Cum hotărîrea de a nu mai străbate țara asta decît pentru a ajunge la graniță a rămas în picioare, n-am refuzat o a doua vizită în Budapesta, ocazionată de un concert Queensrÿche la care n-am fost.
Drumul – același, doar că de data asta escala de o noapte n-a mai fost la Timișoara, la mama extrem de mămoasă a unei colege care ne însoțea și de unde am plecat spre unguri mai grei cu două sacoșe pline cu de-ale gurii pentru două zile. De la Deva am ținut firul cel bun al drumului, spre Arad, unde am înnoptat la un hotel care nu ne-a smuls exclamații admirative, dar a cărui relativă decență aveam s-o regretăm intens peste trei zile.
Budapesta – deja familiară, cu atît mai mult cu cît am stat în același loc. Vizite și poze în cîteva puncte de atracție rămase restante de anul trecut, mult mai cald de data asta, finala Campionatului Mondial cu comentariul de la fața locului (ceea ce e de preferat unui comentariu pe care îl înțelegi dar din care reiese evident că TVR a rămas cu niște cvasi-nulități în domeniu). Mi-am permis, printre străini fiind, chiar și extravaganța unei beri belgiene pe malurile ungurești ale Dunării. Un fel de „berea pe anul ăsta“...
Pentru escala de la întoarcere am ales Sibiu și un hotel ale cărui date de pe Booking.com s-au dovedit a fi complet eronate. Ne așteptam să stăm pe o străduță cochetă din spatele zidului vechi și ne-am trezit pe trafic greu colț cu gabarit depășit. Sînt gata acum să provoc pe oricine la un concurs de numărat TIR-uri în viraj dreapta, aș cîștiga detașat la Hotel Sonne din Sibiu, o impostură care nu se califică nici măcar ca suport pentru mitul zilei în care am nimerit acolo – marți 13...
Drumul – același, doar că de data asta escala de o noapte n-a mai fost la Timișoara, la mama extrem de mămoasă a unei colege care ne însoțea și de unde am plecat spre unguri mai grei cu două sacoșe pline cu de-ale gurii pentru două zile. De la Deva am ținut firul cel bun al drumului, spre Arad, unde am înnoptat la un hotel care nu ne-a smuls exclamații admirative, dar a cărui relativă decență aveam s-o regretăm intens peste trei zile.
Budapesta – deja familiară, cu atît mai mult cu cît am stat în același loc. Vizite și poze în cîteva puncte de atracție rămase restante de anul trecut, mult mai cald de data asta, finala Campionatului Mondial cu comentariul de la fața locului (ceea ce e de preferat unui comentariu pe care îl înțelegi dar din care reiese evident că TVR a rămas cu niște cvasi-nulități în domeniu). Mi-am permis, printre străini fiind, chiar și extravaganța unei beri belgiene pe malurile ungurești ale Dunării. Un fel de „berea pe anul ăsta“...Pentru escala de la întoarcere am ales Sibiu și un hotel ale cărui date de pe Booking.com s-au dovedit a fi complet eronate. Ne așteptam să stăm pe o străduță cochetă din spatele zidului vechi și ne-am trezit pe trafic greu colț cu gabarit depășit. Sînt gata acum să provoc pe oricine la un concurs de numărat TIR-uri în viraj dreapta, aș cîștiga detașat la Hotel Sonne din Sibiu, o impostură care nu se califică nici măcar ca suport pentru mitul zilei în care am nimerit acolo – marți 13...
Cam asta ar fi. De adăugat doar că în august, mergînd pe aceeași idee a mutării destinațiior familiare în afara țării, urmează un alt an II. Sozopol.
