– Bend over! – How low?

Ieri seară s-a consumat, în cadru festiv, ceremonia plecării acasă a CEO-ului „Hi“. N-am să pomenesc de febra pregătirilor sau de resursele care s-au consumat inutil pentru un asemenea eveniment pentru că risc să borăsc pe tastatură. Păstrînd proporțiile, au fost două săptămîni comparabile cu repetițiile pentru omagialele de acum douăzeci de ani. But hey, acum ne și place...
Pînă la noi, ăștia de la bază, au ajuns puține dovezi ale existenței Lui. Una singură s-a dovedit a fi suficient de devastatoare încît le-a afectat pînă și pe femeile de serviciu. Avem bani pentru un sediu în haznaua din Pipera. Cu chirie... Și am învățat să lingem din ce în ce mai costisitor mîinile care ne dau asemenea palme.

Ochiul de sticlă a urcat pe podium

Deci. Am deosebita plăcere să vă anunț că am cîștigat, cu poza de mai sus, un nesperat loc III la concursul foto aferent lunii mai pe Metropotam. Sigur că m-am bucurat ca un copil, sigur că m-am lăudat tuturor celor care îmi erau prin preajmă în momentul ăla. Apoi, după ce mi-a mai trecut febra, m-am gîndit – în glumă, firește – că meritam mai mult. Tema lunii a fost „Sub un metru“, adică fotografia trebuia să fie realizată cu obiectivul situat la cel mult un metru deasupra solului. Iar piesa mea s-a dovedit a fi cea mai adîncă...
Dat fiind faptul că n-am mai cîștigat un premiu cam de prin școala generală, bronzul de azi are pentru mine strălucirea aurului. O să mi se urce la cap. Am nevoie urgent de o decepție.

Domo arigato, but no... thanks

Ce ar putea însemna formularea „dacă România trece de semifinale“? În principiu, ar putea însemna şi că nu e obligatoriu să cîştige o semifinală, pentru că – şi dacă o pierde – un meci tot mai joacă (aşa-zisa finală mică), deci s-ar putea spune că toate cele patru echipe ajunse în semifinale trec, într-un fel sau altul, de faza asta. Din fericire, regulamentul campaniei clarifică orice eventuală nelămurire. Condiţia care trebuie îndeplinită este ca România să cîştige semifinala. Adică să devină finalistă Euro 2008. Clar. Dar total necomercial ca mesaj. Folosirea cuvîntului „finală“ li s-a părut prea dur chiar şi pentru steluţa explicativă. Tehnic vorbind, o semifinală cîştigată şi un joc în finală înseamnă fix acelaşi lucru, însă prima formulare sună parcă mai atrăgător, mai probabil. Inutil să menţionez că, în Olanda, Franţa, Italia sau Germania, o campanie cu aceleaşi coordonate ar fi de-a dreptul sinucigaşă. Acestea fiind datele problemei, îmi e foarte la îndemînă să mă angajez că voi bea o sticlă de bere în cazul în care jucăm finala, înscriem două goluri dar o pierdem la un gol diferenţă. Regulamentul aici.

6+2=8

Animalul din imagine se numeşte HD3870x2. Pe mămica lui o cheamă ATI. Montat pe placa de bază, se evidenţiază prin faptul că e cu un centimetru-doi mai lung decît ea. Ca să înceapă să toarcă, nu-i ajunge un cablu de alimentare din sursă, mai vrea unul. Aici am zăbovit puţin, pentru că în zadar am căutat cablul cu 8 pini pe care ar fi trebuit să îl am. Într-un tîrziu şi după ceva aritmetică elementară, l-am descoperit deghizat într-un 6+2, splitted... Pretty embarassing, huh? :)

Curat neconstituţional, da' umflaţi-l!

Era greu să nu se ajungă şi aici – adică la bătaie în adevăratul sens al cuvîntului – pe uliţele campaniei electorale. Cred că acum, la Iepureşti, viaţa de zi cu zi e mai senină. S-au mai eliberat energiile negative. Uite, ăsta ar fi fost un plot bunicel pentru spirtoasa aia. Nişte ţărani...
Apoi vine Iliescu şi-mi povesteşte, cu nostalgie în glas, ce bine şi frumos era pe vremea primelor alegeri libere de după '89, cît de civilizat se combătea şi cît de principiale erau confruntările. De parcă singurii care îl mai ascultă s-ar fi născut atunci. Chiar aş vrea să aflu cam ce se spune despre anii ăia la orele de istorie. Şi dacă nu cumva ele urmează fix după cele de religie.

Minunata limbă nouă

Şedinţele de brainstorming au devenit, se pare, atît de plictisitoare încît creativii încep să tăvălească pe apucate. Ideile geniale – bunăciunile, ca să fiu în temă – nu mai vin atît de uşor, nu mai e ca la începuturi, să stea undeva în aer şi tu doar să întinzi mîna după ele. Pe de altă parte, limba română s-a dovedit şi ea a fi din ce în ce mai fată mare şi din ce în ce mai des surprinsă în poziţii umilitoare. Aşa că... de ce nu? La urma urmei, pe piaţă sînt reclame sau sloganuri şi mai rele, născute parcă din relaţia cu elemenţii caloriferului sau cu podul palmei...
Reversul teribil al medaliei e că tu, consumator ordinar de iaurt Yoplait de la Tnuva, s-ar putea să ai un copil aflat încă pe băncile şcolii primare. Cum să-i explici că un cuvînt ca gustăcios nu există decît în minţile încinse din advertising? Cum să eviţi o discuţie atît de complicată, cînd copilul vede cuvîntul roşu pe alb? Adică o să pot şi eu să stîlcesc aşa cuvintele cînd o să mă fac mare, mami? Dar acum nu, pentru că mă plesneşte doamna? Cam aşa ceva. Mai e şi probabilitatea foarte mare ca, într-un an-doi, cuvintele astea să apară şi în DEX, aşa că papă iaurţelul tot şi nu mai pune întrebări cu gura plină.
E clar, într-o anumită agenţie de publicitate lucrurile se văd altfel. De regulă invers. Răcoritoare, aromată, bună, gustos? Neah, s-a mai folosit, eşti prost. Stai jos. Şi, brusc, vine scînteia de geniu: mai ţineţi bă minte partida aia de scrabble în care ne-am luat la bătaie?

De ce nu sînt bărbat de bere

În primul rînd pentru că nu beau bere. Poate fi ceva mai revoltător şi, în acelaşi timp, mai descalificant decît asta? Poate doar faptul că, orice altceva aş bea, detest să o fac în public. Cam din acelaşi motiv pentru care nici să mănînc în public nu-mi place. Definesc prin „public“ orice număr mai mare decît 2. Cifra 2 nu intră în discuţie aici. Un alt motiv ar fi că ameţeala aia nu mă face cîtuşi de puţin să mă simt ok. Între oameni care beau ca să se simtă bine, de ce ar trebui să beau şi eu ca să nu se simtă ei prost că rămîn treaz?
Găsesc reclamele la bere ca fiind de un cretinism simplu, prea puţin diluat (în cazurile cele mai fericite) de vreo găselniţă publicitară. Prin analogie, doar cele la tampoane absorbante le egalează. Cînd le vezi cum zburdă de colo-colo, imponderabile, aproape uiţi cît de delicate sînt, de fapt, acele zile pentru ele. Şi, prin ricoşeu, pentru ei.
„Sînt bărbat şi pun piciorul în prag!“ declamă, printre altele, un tînăr urban-paisan-sauvage dintr-un recent spot dedicat berii. Hai fato, pe bune??? Nu pentru tine munceşte? La tine doar se uită??? Ar putea pomeni de rîgîiala după o masă prea grea sau de flegma strivită de asfalt, aruncată peste umăr. Chiar şi de aranjatul organului în pantaloni, de ce nu... convexitatea implică şi o predispoziţie la disconfort. Faptul că nota e forţată şi – totuşi – marile „embleme“ ale masculinităţii sînt ţinute sub control, păstrate doar în plan sugestiv, mă duce cu gîndul la dolofanul Andrei Guban (pe vremuri, întîiul pionier al ţării dintre două telejurnale) vorbind despre bugetul consolidat pe anul în curs. Cînd mult mai bine i-ar sta într-o reclamă la orez cu lapte, de exemplu. Şi în aceeaşi cămaşă. Cu carouri.

Ok, wtf is that?...

Iniţial m-am considerat norocos că am ocazia să văd un mutant. Apoi însă am băgat de seamă că frunzele copacilor sînt pline de astfel de „chestii“.
Aş prefera o explicaţie ştiinţifică, speculaţii pot să fac şi eu... Şi repede, după ce se sparge coconul ăla s-ar putea să fie prea tîrziu. Dacă Chiliman iese cu bine şi dintr-o eventuală criză biologică în sector, are votul meu! :)

La ceas aniversar

Trăiască ziua celor ce muncesc
Udînd ogorul cu sudoarea frunţii,
Şi-a celor ce cu-avînt muncitoresc
Sînt gata să cutremure şi munţii.

Veniţi din patru colţuri ale zării
Să defilăm în pas voios şi ferm,
Pe buze-avînd mereu numele ţării
Şi-n suflet pe al comandantului suprem.

O inimă pentru partid îmi bate-n piept
Iar mîinile cu palme proletare
Ridică steagul roşu către zare;
Neabătuţi străbatem drumul drept.

Trăiască rodul cald al fiecărei fapte
Ce pune temelie nemuririi,
Slăvită fie fabrica de lapte
Şi galantarele de la Unirii!

Nu daţi pe Google după versurile astea. Sînt de mine. Finalul discordant e din cauza oboselii (numai el??? ar întreba răutăcioşii). La mulţi ani! :)