marți, 25 martie 2008

Vă serviţi?...

Nu cred că am dezvoltat suficient subiectul limbii române şi felul în care a ajuns ea să fie mutilată în toată media, oral, scris şi telepatic. Din momentul în care au apărut î din a, sunt şi nicio/niciun, ceva s-a scurtcircuitat în minţile fragede ale copiilor. Mai afectaţi par să fie cei pe care schimbările i-au surprins pe băncile şcolii şi e normal să fie aşa. Atunci cînd regulile se modifică în timpul jocului, în afară de faptul că te simţi frustrat, începi să-ţi dai cu stîngul în dreptul. Aşa au apărut enormităţile de genul sânt, vre-un, âmi, bineânţeles etc. Paleta malformaţiilor e mult mai largă şi nu include defectul mai vechi şi fără nici o legătură cu modificările multianuale ale normelor Academiei: surplusul de i-uri din terminaţia cuvintelor, sugerat probabil de rezonanţa fonetică. Ochi albaştrii, doi extratereştrii, a revenii etc.
Pretenţia că aş fi vreun vorbitor/scriitor ieşit din comun n-am avut-o decît în perioada nebună a tinereţii mele. Mi-am descoperit şi asumat limitele citindu-i şi ascultîndu-i pe cei din jurul meu. Pe unii dintre cei din jurul meu, mai bine zis. Mai ales că între a scrie corect şi a scrie bine e o diferenţă de nuanţă. Altfel, fiecare dintre noi ar fi scris cel puţin două romane după fiecare carte citită.
În ceea ce mă priveşte, prefer „arhaismul“ unei aşa-zise modernităţi sau unui aşa-zis dinamism al limbii scrise sau vorbite. „E o limbă vie, iată“ s-a auzit la un moment dat şi argumentul ăsta a fost suficient pînă şi pentru includerea în DEX a unor formule al căror unic merit era că deveniseră utilizate frecvent. Repetiţia e mama învăţăturii, nu neg, dar cred că aici autorul a vrut să spună altceva...
N-o mai lungesc, am să revin la titlu şi la una dintre rarele situaţii în care am răspuns „virulent“ unei mostre de preţiozitate cu efect contrar. Se făcea că ne aflam mai mulţi indivizi la o masă de restaurant/bar/cafenea. Unde anume e mai puţin important. La un moment dat apare flăcăul cu tava plină cu „de-ale gurii“ şi se pregăteşte să pună în dreptul fiecăruia ceea ce fiecare comandase. „Cine serveşte cafeaua?“, întreabă. Ridic două degete: „Dumneavoastră, eu doar o beau“. Variante:
1. A conştientizat eroarea dar s-a ofuscat şi aproape mi-a trîntit cafeaua în poală.
2. N-a conştientizat nimic, s-a prins doar că eu sînt ăla care serveşte cafeaua.
3. A intrat într-o buclă, mi-a pus cafeaua în faţă cu gesturi nesigure. Cu prima ocazie, a deschis un dicţionar şi a aflat că nici oximoronul nu e un vierme intestinal.

4 Comments:

guiman said...

îmi pun milionu' de dolari/euro pe care încă nu-l am pe varianta 2.
Să-mi spui dacă eşti dator :P

MeSSeR said...

Nu riscai nici dacă-l aveai (milionu') :)

Anonim said...

nu te risti pentru ca nu se merita vrei sa zici :)

MeSSeR said...

Deci da. Şi ce te rîzi? :)

Trimiteți un comentariu

Eu scriu, tu comentezi, eu moderez... Aritmetic vorbind, avantaj eu.