Conştient, aş adăuga. Se pare că e sezon de leapşa, asta vine de la Cristi Andrei. Ca şi el, am mai răspuns şi eu prin comentarii (la andreanum, de exemplu). So...
Cînd a fost să fie ritualul cu moaşele şi obiectele "magice" care – atinse fiind de mînuţele tale dolofane – aveau să-ţi definească soarta, eu am ales o carte, un pieptene şi un nu-mai-ştiu-ce-al-treilea-obiect. Sigur, interpretările sînt extrem de variate şi vagi. Dacă pieptenele n-ar fi însemnat o oarecare cochetărie şi un timp ceva mai îndelungat petrecut în faţa oglinzii de la baie (cel puţin pînă la un moment dat şi nu, yo no soy maricon), ar fi avut o explicaţie şi dacă acum dădeam cu grebla prin parcuri. Aşa şi cu cărţile.
Pînă să desluşesc înţelesul literelor ordonate în cuvinte, propoziţii şi fraze, răsfoiam cam tot ce găseam prin casă şi conţinea cît de cît ilustraţii, desene, poze: Codul bunelor maniere, Essential English (Eckersley), un imens dicţionar enciclopedic din perioada interbelică, Almanahul Urzica, Pif şi Rahan (astea erau adevărate comori, una dintre mătuşi lucra în legătorie la tipografia Partidului, acolo se făceau – pe asta n-o ştiaţi, ha!). După ce am învăţat să şi citesc, prima carte de care îmi aduc aminte a fost De la Pămînt la Lună – Jules Verne. Apoi şi altele, 20.000 de leghe sub mări, Uimitoarea aventură a misiunii Barsac, Ţinutul blănurilor, Cele 500 de milioane ale Begumei, Insula cu elice etc. Nu mi-a rămas nimic în cap din lecturile obligatorii de mai tîrziu – s-ar putea să le fi evitat cu graţie deşi, dacă a fost aşa, nu prea văd cum treceam clasele. Habar n-am ce e cu Cireşarii nici acum. Cărţile copilăriei altora nu m-au atras niciodată.
P.S. de la mine către toate librăriile virtuale care vînd cărţi reale: nu există carte al cărei număr total de pagini să fie impar, mai adunaţi o dată! Iar raportarea ultimei pagini care are pe ea tipărită coloncifra (presupun că ăsta e "mecanismul" vostru de calcul) e o mare idioţenie... Here's a tip: două pagini compun o filă; dacă ar putea exista cărţi cu număr impar de pagini, ar însemna că numărul de file ar ieşi cu fracţie; how's that???
Acestea fiind zise... declar piua, cel puţin pentru subiectul primei cărţi citite.
Cînd a fost să fie ritualul cu moaşele şi obiectele "magice" care – atinse fiind de mînuţele tale dolofane – aveau să-ţi definească soarta, eu am ales o carte, un pieptene şi un nu-mai-ştiu-ce-al-treilea-obiect. Sigur, interpretările sînt extrem de variate şi vagi. Dacă pieptenele n-ar fi însemnat o oarecare cochetărie şi un timp ceva mai îndelungat petrecut în faţa oglinzii de la baie (cel puţin pînă la un moment dat şi nu, yo no soy maricon), ar fi avut o explicaţie şi dacă acum dădeam cu grebla prin parcuri. Aşa şi cu cărţile.
Pînă să desluşesc înţelesul literelor ordonate în cuvinte, propoziţii şi fraze, răsfoiam cam tot ce găseam prin casă şi conţinea cît de cît ilustraţii, desene, poze: Codul bunelor maniere, Essential English (Eckersley), un imens dicţionar enciclopedic din perioada interbelică, Almanahul Urzica, Pif şi Rahan (astea erau adevărate comori, una dintre mătuşi lucra în legătorie la tipografia Partidului, acolo se făceau – pe asta n-o ştiaţi, ha!). După ce am învăţat să şi citesc, prima carte de care îmi aduc aminte a fost De la Pămînt la Lună – Jules Verne. Apoi şi altele, 20.000 de leghe sub mări, Uimitoarea aventură a misiunii Barsac, Ţinutul blănurilor, Cele 500 de milioane ale Begumei, Insula cu elice etc. Nu mi-a rămas nimic în cap din lecturile obligatorii de mai tîrziu – s-ar putea să le fi evitat cu graţie deşi, dacă a fost aşa, nu prea văd cum treceam clasele. Habar n-am ce e cu Cireşarii nici acum. Cărţile copilăriei altora nu m-au atras niciodată.
P.S. de la mine către toate librăriile virtuale care vînd cărţi reale: nu există carte al cărei număr total de pagini să fie impar, mai adunaţi o dată! Iar raportarea ultimei pagini care are pe ea tipărită coloncifra (presupun că ăsta e "mecanismul" vostru de calcul) e o mare idioţenie... Here's a tip: două pagini compun o filă; dacă ar putea exista cărţi cu număr impar de pagini, ar însemna că numărul de file ar ieşi cu fracţie; how's that???
Acestea fiind zise... declar piua, cel puţin pentru subiectul primei cărţi citite.
2 Comments:
bun manual eckersley! aveam si setul de discuri si ma amuza ca vorbeau asa rar si afectat. metoda lui iorga de a invata o limba straina (cel putin pt a citi) mi s-a parut mai buna - o carte care te intereseaza + un dictionar (mai adaugi cateva tabele gramaticale, care stabilesc "reguli" intr-o multime de "exceptii").
eu am prins si varianta mai veche, format mare, vaillant, asteptand cu sufletul la gura continuarea in numarul viitor, spre deosebire de pif, unde totul avea inceput si sfarsit. in vaillant era si informatie culturala mai larga, in timp ce in pif au aparut gadget-urile. un trend care a continuat...
ciresarii - n-am reusit sa citesc. fara sa ideologizez, aveam repulsie fata de subiectele "pionieresti". copilaria altora - am citit cu placere cuore, printr-a sasea, cand am stat ceva mai mult la pat, cu gripa. mai tarziu,cand am invatat sa citesc in germana, mi-a ramas in memorie (un teritoriu mai mult cu pete albe la mine...) ceea ce a scris canetti.
cate pagini are o carte - nu stiai ca fiecare generatie aduce propria ei interpretare, ca matematica evolueaza? si,la urma urmei, se numara numai ce are inscris numar. ca si cu oamenii - existi numai daca ai card de identitate. daca ultima pagina numerotata are numar impar, asta e nr de pagini total, restul nu exista...
Unele caricaturi din Eckersley mi-au rămas şi acum întipărite pe retină. Simpatice foc. De fapt, cred că trei volume mai sînt şi azi pe la mama prin bibliotecă. Aşa am dat peste cărţile-minune a căror ultimă pagină nu are şi verso - căutînd imagini cu copertele acelei ediţii.
Am şi eu doi ani de germană la activ, a fost o vreme cînd a trebuit să optez pentru ea pentru că venea la pachet cu engleza, altfel aş fi făcut rusă-franceză, ceea ce era de neacceptat. S-a lipit de mine doar pronunţia, aici mă descurc onorabil... chit că habar n-am ce pronunţ :)
Post a Comment