L'equipe c'est moi

Colegii mei (termen generic pentru cei cu care împart hala de producţie) au plecat în team building. S-au dus să-şi consolideze spiritul de echipă, să tragă unii într-alţii cu biluţe de vopsea (paintball, nu se poate fără), să urce cîteva dealuri împreună (în jeep-uri), să cînte cîntecele care să le dea curaj etc. Ah, da, şi să facă workshop-uri.
Cîţiva dintre ei vor suda excursia asta de plecarea în pădurea de afară, de săptămîna viitoare.
Eu am zis pas acestei frumoase iniţiative, chiar dacă un timp am cochetat cu ideea de a ieşi din Bucureşti pe banii firmei, căci de multă vreme n-am mai decontat în felul ăsta. Printre motive ar fi că sînt suficient de încărcat, am destule lucruri (domestice sau nu) de pus la punct şi week-end-ul e o piesă importantă în angrenaj, dar la loc de cinste se află reacţia adversă pe care o am la conceptul de team. I work alone, it's better this way, trust me. Not to mention I'm not the socializing type either. Nici măcar în afara orelor de program.
Acum aproape 20 de ani am trecut„la mustaţă“ peste procesul de formare a omului nou, vîrsta de plastilină mi-am consumat-o în perioada încă sălbatică a corporatismului iar acum m-am întărit, îţi cam rupi falangele pe mine. Ain't that sweet?