmitere radio și TV sînt strict interzise și se pedepsesc conform legii.

Că n-am voie să rip-uiesc un CD (după ce l-am cumpărat, să zicem) ar fi de înțeles. Deși nu văd de ce n-am dreptul să fac cópii pentru player-ul din baie, pentru cel din mașină, pentru cel din bucătărie și pentru mini-sistemul din debara. Să zicem...
Că dacă îmi deschid în scara blocului un centru clandestin de închiriat (folosindu-mă de colecția audio-video personală) mă așteaptă ani grei de ocnă, și asta mi se pare rezonabil.
Dar să-mi spui că nu am voie să împrumut cuiva un CD sau un DVD... hellooo!!!

Uite de-aia „iubesc“ eu formulările de tip legal și în special traducerile lor. Pentru că în spatele textelor de genul „să nu faci aia, aia și – dar fără a ne limita la – ailaltă că dracii te găsește“ stau creiere de euglene verzi, mici și răutăcioase, care abia așteaptă să preia controlul. Uite-așa, de-ale dracului ce sînt ele. Conform legii.

Au zis-o... Din nou...

Iar au apărut pe canalele media cuvintele menite să inducă siguranţă, dar care – rostite de autorităţi – nu fac altceva decît să exprime haosul şi incompetenţa. Starea de linişte relativă de pînă azi s-a dus dracului. Pentru că „SITUAŢIA E SUB CONTROL“... LOL

Subspecii corporatiste: colegul-căpușă

Și m-aș putea opri la titlu. El și eventual o privire în jur ajung ca să-ți dai seama despre ce categorie de paraziți e vorba. Lipsește, probabil, doar din asociațiile familiale și din firmele-căsuță poștală. În rest, proliferează oriunde se găsesc cîțiva oameni care mai și produc ceva concret. E condiția absolut necesară dar suficientă pentru supraviețuirea colegului-căpușă. Colegul-căpușă e animatorul febril al team-building-urilor și cel mai important contributor la newsletter-ele interne. E maestrul absolut al bifării acțiunilor tale și al diluării lor în ciorba lui „s-a făcut“.
Propagarea exponențială a mail-urilor de tip „glumiță în powerpoint“ sau „nevoie urgentă de grupa 0“ i se datorează în mare parte și lui.
Activitatea lui se bazează în mod simbiotic pe munca ta, asta nu înseamnă însă că e purtătoare de plus-valoare. Cu cît e mai vag și mai greu de cuantificat ceea ce se presupune că prestează, cu atît e mai „conceptual“. Și prin urmare, mai important, mai bine plătit și mai sus decît tine în organigramă. Același lucru se poate spune și despre titulaturile pe care le poartă pe zgardă. În majoritatea cazurilor, ele sînt combinații savante de termeni abstracți și obligatoriu englezești, fără vreo semnificație imediată și fără vreo corespondență viabilă în nomenclatorul profesiilor. Cam asta ar fi, într-o descriere sumară și pe alocuri subiectivă, imaginea colegului-căpușă.

Fără el n-ar fi apărut, prin ricoșeu, una dintre reclamele omagiale pentru „cei care fac treaba să meargă“.

Nefiind băutor de bere, văd dincolo de ea. E evident pentru un astfel de privitor că autorul mizeriei de raport face parte din categoria căpușelor (atenție, nu doar pentru că e o mizerie, ci pentru că e un raport). În momentul în care șeful isterizat face stînga-mprejur și se pregătește să se isterizeze și mai abitir... ghinion, cel care se maimuțărea în spatele lui e tocmai cel care face treaba să meargă. Șefulețul își înghite isteria într-un zîmbet și tot departamentul răsuflă ușurat.
Eu unul citesc reclama ca pe un îndemn subtil la acceptarea ca normalitate a unei anomalii. Buba nu s-a spart nici azi pentru că unul dintre cei care fac treaba să meargă l-a făcut pe șef să rîdă. Donc... merită o bere...
Quiz: din ce categorie fac parte cei care, la final, îl cinstesc pe eroul zilei din spot?...

Două fleacuri

Fleacul 1:
De pe site-ul Realității, căci dacă alianța e o entitate prea abstractă ca să picheteze ceva, e clar că bugetarii sînt ăia care trebuie să-și asume acordul în propoziție...

Fleacul 2:
De pe newz.ro. Mai trist și mai simptomatic de-atît nu se poate – să ilustrezi o știre despre litoralul românesc cu poze de pe litoralurile altora...

Trafic.ro se simte bine. Și vrea bani.

Începînd de anul viitor, adică. Nu că la ei pe site ar fi scris ceva de genul ăsta. Secțiunea „Centru de presă“ oferă informații proaspete despre summit-ul NATO din aprilie 2008...
Am ajuns să descopăr știrea căutînd alternativă la un serviciu care începuse să dea rateuri. Îndiferent de vizite, afișări sau „unici“, cifra de clasament rămînea aceeași zile la rînd. Acum îmi dau seama de ce: pentru site-urile deja înscrise, perioada care a mai rămas pînă în 2010 este promoțională (!).
La asemenea atitudine de autosuficiență sfidătoare am o singură reacție. PA.

Cînd prostia primește BT

Ce mai e ziaristica azi? Iaca un fleac.
Moțăi puțin pe băncile unei facultăți de jurnalism, apoi cîțiva ani respiri doar pe nări pe sub birouri și ajungi, în sfîrșit, să te numești Corina Stoica de la Gardianul. Și poți să scrii fără nici o cută pe frunte că Steve Vai e un chitarist obscur pentru că nu produce hit-uri, adică, băi, nu se aude pe nici o plajă, da?
Comentariile la articolul online nu sînt decît un aperitiv la festinul care e pe blogul duduiei. Pentru că prostia simte întotdeauna nevoia să se autoconfirme, Corina mai scrie un articolaș, se justifică din DEX și comite enormități proaspete (Vangelis - maestru al muzicii „spațiale“).
Finalul, în care păpușa de la Gardianul clachează nervos și închide comentariile, e apoteotic.

„De aici inainte, nici un comentariu nu va mai fi aprobat. Rascoala roacherilor anonimi s-a incheiat, petrecerea sinistra a cainilor cu bale de turbare la gura s-a terminat, am aprins lumina si le-am zis "la revedere". Cu ocazia asta, pot sa trag o concluzie limpede. Am aflat exact cu ce se mananca Steve Vai: cu baliga abjecta a fanilor lui murdari la gura si la creier. Si la suflet. Nu mai cititi Gardianul, nu e un ziar pentru voi, nu mai cititi blogul asta, cu atat mai putin vi se potriveste, cred ca v-ati dat seama si singuri. Nu vorbim aceeasi limba si nici nu e nevoie. Am aprobat aproape toate comentariile, pentru ca va respect parerea, desi voi nu ati respectat-o pe a mea. Ori eu, asa obscura, ratata, proasta, nenorocita, pana una alta, scriu la un ziar, unde un sef imi da voie sa-mi spun parerea. Asta am facut si in articolul/titlul care v-a scos din sarite. Nu pot sa public comunicate seci de presa, in care o institutie care traieste din banii nostri se lauda cu elucubratii. Si eventual sa si aplaud TVR pentru genialele initiative...
Mi-a parut bine de cunostinta, va doresc distractie placuta pe forumurile unde tocati marunt acest subiect, in loc sa va vedeti de viata voastra!“

Ești o adevărată, Corina. Și, pînă una alta, scrii la un ziar. Iar după atîta exercițiu anaerob pe sub birouri era o nedreptate să nu ți se dea voie să-ți spui părerea. Dar dacă tu dai Google pe Steve Vai și gestul ăsta te conduce la revelația „uite, de-aia e obscur, pentru că trebuie să dai Google pe el“ (!), apoi o așezi pe Delia Matache (o petardă, ca să-mi exprim și eu o părere, na) alături de Aura Urziceanu în aceeași categorie („artiști români“), explicația e mult mai simplă, mai puțin răsucită în logică și fără nici o legătură cu Steve Vai: puți a prostie. Asta n-ar fi o nenorocire așa de mare dacă nu te-ai multiplica în rotativă.

Te doare capu'...

Dacă aş fi făcut parte din generaţia mess, reacţia pe care aş fi avut-o ar fi fost de genul: LOL, PLM, WTF?

Mobilă şi lipsă de durere

Cum ar fi să încerci să explici unei adunături de Gigei formele de conjugare şi că, deşi poate fi asimilat unui substantiv colectiv, furniture nu devine they?

1001 Comunitari

În lumina evenimentelor care au generat post-ul anterior, mi-am răpit puţin timp şi l-am dedicat unui mic studiu statistic.
Pentru început, iată ce scrie pe site-ul Poliţiei Comunitare a Sectorului 1, cu intonaţie de laudă PR-istică:
Peste o mie de politisti comunitari, jandarmi si agenti ai Politiei Nationale vor patrula pe strazile Sectorului 1, incepand din martie [...].

„Peste o mie“ pare o cifră mare pentru un singur sector şi, neştiind cîte străzi avem aici, le-am luat la numărat (de aici):
– 13 alei;
– 30 bulevarde;
– 6 căi;
– 8 drumuri;
– 139 intrări;
– 820 străzi;
– 13 şosele.
În total 1029. N-am numărat pieţele (în număr de 17) care, evident, nu sînt decît confluenţe de străzi/şosele/bulevarde.
Wow, adică avem poliţistul şi strada? Nu, pentru că, deşi nu e întotdeauna evident, poliţiştii sînt şi ei oameni ai muncii. Şi oamenii muncii lucrează în schimburi. Trei la număr, întrucît noaptea e cel mai important dintre ele.
Chiar şi aşa, un poliţist comunitar la trei străzi e o imagine ireală. Tot ar însemna moartea infracţionalităţii. Şi atunci vin celelalte explicaţii sau ipoteze: mulţi patrulează cîte doi-trei într-o maşină, alţii sînt bipezi şi stau la punct fix etc.
De fapt, ar putea exista străzi care nici nu sînt în „aria de acoperire“, străzi pe care nu patrulează nici dracu' pentru că sînt prea dosnice, prea întunecoase sau prea periculoase. Aşa că, într-un final, s-ar putea ca nici 10.000 să nu fie o cifră suficientă.
Însă marea mea bănuială finală e alta: cred că la întrebarea „cîţi comunitari avem?“ cineva a pus la numărătoare şi cîinii...

La drumul mare...

Chiar mă miram cum de a rezistat Negrita 7 luni cu capacele originale pe ea.


Ca și cum ar conta, da, am fost și la poliție. Care e bine și vă transmite toate cele bune.

Poza săptămînii: "Fii un bun creștin, fă-mă drob!"

Resting lamb by ~SonNycZ on deviantART

Honomastică, mînca-ți-aș

În cartierul meu din imediata vecinătate a Chitilei, populat de specii dintre cele mai ciudate, de priviri care parcă vin deja de dincolo, de case „conspirative“ în care se adună periodic indivizi la costum negru de duminică, rucsac în spate și șosete albe, de vînzători la mini-market care n-au voie de la prietenul imaginar să pună mîna pe pachetul de țigări din raft, dar au probabil dezlegare să „și-o aranjeze“ pe stradă... în cartierul meu adventisto-penticostal de ziua joia și doar pe alocuri creștin-ortodox în buna tradiție mainstream, zic, un strigăt subțire și cu o vagă disperare domestică în coarde sfîșie aerul primăvăratic al serii:
– EZECHIEL!!! HAI LA MASĂ!!!

N-am ce face și dau pe Google... Conform uneia dintre biblii, nefericitul ar putea primi la desert un sul de hîrtie...

La pescuit...

Ignorarea avertismentelor referitoare la securitatea contului inexistent de la Raiffeisen pare să fi fost alegerea potrivită. De azi primesc aprobări de credite...

Cîinii anului 2009 (continuare)

Tocmai ce mă pregăteam să demarez, într-o bună dimineaţă cu vreme gri-ambiguu (aşa cum numai în februarie mai întîlneşti), cînd drept în faţa mea parchează o maşinuţă bleu, din ea coboară grăbită o tanti blondă, scoate din portbagaj un sac de hîrtie alb (plin cu resturi de mîncare, după cum aveam să văd imediat) şi intră în parc. Goleşte sacul în mijlocul unei parcele cu iarbă de anul trecut şi, ca la un semn, cîţiva maidanezi se năpustesc zglobii asupra movilei. Tanti le vorbeşte, e bucuroasă, are probabil un sentiment de datorie împlinită sau ceva de genul, apoi pleacă la fel de grăbită cum a venit.
Exact în locul improvizat pentru hrănirea maidanezilor veghează avertismentul fără predicat, destinat celorlalţi: „accesul persoanelor cu cîini strict interzis“. Iar eu rămîn cu întrebarea fără răspuns, destinată nesimţitei blonde din maşinuţa bleu: „De ce nu-i iei acasă, fă?“
P.S.: Scuze pentru lipsa unui plug-in fence removal...