vineri, 2 noiembrie 2007

Sindromul cofetarului în faţa prăjiturilor


Claudiu mă întreabă care a fost ultima carte pe care am citit-o. Nu mai ştiu...

Imaginea ultimei cărţi citite (cap-coadă şi în înţelesul clasic al termenului) e din ce în ce mai palidă. Îmi e foarte greu să-mi amintesc exact. Cu adevărat cititor de cărţi cred că n-am fost decît în adolescenţă. Acolo a rămas şi actul normal al lecturii. S-a întîmplat că, pe parcurs, n-am mai reuşit să disociez cele două feluri în care privesc o carte atunci cînd pun mîna pe ea. Am citit toate cărţile pe care le-am "lucrat", pe unele chiar împotriva voinţei mele. Norocul cel mare a fost că, în marea lor majoritate, titlurile care mi-au căzut sub meseriaşă îngrijire au fost "comestibile". Ceea ce nu s-ar fi întîmplat dacă aş fi nimerit, de exemplu, la Editura Tehnică.
Avantajele - în postura în care mă aflu - sînt că întotdeauna m-am numărat printre primii trei-patru cititori ai cărţii respective, gîndul că în biblioteca ta de-acasă stă pe raft, poate, şi o parte din munca mea – iar asta gîdilă foarte plăcut orgoliul lui MeSSeR –, sentimentul că am reuşit să fac două lucruri deodată etc.
Dezavantajul – că nu mai pot privi o carte fără să-i judec mai întîi forma şi abia apoi conţinutul.
Bref... chiar dacă atipic şi oarecum distorsionat de formaţia profesională, am citit destul şi încă mai citesc. Susţin cu entuziasm ideea că, spre deosebire de ten, pe creier e bine să ai riduri.

1 Comment:

Cristi Andrei said...

asa e. raurile curg in albii. altfel, e doar o balta - dar ce ne mai place sa ne balacim!

Trimiteți un comentariu

Eu scriu, tu comentezi, eu moderez... Aritmetic vorbind, avantaj eu.