Cea mai bună cafea proastă

Este o leapşă care vine de la Raluca şi Doru şi pe care o rezolv cu deosebită plăcere, ca un cafegiu notoriu ce sînt.
Au fost vremuri cînd cafeaua nu exista ca marfă de larg consum, ci doar ca marfă de contrabandă. Cei de-un leat cu mine (cel puţin) îşi mai amintesc de valoarea unui pachet galben-auriu de Alvorada sau a unei cutii de Amigo. Combinate cu un pachet de Kent, asemenea atenţii rezolvau examene, operaţii sau acte importante.

Pentru ceilalţi existau, în schimb, diferite încropeli menite să te facă să crezi că bei cafea – cicoare, năut, ovăz. În diverse combinaţii, cafeaua fiind întotdeauna minoritară. Din cauza ultimului ingredient (ovăzul), cel mai popular surogat de cafea se numea – neoficial – nechezol. Asta obişnuiam să beau pînă în 1990, cu rare excepţii. În decembrie 1989 (îmi amintesc foarte clar), primul lucru pînă atunci inaccesibil pe care l-am cumpărat a fost o pungă mare de cafea proaspăt măcinată. Nici cea mai proastă cafea din zilele noastre nu poate egala „calitatea“ nechezolului de atunci. Era cea mai proastă. Şi cea mai bună în acelaşi timp, pentru că era singura. Zilele în care reuşeam să beau un ness sau cafea adevărată erau, de regulă, sărbători. Şi dacă nu erau, deveneau sărbători tocmai prin asta.
Acum, fiecare zi e o sărbătoare. Cana de cafea stă în permanenţă plină. Am încercat, pe rînd, diferite sortimente de filtru, espresso sau solubilă, dar am rămas fidel cafelei clasice, cea preparată la ibric.
Pasez mai departe către Ana, Doru, Claudiu şi Ioana. Dacă vor şi dacă n-au luat-o deja din alte părţi.