Christmas Aftermath

Stau pe o bancă, în parcul Bazilescu, încercînd să ghicesc setările optime pentru o poză într-un peisaj cu mult maro, gri şi ceva alb (da, am jucărie nouă, weeeeee!). Aleile presărate cu nisip, frumos...
„Domnu' fă-ne şi nouă o poză!... Iese pe loc?“
„Nu iese pe loc, că n-am revelatorul la mine“
Mi-a plăcut faptul că erau mamă şi fiică, mi-a plăcut că erau bine îmbrăcate şi, caz rar, mai curate decît gunoiul pe care îl strîngeau.
Le-am rugat să tragă obiectul muncii între ele şi le-am pozat, cu promisiunea că într-o bună zi le voi înmîna şi exemplarele hard-copy. Şi, vorba Anei... m-am simţit util.

Poll – And the winner is...

Moş Crăciun cu plete dalbe. Clasicul, tradiţionalul, politically corectul. Cel cu ochi străini şi goi vine abia pe locul doi. Poate că-i mai bine-aşa, că altfel nu mai rima. Ptiu!!!
Mă rog, voi ştiţi cel mai bine cum stă treaba cu Moşul. Eu, de un an şi ceva, nu mai beau Coca-Cola.
Hai c-a trecut şi Crăciunul ăsta. Mai e un hop, Revelionul. Iar de la anul o luăm de la capăt. Sf. Ion, Valentine's Day, săptămîna nebună din martie şi devastarea litoralului de pe 1 mai. Apropo, vara asta ne halikidiki sau kuşadasim?

Mai nimic despre 21-XII-1989

Poate doar "capra cu trei iezi" pe care o făcusem cîteva zile la rînd pe nişte străduţe obscure. Şi "Vocea Americii", la care ascultam seara cum se năruise tot Estul. Am fi putut deveni Cuba Europei, de ce nu?
A doua zi dimineaţă, cu metroul spre Casa Scînteii. Se întîmplase într-adevăr ceva?
De la Unirii spre Aviatorilor, fără oprire la Universitate... deasupra se spăla asfaltul...

Adoptă un porc!

A venit vremea să mă implic. Ajunge cu pasivitatea din postura căreia "sigur că îţi e comod să comentezi şi să te dai ironic"...
Doamnele cu căţelul îşi apără bubicii prin tot felul de campanii, care mai de care mai mediatizate. Îi apără şi pe prietenii vagabonzi ai bubicilor. Eu am ales să apăr porcul.
– Este porcul un animal domestic? Este.
– Nu-i aşa că, dacă pisicuţele şi căţeluşii ni se păreau animale gustoase, ne hotăram să nu le mai iubim atît de "platonic" şi le băgam satîrul în beregată ori de cîte ori ni se făcea foame? Aşa este.
– Cunoaşte porcul motivele pentru care îl îndopăm cu grîu aproape un an de zile? Nu.
Mi s-a argumentat de fiecare dată că toate campaniile de combatere a violenţei împotriva animalelor au ca ţintă violenţa fără motiv, gratuită. Mă scuzaţi, nu înţeleg: dacă nu am dreptul să împuşc în cap un cîine vagabond care m-a muşcat, de ce am dreptul să cresc porci pentru consum? Ah, da... asta nu e violenţă, nu e crimă... se numeşte zootehnie!?

Dincolo de orice ironie, aş impune o condiţie obligatorie pentru toţi iubitorii de animale: să fie vegetarieni. Mi se pare uşor ipocrit să alegi să iubeşti un animal şi să-i pui părul pe moaţe doar pentru că nu e bun la gust şi, în acelaşi timp, să-l transformi în salam şi cîrnaţi pe un altul.

Aşa că... Nu sta deoparte, adoptă un porc! Şi nu de la anul, chiar acum, în Ajun! :)

Dacă te hotărăşti să susţii această generoasă campanie, foloseşte cu încredere bannerul de mai sus. Nici măcar nu trebuie să menţionezi sursa. Atîta timp cît salvezi viaţa unui porc, asta e tot ceea ce contează :)

Underground

La metrou, cum cobori scările şi treci de primele uşi de la intrare, vezi în aproape fiecare staţie două abţibilduri (sau stickere, pentru neologişti): unul prin care ţi se aduce la cunoştinţă că păşeşti într-un perimetru supravegheat video şi altul - right next to it - prin care ţi se interzice fotografiatul. Cum s-ar zice: nu mai poza tu că filmăm noi. Ştiu că transportul subteran e mai cu moţ cînd vine vorba de reguli de comportament. La metrou trebuie să cobori cu mai multă responsabilitate civică, să fii mai vigilent cînd vine vorba de pachete suspecte abandonate sau cetăţeni turbulenţi. Şi, cel mai important, numai la metrou trebuie să te distribui uniform pe toată lungimea peronului şi să foloseşti toate uşile de acces (nu mi-a reuşit manevra, oricît m-am străduit).

Trecînd peste asta, mă înduioşează pînă la perplexitate "inventivitatea" celor care execută multitudinea de reclame-instalaţii din subteran. Una dintre ele e dulce rău, la parchet laminat, pe scările în semicerc de la Victoriei: imitaţia de parchet imitată pe trepte cu imitaţie de imitaţie – linoleum.
Iar despre cît de video e supravegheat "obiectivul"... în poza ilegală de mai jos.

Prăpastia

Acum 18 ani, cam pe la ora asta, începea la Timişoara ceea ce avea să fie etichetat în cele mai multe şi diferite feluri: revoluţia, complotul intern, intervenţia CIA/Mossad/MI5, trădarea eşalonului doi etc. Cei mai mulţi dintre judecătorii evenimentului s-au străduit să impună o anumită etichetă. Puţini s-au gîndit că nici una dintre variante nu rezistă de una singură şi că numai o combinaţie – fie ea şi neomogenă – a tuturor versiunilor oferă răspunsuri la majoritatea întrebărilor.
Însă problema mea nu e asta. Realizez brusc că au ajuns la majorat cei care se năşteau în '89. Şi realizez că, de multe ori, intrînd în dialog offline sau online cu aceşti oameni, există un singur lucru despre care nu putem dialoga: perioada de dinainte. Mă rog... există mai multe subiecte pe care nu le pot aborda în conversaţiile cu ei, dar aici e vorba de o imposibilitate structurală. Pur şi simplu, ei nu pot reproduce mental ceea ce pentru mine reprezintă amintiri mai mult sau mai puţin vii. Fiecare dintre noi se consideră avantajat de postura lui, handicapul se află întotdeauna de partea cealaltă.
Nu e neapărat bine sau rău. E însă nemaipomenit de interesant şi o ocazie unică. Cred că sîntem norocoşi şi noi şi ei. Ei, poate, ceva mai norocoşi...

Bobinarea este bună

Aceasta este o precizare pentru eventualii nedumeriţi de paranteza la primul link din stînga. Expresia-rimă nu-mi aparţine, o folosea frecvent unul dintre colegii alături de care îmi place să cred că am înălţat vîrful Nemira (sună patetic şi preţios, ştiu, însă Nemira este chiar o formaţiune muntoasă iar sloganul de atunci, de la început, se folosea dibaci de asta – un munte de cărţi, un singur pisc...).
Şi, ca să rămîn la caracterul explicativ pe care l-am acordat acestui post, iată şi precizarea: expresia e de bine, e jucăuş-admirativă sau voit ambiguă şi doar aparent ironică dacă vreţi, nu are vreo nuanţă peiorativă. Cel puţin nu pentru mine.
Deci punct. Despre perioada în care am nemirit nu pot să scriu doar un post. Va trebui să-mi rezerv timp, să fişez informaţia... Şi, dacă se va descoperi că are şi efect retroactiv, să iau şi nişte lecitină :)

To be continued in Chitila Sky, eventually.

Tot pe repede-înainte

Aveam de gînd să mai intru „puţin“ pe Eve, mă întreb ce minunăţii inutile dar haioase mai lansează iarna asta. În anii trecuţi introduseseră pe piaţă muniţie din zăpadă, adică trăgeai cu bulgări. Just for the fun of it, desigur. Damage nul :)
Firma dă petrecere „de Crăciun“ în seara asta. Cică în Spice, dacă am reţinut bine. Nu m-am dus. Dincolo de faptul că nu sînt genul party, mai e şi aversiunea pe care o am faţă de insistenţa cu care angajatorul ţine cu orice preţ să se tragă şireturi cu mine sau să-mi bage pe gîtul vieţii personale elemente de decor pe care nu le doresc. Mai bine dă-mi dracului o primă de sărbători, muncesc pentru bani, nu ca să mă scoţi în oraş!
Dau peste leapşa lui Claudiu. Mi se temperează elanul de Eve... am temă :)

Ce bloguri citeşti?
Frecvent, pe cele din lista alăturată. „Beletristică“, în principiu. Uneori, prin ricoşeu, mai nimeresc şi peste altele. Nu am o metodă.

Care este numele tău adevărat?
Hai să zicem Dan. E scurt, uşor de reţinut şi nici nu ocupă mult spaţiu.

Mai ai alte bloguri? Care?
M-a ferit entitatea-pe-care-ceilalţi-o-numesc-Dumnezeu. Dacă acesta este un blog, atunci e singurul.

Ce-ai vrea de la netul românesc?
Nimic în mod special, cît timp nici el nu vrea ceva de la mine.

Ce părere ai despre lepşe?
Sînt utile, mai dezmorţesc atmosfera.

Numeşte 3 bloguri “strălucite” şi 3 bloguri “idioate”.
Who am I to judge that? :)

Sare/Zahăr?
Sare după gust. Zahăr ecologic, din trestie.

Pâine albă/neagră?
Nu contează, cocă să fie...

Te încălzeşte cu ceva faptul că Băsescu a făcut nu ştiu ce?
Băsescu face şi el ce-a învăţat. Valuri. Nu mă încălzesc şi nu mă răcoresc gesturile lui. Nici măcar nu mă udă.

Ca de obicei, piua. Sau, dacă tentează pe careva... vă invit să „vă serviţi“.
Merci, dom' Costel :)

Flash-back pe fast-forward

Ieri seară. Plec în grabă de la birou, pe la 5 şi ceva. Îi duc nişte chei importante Anei. Şi le uitase, plecînd probabil tot în grabă de la birou. Aflu ulterior că, în timp ce mă aşteaptă la gura metroului de la Victoriei, împarte indicaţii preţioase unor bătrînici şi domnişoare pierdute-n spaţiu. Se simte utilă... eu, şi mai şi. Dacă nu-şi uita nimic la birou?...
Predau cheile şi mă urc într-un 620, autobuzul care ţine locul tramvaiului deviat din cauza unor reparaţii la calea de rulare. Cobor la Chibrit. Aştept o culoare verde la un semafor. La 3 metri de mine, autobuzul din care tocmai coborîsem începe să urle din goarnă către maşinuţa neîndemînatică din faţa lui. Îi arăt urechea stîngă fostului tractorist ajuns şofer RATB şi îl întreb, strigîndu-i prin parbriz, dacă îşi aminteşte ceva despre chestia aia cu claxonatul în oraş. Ca în Scufiţa Roşie, deschide uşa din faţă ca să mă audă mai bine. I-l arăt pe agentul de circulaţie pierdut în mijlocul intersecţiei (Dumnezeule, ce caută un agent de circulaţie la Chibrit?). Se calmează. Adică începe să mă înjure, închide uşile şi pleacă. Se face verde la semafor. Pentru mine, pietonul. Iniţiez traversarea. Cu coada ochiului observ maşina venind fără intenţie de frînare. Mă arunc înainte. Se opreşte, la limită, cu bara din faţă lipită de piciorul meu stîng. Mă dau atins şi mă proptesc cu pumnul în capota motorului. Se aude zgomot de tablă detensionată. Blonda de la volan (coincidenţă, desigur) devine platinată, ia mîinile de pe volan şi le duce la gură, a îngrijorare. O ajut să vadă culoarea din semaforul care-mi permite mie să traversez, nu ei, şi îi transmit înjurăturile preluate de la tractorist. Proaspete.
Intru într-un magazin Ultra-Pro. "Aveţi vreo listă cu plăcile de bază existente în stoc?" "Uitaţi acolo catalogul nostru promoţional, găsiţi tot ce vreţi". Flăcăul e corporate, la costum şi cu zgarda de gît. Răsfoiesc catalogul promoţional. Aleg o placă de bază. "Asta", zic. Specialistul aruncă o privire scrutătoare spre rafturi... aparent, acolo era tot stocul. "Momentan nu avem modelul". "Acum ai înţeles de ce te-am întrebat de lista aia?..."
Înţeleg în schimb eu ce căuta poliţistul în intersecţia de la Chibrit, după ce reuşesc să mă urc în deviatul de tramvai 20.
Podul Constanţa, într-o după-amiază de decembrie: un alt fost tractorist, ajuns acum şofer de TIR, îşi închipuie într-o clipă de rătăcire că poate trece cu măgăoaia pe sub grindă. Nu-şi mai aminteşte ce înălţime are remorca, iar despre înălţimea pasajului nu deţine date concrete. Drept pentru care prin pasaj trece doar cabina, remorca se propteşte în grindă şi rămîne un pic mai în spate. Din mersul poticnit al tramvaiului, îndesaţi unul într-altul ca sardelele, nu putem să vedem decît o bucăţică din aftermath. Poliţie, echipe de intervenţie, cabluri rupte. Şi mulţi cetăţeni la volan, bară la bară, înşiraţi pe vreo 5-6 kilometri, de la Chibrit pînă spre Laromet.
Ajung acasă pe jos iar în pat aproape de-a buşilea. Adorm şi spre miezul nopţii, cînd mă trezesc, aflu că Meme i-a mai dat una peste ochi lui Gigi.

Eve Online: Trinity – în ajun de Moş Nicolae

E jale. O să-mi crape cablajul de pe placa de bază, iar placa video îmi va exploda de-a dreptul. Pe 5 decembrie se lansează patch-ul şi eu sînt la hardware-ul gol. Nu-i vorbă, de ceva timp n-am mai apucat să intru nici pe grafica veche, cu skill-urile adunate în ultima vreme aş putea probabil să mă bag la level 4 missions fără dureri de cap şi cu fitting încropit, asta însă nu mă împiedică să mă vait, nu? :)

Semantica de pe lîngă casa omului

Începutul unui week-end în care întenţionez să-mi trag sufletul după o săptămînă plină de DTP rush, că vin sărbătorile şi ţara mai are încă păduri netransformate în felicitări, pungi de cadouri, calendare şi foi cu antet. O săptămînă plină şi de revelaţii, să nu fim nedrepţi. Am descoperit cîteva aspecte foarte interesante:
Unu - nu am voie să fac şpăgi la birou pentru că intru în concurenţă cu principalul obiect de activitate al firmei. Prea ermetic formulat? Hope not :)
Doi - am avut plăcuta ocazie să cunosc un PR & Communication Director care, la oral, nu e în stare să lege două propoziţii fără să le despartă prin secvenţe mai lungi sau mai scurte de "ăăă", "îîî" sau "hmmm". Aici însă s-ar putea să fie vorba doar de efectul inhibator pe care, în general, îl am asupra speciilor corporatiste. Mai ales asupra femelelor, aş spune...
Trei - Citesc la Raluca un post legat de o proaspătă campanie împotriva violenţei casnice. Nu comentez faptul că promotorii îmi oferă o funduliţă pe care ar trebui s-o port în semn de angajament că nu voi pocni vreodată o femeie. What if I was gay?... În campania respectivă, acţiunea incriminată e denumită "violenţă domestică". Ceea ce mă conduce la ultima revelaţie pe săptămîna încă în curs, o mică bijuterie semantică, încheiere apoteotică a acestui vulgar display of arrogance post.
© 2007, MeSSeR - Violenţa domestică e sălbatică
Nu folosiţi fără credits, că vă ard :)

Să aveţi un week-end de săptămînă cît mai plăcut!