Bălgaria - Rumunia: edin na nula

Pornind în sumara descriere a micii mele vacanțe în țara vecină și din ce în ce mai puțin prietenă, nu pot să nu fac legătura cu fotbalul, în parte pentru că primele cuvinte în bulgară le-am învățat de la meciurile pe care comuniștii noștri se hotărîseră să nu le transmită, ai lor însă da. Mondialul din Spania (1982) și cel din Mexic (1986) le-am văzut cu mulți „purici“ și comentate „po bălgarski“. Cădea unul, lovit la glezne - narușenie. Scotea arbitrul cartonaș - jelt sau cerven carton, clar. Rămînea atacantul în spatele apărării adverse în momentul pasei - zasada. Și tot așa. Unde mai pui că într-un comentariu, fie el și de fotbal, se folosesc și cuvinte uzuale... m-am ales cu ceva vocabular. Pot să trec acum Dunărea și să-mi dau seama măcar dacă sînt înjurat. Și am trecut-o, pînă la Sozopol.

Am parcurs traseul București-Giurgiu/Ruse-Razgrad-Shumen-Varna-Burgas-Sozopol în aproximativ 7 ore, fără ca asta să fie o referință. Viteza maximă pînă la care mă simt confortabil e 130, n-am depășit-o, plus că sînt genul căruia îi place drumul, nu fac tot felul de medii orare și calcule de optimizare a rutei. Plus că am avut parte şi de cîteva mici incidente.
Primul a fost în Varna, cînd proasta inspiraţie m-a făcut s-o las pe blonda din GPS să ne scoată din oraş, spre Burgas... și ne-am trezit la un moment dat în buza unei rîpe. Ce-i drept, dacă ne aruncam de acolo nimeream chiar pe racordul pentru autostradă... „Cerasela, ești o proastă“ (căci așa am botezat vocea blondă din cutiuță, mi-a zis Ana că ăsta e obiceiul).
Al doilea a fost la intrarea în Obzor (care se află înainte de Nesebăr aka Sunny Beach), cînd un filtru de poliție ne-a deviat pe un drum comunal printre dealuri, pe motiv de catastrofătă. Am bănuit că era vorba fie de un accident, fie de încercarea de a mai aerisi traficul într-o stațiune turistică sufocată de mașini în tranzit, aşa că am practicat şi puţin off-road, printre dealuri împădurite, pe un fir de şosea cu o jumătate de bandă pe sens și cu multe curbe în ac de păr. A fost palpitant, în fiecare dintre noi zace cîte un mic Raikkonen, ha-ha.

Sozopol e un fel de Sinaia, Azuga sau Bușteni la malul mării. Am făcut comparația asta din cauza nenumăratelor trepte sau drumuri în pantă abruptă pe care am fost nevoit să le urc la fiecare întoarcere de pe plajă și, mai ales, datorită orașului vechi, situat pe o limbă de stîncă, cu străduțele înguste umbrite de case bătrînești. Și, așa cum la Amsterdam m-au durut ochii de atîtea biciclete, obiectul-simbol aici sînt smochinele. Mici, medii sau mari cît merele, în pomi și pe tarabele cu fructe, în starea lor naturală sau sub formă de dulceață pe măsuțele babelor ieșite în fața porții, să facă un ban cinstit de pe urma turiștilor care n-au mai văzut smochine decît în forma aceea împachetată și... smochinită.

Plaja – normală, adică fără viermuiala din stațiunile cool, deși orășelul părea destul de aglomerat la orele serii iar locurile de parcare... ca peste tot, deh... însă Negrita mea s-a răsfățat lîngă iahturi și bărci sportive, într-o parcare cu plată a portului de agrement.
Cam atît din partea mea, restul pe Google.