Flash-back pe fast-forward

Ieri seară. Plec în grabă de la birou, pe la 5 şi ceva. Îi duc nişte chei importante Anei. Şi le uitase, plecînd probabil tot în grabă de la birou. Aflu ulterior că, în timp ce mă aşteaptă la gura metroului de la Victoriei, împarte indicaţii preţioase unor bătrînici şi domnişoare pierdute-n spaţiu. Se simte utilă... eu, şi mai şi. Dacă nu-şi uita nimic la birou?...
Predau cheile şi mă urc într-un 620, autobuzul care ţine locul tramvaiului deviat din cauza unor reparaţii la calea de rulare. Cobor la Chibrit. Aştept o culoare verde la un semafor. La 3 metri de mine, autobuzul din care tocmai coborîsem începe să urle din goarnă către maşinuţa neîndemînatică din faţa lui. Îi arăt urechea stîngă fostului tractorist ajuns şofer RATB şi îl întreb, strigîndu-i prin parbriz, dacă îşi aminteşte ceva despre chestia aia cu claxonatul în oraş. Ca în Scufiţa Roşie, deschide uşa din faţă ca să mă audă mai bine. I-l arăt pe agentul de circulaţie pierdut în mijlocul intersecţiei (Dumnezeule, ce caută un agent de circulaţie la Chibrit?). Se calmează. Adică începe să mă înjure, închide uşile şi pleacă. Se face verde la semafor. Pentru mine, pietonul. Iniţiez traversarea. Cu coada ochiului observ maşina venind fără intenţie de frînare. Mă arunc înainte. Se opreşte, la limită, cu bara din faţă lipită de piciorul meu stîng. Mă dau atins şi mă proptesc cu pumnul în capota motorului. Se aude zgomot de tablă detensionată. Blonda de la volan (coincidenţă, desigur) devine platinată, ia mîinile de pe volan şi le duce la gură, a îngrijorare. O ajut să vadă culoarea din semaforul care-mi permite mie să traversez, nu ei, şi îi transmit înjurăturile preluate de la tractorist. Proaspete.
Intru într-un magazin Ultra-Pro. "Aveţi vreo listă cu plăcile de bază existente în stoc?" "Uitaţi acolo catalogul nostru promoţional, găsiţi tot ce vreţi". Flăcăul e corporate, la costum şi cu zgarda de gît. Răsfoiesc catalogul promoţional. Aleg o placă de bază. "Asta", zic. Specialistul aruncă o privire scrutătoare spre rafturi... aparent, acolo era tot stocul. "Momentan nu avem modelul". "Acum ai înţeles de ce te-am întrebat de lista aia?..."
Înţeleg în schimb eu ce căuta poliţistul în intersecţia de la Chibrit, după ce reuşesc să mă urc în deviatul de tramvai 20.
Podul Constanţa, într-o după-amiază de decembrie: un alt fost tractorist, ajuns acum şofer de TIR, îşi închipuie într-o clipă de rătăcire că poate trece cu măgăoaia pe sub grindă. Nu-şi mai aminteşte ce înălţime are remorca, iar despre înălţimea pasajului nu deţine date concrete. Drept pentru care prin pasaj trece doar cabina, remorca se propteşte în grindă şi rămîne un pic mai în spate. Din mersul poticnit al tramvaiului, îndesaţi unul într-altul ca sardelele, nu putem să vedem decît o bucăţică din aftermath. Poliţie, echipe de intervenţie, cabluri rupte. Şi mulţi cetăţeni la volan, bară la bară, înşiraţi pe vreo 5-6 kilometri, de la Chibrit pînă spre Laromet.
Ajung acasă pe jos iar în pat aproape de-a buşilea. Adorm şi spre miezul nopţii, cînd mă trezesc, aflu că Meme i-a mai dat una peste ochi lui Gigi.