Guess what... (teaser)

Ochiul de sticlă – clarificări

În sfîrșit mi s-au explicat motivele pentru care contul meu plătit pe DeviantArt a sucombat, se pare, ireversibil. România, cu toate cardurile ei electronice și ordinele de plată care vin de aici, a devenit țară cu risc maxim și banată de la tranzacțiile online. La întrebarea prin care am vrut să aflu cum a fost posibil ca timp de aproape șase luni să pot plăti fără probleme, mi s-a răspuns că decizia a fost luată de curînd. Probabil declanșată de deranjul financiar mondial, mi-am zis.
Flăcăii de la DeviantArt mi-au mai explicat și că operatorul lor poate oricînd reveni asupra rating-ului și atunci voi putea folosi din nou facilitățile premium ale site-ului. Yea, right... și eu n-am decît să dau click-uri pînă mă plictisesc, pentru că altă posibilitate să aflu n-am...
Așa că, de-acum încolo, wannabe-fotograful din mine se va mulțumi cu pachetul de bază de pe DeviantArt. Fără CSS styling sau widget-uri personalizate și cu bannere publicitare în tavan, pe podea și pe la colțuri.
Partea pe care n-o înțeleg e următoarea: focul e la ei, cum se spune. Pînă să ajungă la noi mai e ceva pădure care trebuie să ardă. De ce rating-urile de risc circulă în sens invers?

Blog Action Day 2008 – Poverty

Vorbind strict despre entități statale și nu despre persoane, sărăcia e o armă de distrugere în masă și un minunat instrument de reglare a piețelor internaționale: statul X (sau grupul de state, de exemplu G8) nu își dorește ca toată lumea să prospere. Resursele sînt limitate și, iată, cam pe terminate. „Nu ne dorim ca furnizorii de resurse să devină consumatori, nu?“. Nu...
În statele sărace va exista întotdeauna mînă de lucru ieftină sau de-a dreptul gratuită, raportat la piețele muncii din lumea bună. De curînd, a intrat în ecuație și elementul climatic. Un stat care crește din punct de vedere economic devine din ce în ce mai mult și mai periculos un poluator masiv. „Nu vrem să se întîmple asta, nu?“. Nu...
Iar la final, întrebarea-cheie: „Putem să oprim sau măcar să controlăm ascensiunea celorlalți?" Da.
În rest, dacă dăm zoom, vor exista întotdeauna săraci în țări bogate și viceversa. Pentru că „mecanismul“ (sumar și oarecum vulgar descris mai sus) funcționează la toate palierele.

Teatrul Masca (Nord) – loc de dat cu capul

Pînă să-mi rezolv problema contului pe DeviantArt (m-am înșelat, se pare că „e de la ei“, acum am cardurile pline de bani și tot nu vor să mi-i ia), iată o nouă mostră de indecizie combinată cu prostie, prelevată în noaptea de sîmbătă spre duminică prin împrejurimile imediate ale minunatului meu habitat. Umbla vorba pe la locul faptei cum că individul rula în regim de TGV pe șinele tramvaiului și se pregătea să treacă pe lîngă refugiu prin schema cu peronul pe partea dreaptă... cînd, ce să vezi, mai încolo, oprită regulamentar la o cafea, păștea o mașină a poliției rutiere. Momentul optim de revenire pe carosabilul dedicat jantelor cu anvelope trecuse însă, dar – din capul omului nostru – decizia de a trage disperat volanul spre dreapta plecase de mult către brațe. Continuarea a fost cu zbang în bordura înaltă a refugiului și flic-flac cu aterizare pe spate în capătul celălalt.

Eu? Mă întorceam amărît de pe Ghencea, unde mă dusesem înviorat de promisiunile unui scor-fluviu (FC Otopeni? Wtf?...). Ajuns în cartier și contemplînd dezastrul petrecut (și) în lipsa mea, mi-a venit în minte reclama cu indianul care-și bușește rabla de toate zidurile pînă încropește un Peugeot. Iar cu asta mi-am mai recuperat cîte ceva din starea cu care plecasem...