duminică, 22 februarie 2009

Cîinii anului 2009 (continuare)

Tocmai ce mă pregăteam să demarez, într-o bună dimineaţă cu vreme gri-ambiguu (aşa cum numai în februarie mai întîlneşti), cînd drept în faţa mea parchează o maşinuţă bleu, din ea coboară grăbită o tanti blondă, scoate din portbagaj un sac de hîrtie alb (plin cu resturi de mîncare, după cum aveam să văd imediat) şi intră în parc. Goleşte sacul în mijlocul unei parcele cu iarbă de anul trecut şi, ca la un semn, cîţiva maidanezi se năpustesc zglobii asupra movilei. Tanti le vorbeşte, e bucuroasă, are probabil un sentiment de datorie împlinită sau ceva de genul, apoi pleacă la fel de grăbită cum a venit.
Exact în locul improvizat pentru hrănirea maidanezilor veghează avertismentul fără predicat, destinat celorlalţi: „accesul persoanelor cu cîini strict interzis“. Iar eu rămîn cu întrebarea fără răspuns, destinată nesimţitei blonde din maşinuţa bleu: „De ce nu-i iei acasă, fă?“
P.S.: Scuze pentru lipsa unui plug-in fence removal...

8 Comments:

Doru Oprişan said...

stupid bitch...

MeSSeR said...

so true... and dog related, too :)

ana said...

ti am mai zis ca esti carcotas.
ca ai venit la serviciu si ai povestit faya in fatya a 3 posesori de caini deodata si ce reactii ai starnit, asta nu mai scrii, ha?:))

poate d aia te ai gandit sa ti reversi naduful aici, unde s mai multi fani? hehe

MeSSeR said...

Nici nu știi cîte comentarii-protest am filtrat :P

ana said...

hahaha/ Nu te cred, o iota nu cred,maaaaa

cold said...

Daca i-ar lua acasa, ar trebui sa-i ingrijeasca = responsabilitate. De ce sa se lege la cap fara s-o doara ?

Dojo said...

Nu ai de unde sa stii ca nu are si acasa. Si eu mai hranesc cate un amarat de caine pe strada, asta dupa ce am luat in casa 2 si am plasat inca unul unui vecin la casa, dupa ce l-am adus din stadiu "raie, anemie, viermisori etc", aproape mort, la faza de "dulau cat un lup, cu blana superba si o viata intreaga inainte".

Asa cum ti-ai primit probabil "portia" de la colegii cu caini, vin si eu sa iti spun ca sunt satula de comentarii din astea. Din partea unora care nu au facut in viata lor ceva, pentru ca ar intelege disperarea pe care o simtim cand stim cata nevoie au de ajutor si cat de putin ii putem de fapt ajuta.

Pe cand ma chinuiam sa plasez amaratul ala de caine, nu am primit niciun sprijin de niciunde. Marea Primarie a Timisoarei nu are absolut niciun om cu care sa fi putut vorbi, exista cateva asociatii amarate care se bucura de sprijin zero.

Asa ca nu te mai omori cu grija ca s-au adunat 2 minute sa manance, ca nu au omorat pe nimeni. Si data viitoare cand treci pe langa ei gandeste-te ca situatia disperata in care sunt se datoreaza lipsei totale de respect pentru viata care ne caracterizeaza pe noi, romanii. Ca suntem o tara vai de capul nostru, cu niste salbatici de oameni care stiu sa loveasca mai repede decat sa ajute. Si nu e vorba doar de caini.

Stiu ca nu iti va placea comentariul si imi pare rau ca primul meu pas in blogul tau este atat de "furibund". Am investit insa destui ani si bani in speranta ca macar cateva vieti am salvat. Si consider ca am dreptul la replica pentru ca EU FAC CEVA totusi, nu doar arat cu degetul si ma dau deranjata de existenta lor.

MeSSeR said...

Acum 11 ani, în spatele blocului, m-au atacat vreo șapte cîini din ăștia amărîți și în situație disperată. Unul dintre ei, probabil cel mai nefericit, a răzbit cu dinții pînă la osul inferior al piciorului meu stîng. N-am să spun că de atunci îi urăsc, nu sînt atît de radical. Dar nici n-o să mă apuc să le duc de mîncare prin parcuri ca să-mi asigur protecția. Și nu capăt vreun drept special de a hrăni maidanezi doar dacă am cîine personal.
Contrar tuturor așteptărilor, comentariul tău nu-mi displace. E un punct de vedere pe care îl respect. Ai tot dreptul să iubești animalele mai mult decît mine. Părerea mea (pe care am mai făcut-o de cîteva ori cunoscută aici) e că unele animale și-au cîștigat întîmplător afecțiunea noastră doar pentru că nu sînt bune la gust. Dar asta e o discuție care depășește planul meschin al României, al românilor sau al românismului.

Cît despre FĂCUT... Aici cred că îți scapă din vedere un aspect esențial. TOȚI FACEM CEVA, din momentul în care începem să ne cîștigăm singuri existența. Am pretenția să facă TOTUL sau măcar CEVA cei pe care-i plătesc în fiecare lună cu diferența dintre salariul brut și cel net. Primăria, ONG-urile, toate agențiile, comitetele și comițiile primesc bani de la mine, într-un fel sau în altul. Și pentru asta consider că am tot dreptul să bombăn. Nu m-a întrebat nimeni dacă cred că Dumnezeu există și cu toate astea subvenționez Biserica. Pentru că, uite, aș prefera ca banii ăia să se ducă spre o organizație de protecție a animalelor, de exemplu.

Trimiteți un comentariu

Eu scriu, tu comentezi, eu moderez... Aritmetic vorbind, avantaj eu.