Acum trei ani m-am mutat înapoi în locul în care m-am născut. Un bloc care are doar cu cîteva luni mai mult ca mine. Mai ţin minte cîteva happening-uri de-atunci: cum aruncam jucării pe balcon (de la 8 cădeau frumos), cum mă ascundeam în "servantă"... ah, da, şi amintirea "primordială" cred... eu într-un pat de copil, din acela cu gratii pe toate laturile, trăindu-mi prima angoasă pentru că, de undeva de sub acel pat, se ivea o entitate sumbră şi întotdeauna mai neagră decît întunericul în care tremuram eu.
Mi se spunea "Rostogol"... aveam obiceiul să plonjez din căruţ, dar nu întotdeauna, ci fix în zilele în care eram îmbracat în alb.
Reperul topografic principal se numea "Înfrăţirea între popoare", cu o casă de cultură a sectorului 8, un părculeţ şi două statui: Marx şi Engels. Pe ăştia i-am cunoscut o dată cu primele cuvinte învăţate. Una dintre mătuşi mi-a povestit, secole mai tîrziu, că eram principala distracţie în tramvaiul care ducea spre centru. Uneori însă distracţia dura foarte puţin... După o suită de întrebari geniale (din acelea pe care le pun toţi copiii), urma penibilul (pentru matuşă, desigur): "Da' ce-i aia pizdă?" Coboram repede şi ne urcam în următorul...
0 Comments:
Post a Comment