... plus bursucul şi maimuţa, lucrau cu aprindere la o întreprindere. Din pădurea tutelară mai ieşeau şi pe afară. Se iveau adică, din cînd în cînd, ocaziile unor deplasări în pădurile îndepărtate, de cele mai multe ori în jungla de peste mări şi ţări. Aceste deplasări purtau numele de specializări sau simpozioane, dar pînă şi elefantul ştia că nu sînt decît pretexte pentru alungarea monotoniei şi a sindromului de pădure mică şi periferică, mici excursii în locuri cu multă verdeaţă şi mult soare. Anual, se întîlneau în junglă lighioane din toate colţurile lumii, schimbau impresii sau liste de contacte şi învăţau unele de la altele cum să transforme crengile în liane sau cum să aclimatizeze arborele de cauciuc la zona temperat-continentală.
Sigur că maimuţa ar fi fost cea mai îndreptăţită să meargă în aceste deplasări. Se născuse acolo, cunoştea limba... era pe profilul ei. Ar fi fost o bună ocazie pentru ea să-şi aprofundeze cunoştinţele cu care venise aici şi pentru care pădurea tutelară o plătea (prea mult, şuşotea adeseori bursucul pe la urechile mari ale elefantului). Elefantul însă nu era de aceeaşi părere cu a maimuţei, iar părerea elefantului strivea orice raţionament. Pe de altă parte, elefantul avea o slăbiciune nedisimulată pentru vrăbiuţă şi n-ar fi plecat nicăieri fără ea. Ciripea frumos şi mai ales ciripea ce trebuie. Degeaba avea maimuţa deget opozabil. Apoi bursucul de la HR... cum să-l laşi în pădure, cînd putea şi el să vadă de aproape o frunză de palmier sau o dungă de zebră?
Fire adaptabilă prin definiţie, maimuţa învăţase aşadar că nu tot ce zboară se şi mănîncă, cel mai bun exemplu era vrăbiuţa, pe care elefantul o păzea ca pe ochii din cap, o drăgălea şi-i îndeplinea pînă şi cea mai neînsemnată dorinţă. Şi pînă la urmă, gîndea ea cu amară ironie, la ce bun să se deplaseze atît? Iată, junglă avea şi aici.
Disclaimer: orice asemănare cu animale reale e forţată şi rău intenţionată. Cu atît mai mult cu cît, în majoritatea cazurilor, la HR nu întîlneşti prea des un bursuc, ci o vacă.
Sigur că maimuţa ar fi fost cea mai îndreptăţită să meargă în aceste deplasări. Se născuse acolo, cunoştea limba... era pe profilul ei. Ar fi fost o bună ocazie pentru ea să-şi aprofundeze cunoştinţele cu care venise aici şi pentru care pădurea tutelară o plătea (prea mult, şuşotea adeseori bursucul pe la urechile mari ale elefantului). Elefantul însă nu era de aceeaşi părere cu a maimuţei, iar părerea elefantului strivea orice raţionament. Pe de altă parte, elefantul avea o slăbiciune nedisimulată pentru vrăbiuţă şi n-ar fi plecat nicăieri fără ea. Ciripea frumos şi mai ales ciripea ce trebuie. Degeaba avea maimuţa deget opozabil. Apoi bursucul de la HR... cum să-l laşi în pădure, cînd putea şi el să vadă de aproape o frunză de palmier sau o dungă de zebră?
Fire adaptabilă prin definiţie, maimuţa învăţase aşadar că nu tot ce zboară se şi mănîncă, cel mai bun exemplu era vrăbiuţa, pe care elefantul o păzea ca pe ochii din cap, o drăgălea şi-i îndeplinea pînă şi cea mai neînsemnată dorinţă. Şi pînă la urmă, gîndea ea cu amară ironie, la ce bun să se deplaseze atît? Iată, junglă avea şi aici.
Disclaimer: orice asemănare cu animale reale e forţată şi rău intenţionată. Cu atît mai mult cu cît, în majoritatea cazurilor, la HR nu întîlneşti prea des un bursuc, ci o vacă.
(1).jpg)
