joi, 1 mai 2008

La ceas aniversar

Trăiască ziua celor ce muncesc
Udînd ogorul cu sudoarea frunţii,
Şi-a celor ce cu-avînt muncitoresc
Sînt gata să cutremure şi munţii.

Veniţi din patru colţuri ale zării
Să defilăm în pas voios şi ferm,
Pe buze-avînd mereu numele ţării
Şi-n suflet pe al comandantului suprem.

O inimă pentru partid îmi bate-n piept
Iar mîinile cu palme proletare
Ridică steagul roşu către zare;
Neabătuţi străbatem drumul drept.

Trăiască rodul cald al fiecărei fapte
Ce pune temelie nemuririi,
Slăvită fie fabrica de lapte
Şi galantarele de la Unirii!

Nu daţi pe Google după versurile astea. Sînt de mine. Finalul discordant e din cauza oboselii (numai el??? ar întreba răutăcioşii). La mulţi ani! :)

2 Comments:

Ana said...

la strofa a treia te ai cam jucat cu rima...

MeSSeR said...

Ei, eşti tu drăguţă şi amabilă. Eu cred că m-am jucat cu rima la toate :)

Trimiteți un comentariu

Eu scriu, tu comentezi, eu moderez... Aritmetic vorbind, avantaj eu.