A cup of love. Wasted

FĂ, imbecilo...

Așa începe unul dintre comentariile unui admirator al ministresei de la voiagii și preumblări. Dacă aș fi reușit să-l comprim, titlul ar fi fost „Efectul devastator al părului blond asupra a ceea ce se presupune că ar trebui să se afle sub el“...

E și o parte bună a faptului că nu avem drumuri. Au rămas oaze de natură nealterate.

Probabil că imediat după behăitul ăsta plin de miez și sensuri, interministerial, s-a lansat tema găsirii de părți bune ale faptului că nu avem sistem sanitar, învățămînt, justiție, poliție, lege și ordine, siguranță și încredere...
De ziua ta, Elena, îți urez să mori în chinuri. Cu certitudine, toate părțile componente ale faptului că nu vom mai avea Udrea ar fi bune.
Să te canonizeze ăștia și să-ți plimbe moaștele prin toată țara, să ți le pupe băștinașii... Clavicule cu metatarsiene răvășite de-a valma, că nu prea avem drumuri...

Și pisicile au o singură viață, nu-i așa?...

În seara asta am strivit o pisică sub roata din dreapta-față. Mi-a fost imposibil s-o evit. Poate doar dacă aș fi mers cu 30, în loc de 40 la oră. Cred că eram pe Ceaikovski. O singură bandă pe sens, în dreapta mașini parcate, în stînga scuar cu tufe de dracu' să le ia ce-or fi fost... De-acolo a țîșnit pisica, cam la un metru și jumătate în fața botului mașinii, hiper-determinată să treacă pe partea cealaltă sau poate doar hiper-speriată. De roata din stînga a scăpat, de cea din dreapta nu. Senzația de ghemotoc de blană strivită scurt și zdruncinătura moale mi s-au propagat pînă în stomac, dar am putut să privesc prin oglinda retrovizoare ultimul spasm al unei foste pisici negre și vii. Preț de o secundă sau două a fost ca și cum trupul încă nu primise vestea morții și încerca să alerge în continuare.
Apoi a rămas acolo, punct fix. Iar mașina care venea după mine i-a transformat extrem de probabila moarte în certitudine. Pentru că eram pe Ceaikovski, o singură bandă pe sens, în dreapta mașini parcate, în stînga scuar cu tufe de dracu' să le ia ce-or fi fost...

Un caz de traducere

Citez din „România liberă“, ediția online din 15 aprilie, dintr-un articolaș cu așa-zise trucuri internautice:
Elimină informaţiile ­inu­tile cu ajutorul opţiunii „-". Dacă tastezi pe Google: dansez pentru tine - stefan banica, vei primi în rezultate doar informaţii legate de emisiunea „Dansez pentru tine" şi nimic despre moderatorul emisiunii Ştefan Bănică Jr.
Articolul se autodeclară inspirat din New York Times. De fapt, el e pur și simplu tradus de-acolo, iar adaptarea la realitățile locale pune o tușă de mică răutate (aș spune feminină, dar nu e decît prostească), la fel de inutilă și ea, care însă a stîrnit probabil rumoare admirativă în toată redacția RL. Paragraful original sună așa:

7. Exclude specific terms with the – operator. You can narrow your searches using this operator. For example, if you’re looking for information about American Idol but don’t want anything about Simon Cowell, you could try: “american idol” -cowell
Acum, nu că eu n-aș folosi „opțiunea“ aia. Aș pune-o chiar la început sau aș folosi-o singură în contextul dat. Dar pentru eticheta de „informație inutilă“, dacă aș fi Ș.B.Jr., i-aș sugera autoarei articolului să-și caute avocat.
Eventual pe Google.

De ce nu mă împrietenesc cu firma. Pe Facebook sau aiurea

Primul și cel mai important motiv ar fi că detest cu patimă prieteniile unilaterale dintre o persoană fizică (eu) și una juridică (ea).
Ignorînd însă acest aspect, hai să vedem cum ar arăta o astfel de monstruoasă relație: aș avea o prietenă care nu-mi permite să fumez la ea în casă și mă scoate pe treptele de la intrare. Are o casă la dracu-n praznic. Mă obligă să-i promit (sub semnătură) că nu mă împrietenesc și cu alții, chiar dacă ea nu are dreptul decît la o treime din timpul meu. Îmi vorbește în șoaptă despre ce-mi datorează și cu voce ridicată despre ce-i datorez eu.
Și, bineînțeles, stă pe Facebook în timpul serviciului dar strîmbă din nas dacă fac și eu asta.
Ceea ce înseamnă că îmi sugerează să-mi împart viața în două bucăți colorate la fel și amîndouă dedicate ei. Una în numele contractului și cealaltă în numele prieteniei de pe Facebook.
Cam asta e și ideea...

Aerul condiţional-optativ

Pînă acum cîteva zile, aveam la birou o instalaţie de aer condiţionat pe care nu o puteam controla. Ni se dădea căldură sau frig în sistem centralizat, ca la bloc. În majoritatea cazurilor, primeam căldură cînd ne era cald. Cînd ne era bine, însemna că instalaţia se defectase.
Astăzi ne-am dat seama că a fost o eroare să protestăm şi să cerem remedierea situaţiei. Pentru că soluţia la care s-a ajuns ne-a depăşit aşteptările. După trei zile de şantier, ne-am pricopsit cu încă o instalaţie de aer condiţionat, pe lîngă cea veche. Avem control asupra ei dar nu suflă decît pe rece şi, pare-se, are rolul de a contracara aerul cald de dincolo...
Întîmplător sau nu, directorul nostru administrativ şi creierul acestei operaţiuni se numeşte Dorel.

Un vis

Azi-noapte am dormit ca un meci de fotbal... în două reprize. În prima, echipa adversă, F.C. Coşmarul a atacat furibund, nu ştiu dacă am reuşit să trec de jumătatea terenului...
Se făcea că, în vis, maşina pe care o aveam era decapotabilă. Ăsta e un detaliu irelevant pentru desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, dar găsesc reconfortant gîndul că visul nu a respectat fidel realitatea. Ce a respectat a fost situaţia critică a locurilor de parcare, aici lucrurile păreau să fie identice. Nici în vis n-ai unde să-ţi laşi maşina... Singurul loc pe care am reuşit să-l găsesc a fost fix sub un indicator de staţionare interzisă, în realitate n-aş face aşa ceva, din nou o nepotrivire.
Cînd mă întorc, după un timp, ia maşina de unde nu-i. Primul gînd a fost la parcarea firmei care saltă maşini, aflată din fericire (deocamdată) la cîteva străzi mai încolo. Ajung în locul cu pricina şi încep să-mi caut decapotabila. Nu era. Eu, cel care dormea, probabil eram deja leoarcă de transpiraţie şi îmi închipui că şi foarte agitat. În fine, termin de cercetat parcarea. Fără succes.
Şi cum mai toate experienţele mele onirice se încheie cu cîte o f(r)ază genială sau măcar memorabilă, văzîndu-mă în culmea disperării, vine la mine paznicul parcării şi zice: dom'le, da' sigur ai parcat-o ilegal?
Cum să răspunzi la aşa ceva altfel decît trezindu-te?...