Road to Budapest – Part 1

De unde aflăm la ce sînt buni chiar şi cîţiva kilometri de autostradă şi funcţiile multiple ale butonului REC :)

Ochiul de sticlă a urcat pe podium

Deci. Am deosebita plăcere să vă anunț că am cîștigat, cu poza de mai sus, un nesperat loc III la concursul foto aferent lunii mai pe Metropotam. Sigur că m-am bucurat ca un copil, sigur că m-am lăudat tuturor celor care îmi erau prin preajmă în momentul ăla. Apoi, după ce mi-a mai trecut febra, m-am gîndit – în glumă, firește – că meritam mai mult. Tema lunii a fost „Sub un metru“, adică fotografia trebuia să fie realizată cu obiectivul situat la cel mult un metru deasupra solului. Iar piesa mea s-a dovedit a fi cea mai adîncă...
Dat fiind faptul că n-am mai cîștigat un premiu cam de prin școala generală, bronzul de azi are pentru mine strălucirea aurului. O să mi se urce la cap. Am nevoie urgent de o decepție.

6+2=8

Animalul din imagine se numeşte HD3870x2. Pe mămica lui o cheamă ATI. Montat pe placa de bază, se evidenţiază prin faptul că e cu un centimetru-doi mai lung decît ea. Ca să înceapă să toarcă, nu-i ajunge un cablu de alimentare din sursă, mai vrea unul. Aici am zăbovit puţin, pentru că în zadar am căutat cablul cu 8 pini pe care ar fi trebuit să îl am. Într-un tîrziu şi după ceva aritmetică elementară, l-am descoperit deghizat într-un 6+2, splitted... Pretty embarassing, huh? :)

Jamming with an apple pie

După îndelungi ezitări ("o fi bine să mă laud cu aşa ceva?"), a ieşit pînă la urmă că "nu contează" :)

Deci: un sul de foaie pentru plăcintă în congelator, uitat acolo de anul trecut. E foarte probabil că atunci cînd l-am cumpărat nu m-am gîndit la nimic concret, dar faptul era deja consumat, îl aveam şi trebuia să fac ceva cu el.
Am tras cu ochiul la prima reţetă de plăcintă cu mere găsită pe Google: se dau merele prin răzătoare, un pic de zahăr vanilinat, un pic mai mult de zahăr nevanilinat, scorţişoară... toate astea amestecate şi trecute printr-un proces de călire uşoară. Argumentul era că dacă merele lasă prea multă zeamă la copt, foaia de la bază nu se coace cum trebuie. Mi s-a părut logic.
Personal touch/inovaţie: în compoziţie am adăugat şi aproximativ o cană de nucă pisată.
Restul e mecanică: foaie de plăcintă întinsă în tavă (pe hîrtie de copt) compoziţia călită deasupra, din nou foaie de plăcintă şi fuga la copt timp de 30 de minute.
Dacă însiropez ce-am scos din cuptor aş putea la fel de bine să le intitulez baclavale sau sarailii. M-am uimit pe mine însumi, încă o dată. Însă a doua oară ştiu sigur că n-o să-mi mai iasă. A fost un moment unic de improvizaţie. O irepetabilă plăcintă cu mere.