Pentru că a trecut prea mult timp de cînd o curăț pe Negrita numai în spălătorii „la curte“, am zis azi pe-nserat că e momentul să o duc și într-unul dintre acele locuri în care scoți din viteză, te lași condus de niște role în podea și privești prin parbriz cum vin spre tine periile alea imense și extrem de agitate. Și unde, inevitabil, îți trec prin fața ochilor secvențe-clișeu din cîteva filme de groază categoria B.
În trecerea asta lină printre jeturile succesive de detergent, apă și aer cald, m-am surprins de cîteva ori trăgînd ușor de volan, într-o inutilă încercare de a corecta presupuse erori ale podelei automate. Dacă se strica vreo roată dințată pe undeva și mă trezeam în pereți?...
La ieșire m-am gîndit că aș mai fi intrat o dată. Ca în orășelul copiilor cînd, abia coborît din roller-coaster, te întrebi... bun, și-acum ce dracu' faci cu atîta adrenalină? Încă o tură!
Neagră de fericire, am tras-o pe Negrita lîngă niște aspiratoare automate, unde l-am lăsat pe un flăcău să se ocupe și de interior. Lîngă mine – încă o mașină, tot un Opel dar Caravan. Bărba-su îi deschisese capota și avea o privire deznădăjduită, prăvălită undeva între radiator și blocul motor. Cînd am văzut că i se umezesc ochii și devine sociabil, mi-am zis că nu sînt chiar pregătit pentru o mini-întrunire a opeliștilor, și în benzinărie pe deasupra. Mă scuzați – îmi venea să-i zic – știți... abia am ieșit de la dușuri...
M-am convins apoi că nefericirea omului era sinceră iar factorul cauzator extrem de inedit. Dacă tot poposise într-o benzinărie și dacă tot pleca mîine în concediu (ce chestie, ca și mine), s-a gîndit omul să-și mai lubrefieze oleacă pistoanele. Fatalitate (1) și probabil neîndemînare, capacul băii de ulei a scăpat printre măruntaiele mașinii și acum se odihnea undeva sub motor, pentru că – fatalitate (2) – omul avea scut de protecție dedesubt.
Deși m-am dedicat serios operațiunii de salvare, n-am reușit să-i scot capacul de-acolo. Am încercat poziții rare pentru vîrsta mea, comparabile doar cu cele ale instalatorilor sub chiuvete aflate în spații înguste, atît de mult m-am dedicat. L-am zărit doar (tăticul lui nu reușise performanța asta), proptit între conducta de evacuare și tabla scutului. I-am spus că e galben, e acolo și mi-a părut rău că n-am putut face mai mult. I-am lăsat lanterna.
Păcat. Aș fi devenit eroul lui. Ba chiar al întregii lui familii și al prietenilor de bere.
Dacă nu cumva, de jenă, penibilul incident al capacului de pe scut ar fi rămas micul nostru secret. Așa însă, plecînd după ajutoare, propagarea poveștii în cercul apropiaților devenea de neoprit.
...
M-am pregătit să închid mica aventură de la car wash. Urcarea catrafuselor înapoi în portbagaj a lăsat fără acoperiș o gașcă de gîndaci leșinați de canicula de peste zi. Brusc mi-am dat seama cine sînt cu adevărat, the big picture so to speak... Ia uite, zic, mă aflu într-o benzinărie, patetic reprezentant al unei specii care în cîteva zeci de ani va epuiza și ultimul strop/bucată/vapor de combustibil fosil. Ăștia îmi vor supraviețui orice-aș face și dacă i-aș suspecta de inteligență aș zice că de-abia așteaptă...
I-am strivit pe toți.
În trecerea asta lină printre jeturile succesive de detergent, apă și aer cald, m-am surprins de cîteva ori trăgînd ușor de volan, într-o inutilă încercare de a corecta presupuse erori ale podelei automate. Dacă se strica vreo roată dințată pe undeva și mă trezeam în pereți?...
La ieșire m-am gîndit că aș mai fi intrat o dată. Ca în orășelul copiilor cînd, abia coborît din roller-coaster, te întrebi... bun, și-acum ce dracu' faci cu atîta adrenalină? Încă o tură!
Neagră de fericire, am tras-o pe Negrita lîngă niște aspiratoare automate, unde l-am lăsat pe un flăcău să se ocupe și de interior. Lîngă mine – încă o mașină, tot un Opel dar Caravan. Bărba-su îi deschisese capota și avea o privire deznădăjduită, prăvălită undeva între radiator și blocul motor. Cînd am văzut că i se umezesc ochii și devine sociabil, mi-am zis că nu sînt chiar pregătit pentru o mini-întrunire a opeliștilor, și în benzinărie pe deasupra. Mă scuzați – îmi venea să-i zic – știți... abia am ieșit de la dușuri...
M-am convins apoi că nefericirea omului era sinceră iar factorul cauzator extrem de inedit. Dacă tot poposise într-o benzinărie și dacă tot pleca mîine în concediu (ce chestie, ca și mine), s-a gîndit omul să-și mai lubrefieze oleacă pistoanele. Fatalitate (1) și probabil neîndemînare, capacul băii de ulei a scăpat printre măruntaiele mașinii și acum se odihnea undeva sub motor, pentru că – fatalitate (2) – omul avea scut de protecție dedesubt.
Deși m-am dedicat serios operațiunii de salvare, n-am reușit să-i scot capacul de-acolo. Am încercat poziții rare pentru vîrsta mea, comparabile doar cu cele ale instalatorilor sub chiuvete aflate în spații înguste, atît de mult m-am dedicat. L-am zărit doar (tăticul lui nu reușise performanța asta), proptit între conducta de evacuare și tabla scutului. I-am spus că e galben, e acolo și mi-a părut rău că n-am putut face mai mult. I-am lăsat lanterna.
Păcat. Aș fi devenit eroul lui. Ba chiar al întregii lui familii și al prietenilor de bere.
Dacă nu cumva, de jenă, penibilul incident al capacului de pe scut ar fi rămas micul nostru secret. Așa însă, plecînd după ajutoare, propagarea poveștii în cercul apropiaților devenea de neoprit.
...
M-am pregătit să închid mica aventură de la car wash. Urcarea catrafuselor înapoi în portbagaj a lăsat fără acoperiș o gașcă de gîndaci leșinați de canicula de peste zi. Brusc mi-am dat seama cine sînt cu adevărat, the big picture so to speak... Ia uite, zic, mă aflu într-o benzinărie, patetic reprezentant al unei specii care în cîteva zeci de ani va epuiza și ultimul strop/bucată/vapor de combustibil fosil. Ăștia îmi vor supraviețui orice-aș face și dacă i-aș suspecta de inteligență aș zice că de-abia așteaptă...
I-am strivit pe toți.
0 Comments:
Post a Comment