vineri, 18 ianuarie 2008

Bobby Fischer: moartea unui nebun


A murit cel mai strălucitor şi controversat şahist contemporan. Coincidenţă stranie, a murit la 64 de ani. La fel ca tabla de şah, viaţa lui Bobby Fischer s-a împărţit în 64 de ani în alb şi negru, fără nuanţe de gri. De o parte geniul şahist, combinaţiile năucitoare şi mutările-fulger de o îndrăzneală vecină cu demenţa, de cealaltă parte atitudinea rebelă faţă de structurile organizatorice ale şahului mondial sau chiar faţă de cele statale, gesturile contradictorii, permanenta senzaţie de nebunie latentă pe care o emana.
Apogeul l-a reprezentat Meciul Secolului, împotriva lui Spasski, Islanda, 1972. Din perspectiva antagonismului SUA-URSS, a fost, poate, cel mai frumos moment dintre toate abstractizările precedente sau ulterioare ale Războiului Rece. Poate şi pentru că imaginea-emblemă era a doi oameni, un rus şi un american, ţinîndu-şi frunţile între palme în faţa unei table de şah.
Apoi, refuzul de a juca în condiţiile impuse de FIDE meciul împotriva lui Karpov din 1975. După care a urmat izolarea şi autoexcluderea din circuitul internaţional.
În 1992, reîntîlnirea cu Spasski într-un meci demonstrativ în fosta Iugoslavie şi acuzaţiile de încălcare a embargoului l-au transformat în fugar şi l-au determinat mai tîrziu să renunţe la cetăţenia americană. As simple as that... În 2005, Islanda i-a oferit cetăţenia, după ce a fost la un pas de extrădare din Japonia în State. Pe 17 ianuarie a murit – blocaj renal, spun unele ştiri.
Cînd am început să joc şah într-o manieră mai puţin haotică, prin liceu, obişnuiam să pun pe tablă marile partide ale cîtorva mari maeştri. Ale lui Bobby Fischer mi s-au părut întotdeauna, atît cît puteam să înţeleg, mai umane şi mai interesante decît toate celelalte. Bineînţeles, asta nu m-a ajutat în vreun fel, n-am depăşit condiţia de "împingător de lemne", dar îmi puteam da seama de diferenţa uriaşă care exista între Fischer şi ceilalţi.
Acum rămîne întrebarea: între geniul şahist şi psihicul labil, în cazul lui Fischer, care a fost cauza şi care efectul?

2 Comments:

Doru Barbu said...

Poate că din cauză că sunt mai "tânăr" nu pot să zic că m-am gândit prea mult la Fischer, der l-am admirat şi încă îl admir pe Kasparov.
Asta îmi aduce aminte că n-am mai jucat o partidă de şah de vreo 2-3 ani. Pe la 7 ani jucam aproape zilnic, iniţial îmi luam bătaie de la toată lumea, după aceea am început să-l bat constant pe al meu bunic, dar tot n-am trecut de stadiul de "împingător de lemne", o singură victorie împotriva tatei în câteva sute de partide. Acum nu mai are nimeni (inclusiv eu) timp, dar nu voi rata prima ocazie...
Cât despre cauză şi efect, poate că a fost o evoluţie paralelă, simbiotică, dar nu-s decât presupuneri până nu ajungi să fii tu în postura aceea.

MeSSeR said...

Nici eu n-am mai jucat la tablă de secole, noroc că între timp s-a inventat Internetul :)
Şi acum mai am setul de piese pe care l-am primit la 7 ani de la tata, tabla am înlocuit-o ulterior (prin '86), cea iniţială devenise inutilizabilă.
Am căpătat şi un fel de obsesie, îmi doresc foarte mult o tablă şi un set de piese profesioniste, chiar dacă ar ajunge să zacă pe undeva prin casă, nefolosite. Păstrînd proporţiile, se pare că am şi eu parte de simbioza mea... :)

Trimiteți un comentariu

Eu scriu, tu comentezi, eu moderez... Aritmetic vorbind, avantaj eu.