Despre nişte treburi...

Să presupunem pentru cîteva clipe că sînt genul de om care înghite nemestecat tot ce-i deversează mass-media, că alerg de nebun pe străzi ca să nu ratez începutul nu ştiu cărui şou etc...
Carevasăzică, mass-media – vrea nu vrea – are rol educativ, nu? În acelaşi timp, ea îmi oferă cu precădere ceea ce îi cer eu să-mi ofere, că aşa se laudă toate canalele, publicul dictează, publicul e stăpînu' and all that shit. Îi cer eu mass-media să-mi facă educaţie?
Adică eu – Măria Mea Publicul – îi ordon să mă destindă, să-mi alunge ridurile de pe frunte după o zi de muncă şi ea, nenorocita dracului, prin nu ştiu ce distorsionare perversă a dorinţelor mele, decide să mă educe, să-mi modeleze intelectul?
Nu cumva perechea aia de buci de pe prima pagină a tabloidului are nişte efecte mult mai subtile decît îmi dau eu seama pe moment? Nu cumva nunţile televizate cu public aplaudac şi rîs chiţăit de la 5, 6, 7 seara îmi formează deprinderi de care am neapărată nevoie şi încă nu ştiu?
Stop presupunere idioată din deschidere.
Publicitate. Promo. Cartonu' cu "dăunează". Next...

S-a întîlnit avocatu in-house cu tehnoredactoru' şi ce-a zis, "nu ştie ăsta (adică tehnoredactoru') ce deranj poa' să facă o virgulă sau un slash, dacă ştii să le pui unde trebuie. Să vezi ce-l fac."

„Sa nu realizeze sau sa aiba un interes economic, direct sau indirect, cu privire la
orice comert, activitate sau ocupatie care se afla in concurenta cu obiectul de
activitate al Societatii si,/sau care implica folosirea timpului destinat indeplinirii
atributiilor de serviciu, a echipamentelor sau a bunurilor de orice natura ale
Societatii sau a facilitatilor puse la dispozitia Salariatului de catre Societate.
Sa nu lucreze pentru, sa nu asiste, sa nu redacteze lucrari profesionale, sa nu
acorde consultanta, sa nu presteze servicii sau sa nu participe in orice mod la
indeplinirea oricareia dintre activitatile mentionate la aliniatul precedent, in
favoarea oricarei societati comerciale sau entitati juridice care are un obiect de
activitate identic sau similar cu cel al Societatii.“

Tehnoredactorul, nemernic cum îl ştiţi, nu vrea să semneze aşa ceva. Din joaca la propriu cu cuvintele şi paragrafele a învăţat să citească şi ce nu trebuie. Aşa crede el că e bine, ca angajatorul să transpire oleacă pe procedurile de demitere în caz că i se scoală lui să te dea afară. Şi mai crede tehnoredactorul că un Regulament Intern de-aia e intern, ca să se aplice intern, nu peste toate vieţile anterioare şi eventualele reîncarnări ale salariatului.
Aşa că transmite mult oral cu swallow inclus colectivului redacţional al citatului de mai sus.

Credits: post inspirat din chestii interesante şi mult mai bine puse în pagină, citite la Ana şi Patric.

Mic şi atipic, între două Kurile

Dacă nu cumva au aruncat bulina aia roşie aşa, la nimereală... :)

WYSIWYG şi teoria conspiraţiei

Citez din ultimul documentar cu care tocmai mi-am alimentat paranoia (UFO - The Greatest Story Ever Denied): absence of evidence is not evidence of absence.
Imediat mă gîndesc la Biserică şi continuu spontan: is not evidence of presence either...

Un UPC bun e un UPC mort

Copy-paste: Vine o vreme în viaţa fiecăruia dintre noi cînd uneltele de care ne folosim nu ne mai ajută. Sau nu ne mai plac. Sau pur şi simplu crapă şi trebuie înlocuite.
Am lîngă calculator două modemuri: cel de la UPC, nesimţiţii care mi-au albit pînă şi părul din nas, şi unul nou-nouţ de la Romtelecom. Ăsta micu' (nu e un alint, e chiar mic, fix cît două pachete de ţigări) nu e încă operaţional, n-a apucat să afle nici măcar unde e baia. E deocamdată doar o promisiune.
M-am hotărît să abandonez nufărul bleg în favoarea unui simbol mai abstract. S-ar putea să mă ard la fel de rău şi cu ClickNet, dar am ajuns în punctul în care nu mai contează decît să nu mai aud de UPC şi de serviciile lor de baltă. Acum, de exemplu, legătura mea cu exteriorul virtual gîfîie pe undeva sub 0,5 Mb/s. Şi aşa va rămîne pînă după miezul nopţii, cel puţin. Atunci va atinge ameţitoarea viteză de 1,5-2 Mb/s.
Deşi n-avea nici o treabă cu viitoarea mea conexiune, i-am spus cucoanei de la ghişeu să aibă grijă de mine, sînt deja traumatizat. Nu m-a întrebat de unde-mi mut bagajele. Mai mult ca sigur însă că un flăcău acneic de la UPC mă va întreba unde mă duc.
Keep your fingers crossed for me...

Upgrade

Vine o vreme în viaţa fiecăruia dintre noi cînd uneltele de care ne folosim nu ne mai ajută. Sau nu ne mai plac. Sau pur şi simplu crapă şi trebuie înlocuite. Nu sînt adeptul upgrade-urilor din mers. Bune la început sau proaste spre sfîrşitul scurtei lor vieţi, sistemele pe care le-am tăvălit au fost întotdeauna bine echilibrate. Din păcate, situaţia financiară în care mă aflu nu-mi permite să trec brusc la următorul nivel, iar asta s-ar putea numi tot upgrade din mers. Aşa cum spuneam şi cînd lucram în editură... ce dracu' să fac dacă nu mi-a plăcut cartea, aşa-mi trebuie!?
O poză cu sistemul actual ar fi fost de-a dreptul obscenă. Ilustrez acest post doar cu un vizual a ce va să vină. Componente una şi una, alese pe sprînceană. Poate de aici şi clipitul des atunci cînd însumez valorile.

Bobby Fischer: moartea unui nebun

A murit cel mai strălucitor şi controversat şahist contemporan. Coincidenţă stranie, a murit la 64 de ani. La fel ca tabla de şah, viaţa lui Bobby Fischer s-a împărţit în 64 de ani în alb şi negru, fără nuanţe de gri. De o parte geniul şahist, combinaţiile năucitoare şi mutările-fulger de o îndrăzneală vecină cu demenţa, de cealaltă parte atitudinea rebelă faţă de structurile organizatorice ale şahului mondial sau chiar faţă de cele statale, gesturile contradictorii, permanenta senzaţie de nebunie latentă pe care o emana.
Apogeul l-a reprezentat Meciul Secolului, împotriva lui Spasski, Islanda, 1972. Din perspectiva antagonismului SUA-URSS, a fost, poate, cel mai frumos moment dintre toate abstractizările precedente sau ulterioare ale Războiului Rece. Poate şi pentru că imaginea-emblemă era a doi oameni, un rus şi un american, ţinîndu-şi frunţile între palme în faţa unei table de şah.
Apoi, refuzul de a juca în condiţiile impuse de FIDE meciul împotriva lui Karpov din 1975. După care a urmat izolarea şi autoexcluderea din circuitul internaţional.
În 1992, reîntîlnirea cu Spasski într-un meci demonstrativ în fosta Iugoslavie şi acuzaţiile de încălcare a embargoului l-au transformat în fugar şi l-au determinat mai tîrziu să renunţe la cetăţenia americană. As simple as that... În 2005, Islanda i-a oferit cetăţenia, după ce a fost la un pas de extrădare din Japonia în State. Pe 17 ianuarie a murit – blocaj renal, spun unele ştiri.
Cînd am început să joc şah într-o manieră mai puţin haotică, prin liceu, obişnuiam să pun pe tablă marile partide ale cîtorva mari maeştri. Ale lui Bobby Fischer mi s-au părut întotdeauna, atît cît puteam să înţeleg, mai umane şi mai interesante decît toate celelalte. Bineînţeles, asta nu m-a ajutat în vreun fel, n-am depăşit condiţia de "împingător de lemne", dar îmi puteam da seama de diferenţa uriaşă care exista între Fischer şi ceilalţi.
Acum rămîne întrebarea: între geniul şahist şi psihicul labil, în cazul lui Fischer, care a fost cauza şi care efectul?

Un vis, un vis...

Dănuţ n-a fost mereu atît de darnic cu inelele. Sau atît de greţos-romantic în cîntări, ca să mă exprim mai brutal. A fost o vreme cînd stilul lui Cristi Minculescu îi încăpea pe amîndoi. Matriţa a reuşit ceva mai mult să păstreze linia. Acum, nici măcar originalul nu mai reuşeşte să se imite pe sine...

Incognito, anii '80 pe la începuturi, Dan Bittman:

Rock à la français

Una dintre piesele pe care le-am regăsit cu greu în epoca mp3, atunci cînd mi-au revenit în minte melodiile la care tresăream odată.

Leapşa-şa

Încă una cu cărţi, sosită via Doru şi Ioana.
1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
Aici se poate interpreta. Mai aproape fizic, bănuiesc. Altfel, punctul 5 devine inutil şi tardiv :)
Plus că şi hard-diskul e plin de cărţi, e imposibil de aflat care e cea mai apropiată în cazul ăsta, aşa că ne rezumăm la cele palpabile, produsele finite.

2. Deschide-o la pagina 123.
Ok. Cît pe-aci să nu mă încadrez, am nimerit una subţirică.

3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.
Ok şi asta.

4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.
Voilà:
Dar astăzi vreau să-ţi dau în cărţi. Am adus pentru tine un set pe care nu l-am mai folosit de mult. Sunt cărţi speciale. Au parcurs toate treptele iniţierii, au fost furate, au fost ascunse într-un altar de biserică, au trecut proba focului, au fost ţinute în pământ şi în apă.

5. Nu îndrăzni să scotoceşti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
Vai de mine, se poate? M-am îndreptat cu spatele spre bibliotecă şi am întins mîna. Parol. De obicei n-am cărţi împrăştiate pe podea. Pe birou nici atît, nu mai am loc decît pentru cana cu cafea şi scrumieră.

6. Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni.
Dau la tot blogroll-ul, oricum m-am trezit tîrziu că sînt lepşuit şi tema a trecut deja prin toată sfera :)

Doru are dreptate, nu scrie nicăieri că trebuie să spui şi ce carte ai nimerit. Însă e frumos să menţionezi sursa atunci cînd foloseşti citate, nu? Eu am nimerit Dacic Parc, de Bogdan Teodorescu, Editura Fundaţiei PRO - 2005, 144 p., ISBN 973-8434-57-2. Ce, e prea mult? Las' că dă bine la motoarele de căutare :)

Mass intern de la fata cu cafelele

Reîntors din ţara-mamă şi iritat, probabil, de mizeria sub formă de zloată pe care e obligat s-o îndure în ţara asta nenorocită (dar vai, ghinion, a doua piaţă de consum de prin împrejurimi), CEO-ul se loveşte pe casa scărilor de fumul gros de ţigară al plebei, se împiedică de paharele de plastic pline cu zeamă de chiştoace, zîmbeşte un "Hi" încoace şi un "Hello" dincolo, după care o pune pe fata cu cafelele să scrie un mail. Şi fata scrie...

Dragi colegi,

Ne- am mutat de ceva vreme intr-o cladire foarte frumoasa si spatioasa care ne ofera o panorama extraordinara, cu iz de occident.

Iz de occident... mmm. Clădirea. Panorama pute încă de la aeroport a snobism imobiliar. Dincolo de topica răsucită, cuvîntul ales merită reţinut. Nu aromă, nu savoare... IZ. Eheeei...

Cred ca ne simtim cu totii bine in acest ambient, poate mai putin fumatorii...care nu au extrem de multe spatii de a savura tigara de dimineata si restul...
Crezi prost, păsărică. La fel cum scrii. Ultima dată cînd am urcat în sediu m-a lovit atmosfera de cavou. Open space, e-adevărat (termen corporatist pentru hală), dar dacă îi întrebi unde comunicau mai liber, toţi îţi vor răspunde că dincolo, în birourile alea mici şi înghesuite.

Acum ca a venit frigul, in afara de balcon si terase, s-a obtinut permisiunea pentru a se fuma pe holurile dintre etaje INSA,

VA RUGAM SA PASTRATI CURATENIA...

ESTE IMPERATIV!

Este in sarcina noastra, a tuturor sa lucram intr-un LOC DECENT SI CURAT.
Ho, ho, ho! Acum a venit zăpada, tufănică mică, frigul e aici de prin noiembrie.

In acest sens, va invitam intai la o tigara si apoi la DEBARASAREA LOCULUI DE RESTURI.

Va multumesc pentru atentie si pentru intelegere si speram ca este suficient doar acest e- mail de atentionare.

O seara placuta!
Brusc, deşi aş mai fi avut comentarii, îmi dau seama că prostia îi oboseşte cel mai rău pe cei care încearcă s-o analizeze. Aşa că mă opresc şi mă duc să mă întind puţin. La urma urmei, s-ar putea ca iniţiatoarea mailului să fi fost doar femeia de serviciu, ce dracu' îmi veni să mă iau de bietul CEO?

Snowblind

Zăpada, în cantităţi exagerate, înăbuşă zgomotele, supără ochiul sensibil şi, iată, alterează percepţia asupra timpului.

Cam de circa o oră fără douăzeci de minute în Bucureşti nu mai ninge. Aproape...

Şi vîntul bătu... însă foarte puţin.

Parafraza e un pic forţată, vîntul a bătut de fapt două zile la rînd, dar ceea ce a urmat poate fi asimilat mistreţului cu colţi de argint, nu? Mă încearcă totuşi o părere de rău, zăpada asta ar fi trebuit să vină sîmbătă seară, ştirile de duminică cu întoarcerea puhoaielor de turişti de prin staţiuni şi resort-uri ar fi fost mult mai interesante. Mi se pare că s-a pierdut un tempo...
Am surprins imaginile de mai sus în drum spre poştă, unde m-am dus să ridic un plic. Ce să fie, ce să fie? Un catalog de la Chevrolet. Mi-am amintit că, acum vreo 2-3 luni, am dat un click aiurea pe o cerere de genul ăsta. Era o perioadă în care mă bîntuia gîndul să-mi iau maşină. Ceva îmi spune că nu e chiar momentul...