Toate minunile azi pentru doar doi bani...

„Cum și-a lăsat Internetul amprenta peste cultură“ este o leapșă pe care o preiau de la Doulfe, leapșă în care ți se cere să ilustrezi cît mai relevant tema cu o melodie. Dîndu-mi seama că nu vorbim aici de acea cultură, ci de bagajul informațional comun, prima piesă care mi-a venit în minte a fost cea aleasă pînă la urmă drept cîștigătoare. Nu e hit, nu e șlagăr, nici măcar n-a avut clipele ei de celebritate. Vine direct de pe vinil și e o piesă foarte dragă copilăriei mele muzicale. În plus, chiar dacă îl precede cu cîteva decenii bune, cred că traduce foarte bine ceea ce a devenit Internetul, dacă reușești să te detașezi puțin și încerci să-l privești de pe margine. Să fie Circul, deci. Domino - Sorin Chifiriuc, 1981.

...
Aste întîmplări nu vezi în orice an,
Toate minunile azi pentru doar doi bani.
Maimuțe, crocodili, chiar foci avem cu noi,
Cămile și pantere, de-i sîmbătă sau joi.
...
Circul s-a oprit lîngă han, n-a mai trecut pe-aici de-un an...

Păi nu?

Hai să...

Într-o țară cu iz de hoit, instituțiile guvernamentale se dovedesc incapabile să-mi cheltuie banii cu folos. Se asociază în schimb ca lipitorile cu acțiunile ONG-urilor. N-am nimic cu ideea ca un ONG să mă îndemne să curăț mizeria altora, pot ignora așa ceva. Dar să mă îndemne primării, prefecturi și firme de salubritate e chiar culmea nesimțirii.
Singura părere pe care o am despre Let's do it... este una proastă. Asta e, nu pot să fiu cvasi-antisocial și în același timp să mă dea simțul „civic“ afară din casă. Am exact atît cît îmi trebuie.
Cu prea puțin, aș fi unul dintre cei din cauza cărora se iese azi la curățenie. Nu sînt.
Pe cel care îmi prisosește îl arunc. Fără să fac mizerie, că e biodegradabil. Surplusul de bun-simț nu-l poți dona celor cu deficit, poți doar să încerci să compensezi. Nu vreau.
Let's do some thinking, though:
– Cei care ies la strîns de gunoaie nu sînt deci dintre cei care le aruncă. Sînt ceilalți.
– Ziua de sîmbătă e aleasă cel puțin nefericit. Duminică e zi de grătare...
– Ideea că pe aruncătorul de zoaie îl intimidează curățenia e o mică tîmpenie. Cea mare e să pretinzi că i-ai atras atenția strîngînd după el.

Prea mult verde strică, vezi?

...

Azi, la o țigară, lîngă o colegă cu un umeraș încărcat de boarfe:
– Ale cui sînt, dragă, hainele astea?
Cu un zîmbet-avanpremieră, căci tocmai realizase că se naște un banc:
– Ale lu' dezbrăcatu'....
0-1.

Signature of a cult-band frontman

Sau trofeul din vara asta, cînd Andrew Eldritch s-a gîndit să se așeze și el la un suc, chiar lîngă masa noastră. Povestea – asta și cele de dinaintea ei – nu chiar la toamnă, dar ceva mai încolo.

Pînă atunci, arunc aceleași și aceleași poze pe unde mă mai ajută distributivitatea să activez online și am reacții mult prea indulgente față de „cronicari“ de festival aduși cu click-ul... Oameni care, înainte să învețe să scrie, ar fi trebuit să învețe să tacă.

Car wash

Pentru că a trecut prea mult timp de cînd o curăț pe Negrita numai în spălătorii „la curte“, am zis azi pe-nserat că e momentul să o duc și într-unul dintre acele locuri în care scoți din viteză, te lași condus de niște role în podea și privești prin parbriz cum vin spre tine periile alea imense și extrem de agitate. Și unde, inevitabil, îți trec prin fața ochilor secvențe-clișeu din cîteva filme de groază categoria B.
În trecerea asta lină printre jeturile succesive de detergent, apă și aer cald, m-am surprins de cîteva ori trăgînd ușor de volan, într-o inutilă încercare de a corecta presupuse erori ale podelei automate. Dacă se strica vreo roată dințată pe undeva și mă trezeam în pereți?...
La ieșire m-am gîndit că aș mai fi intrat o dată. Ca în orășelul copiilor cînd, abia coborît din roller-coaster, te întrebi... bun, și-acum ce dracu' faci cu atîta adrenalină? Încă o tură!
Neagră de fericire, am tras-o pe Negrita lîngă niște aspiratoare automate, unde l-am lăsat pe un flăcău să se ocupe și de interior. Lîngă mine – încă o mașină, tot un Opel dar Caravan. Bărba-su îi deschisese capota și avea o privire deznădăjduită, prăvălită undeva între radiator și blocul motor. Cînd am văzut că i se umezesc ochii și devine sociabil, mi-am zis că nu sînt chiar pregătit pentru o mini-întrunire a opeliștilor, și în benzinărie pe deasupra. Mă scuzați – îmi venea să-i zic – știți... abia am ieșit de la dușuri...
M-am convins apoi că nefericirea omului era sinceră iar factorul cauzator extrem de inedit. Dacă tot poposise într-o benzinărie și dacă tot pleca mîine în concediu (ce chestie, ca și mine), s-a gîndit omul să-și mai lubrefieze oleacă pistoanele. Fatalitate (1) și probabil neîndemînare, capacul băii de ulei a scăpat printre măruntaiele mașinii și acum se odihnea undeva sub motor, pentru că – fatalitate (2) – omul avea scut de protecție dedesubt.
Deși m-am dedicat serios operațiunii de salvare, n-am reușit să-i scot capacul de-acolo. Am încercat poziții rare pentru vîrsta mea, comparabile doar cu cele ale instalatorilor sub chiuvete aflate în spații înguste, atît de mult m-am dedicat. L-am zărit doar (tăticul lui nu reușise performanța asta), proptit între conducta de evacuare și tabla scutului. I-am spus că e galben, e acolo și mi-a părut rău că n-am putut face mai mult. I-am lăsat lanterna.
Păcat. Aș fi devenit eroul lui. Ba chiar al întregii lui familii și al prietenilor de bere.
Dacă nu cumva, de jenă, penibilul incident al capacului de pe scut ar fi rămas micul nostru secret. Așa însă, plecînd după ajutoare, propagarea poveștii în cercul apropiaților devenea de neoprit.
...
M-am pregătit să închid mica aventură de la car wash. Urcarea catrafuselor înapoi în portbagaj a lăsat fără acoperiș o gașcă de gîndaci leșinați de canicula de peste zi. Brusc mi-am dat seama cine sînt cu adevărat, the big picture so to speak... Ia uite, zic, mă aflu într-o benzinărie, patetic reprezentant al unei specii care în cîteva zeci de ani va epuiza și ultimul strop/bucată/vapor de combustibil fosil. Ăștia îmi vor supraviețui orice-aș face și dacă i-aș suspecta de inteligență aș zice că de-abia așteaptă...
I-am strivit pe toți.

Două poze irepetabile

Una cu „borna“ de 25.000 a Negritei și alta cu blocul meu în curs de polistirenizare. Să ne fie de bine.