Pentru cei care încă mai vor, pentru cei pe paginile cărora mai exist și, nu în ultimul rînd, pentru cei care nimeresc aici în premieră... this is the new shit:
Am fost aseară la concertul lui Steve Vai. „Obscurul chitarist“ (vezi aici) a umplut Sala Polivalentă, a ridicat-o în picioare și a bisat de trei ori. De data asta, a avut o audiență care-l merita. Și poate, de data asta, am norocul să dau peste cronici scrise de oameni care chiar știu despre cine își dau cu părerea.
Doar că eu, ca să mai scriu cîte un rînd care să nu fie întrutotul cretin sau libidinos, am nevoie de timp. Ceea ce, cam de cînd a început să cadă frunza, n-am prea avut. N-aș zice că ăsta e un lucru rău, au contraire chiar. Altfel aș fi dat în boala transformării acestui minunat spațiu virtual într-unul de confesiuni și introspecții de-a dreptul grețoase. Cui prodest? La cîți cititori am aici, aș comite o mare eroare dacă n-aș încerca să mă alătur lor. Să mă surprind adică, recitindu-mă, pe mine însumi... :)
Acuma, în ciuda modei, eu nu-l suspectez pe ungur de rateuri în vocabularul românesc, mai degrabă de prostie. Mai mult, cred că enormitatea e repetabilă în gura oricărui alt cuvîntător, la putere sau în opoziție. Și-mi vine în minte o dorință mai veche: să-mi sune la ușă cîte un reprezentant al celor mai dragi mie specii. Un popă și-un politician...
„Cum și-a lăsat Internetul amprenta peste cultură“ este o leapșă pe care o preiau de la Doulfe, leapșă în care ți se cere să ilustrezi cît mai relevant tema cu o melodie. Dîndu-mi seama că nu vorbim aici de acea cultură, ci de bagajul informațional comun, prima piesă care mi-a venit în minte a fost cea aleasă pînă la urmă drept cîștigătoare. Nu e hit, nu e șlagăr, nici măcar n-a avut clipele ei de celebritate. Vine direct de pe vinil și e o piesă foarte dragă copilăriei mele muzicale. În plus, chiar dacă îl precede cu cîteva decenii bune, cred că traduce foarte bine ceea ce a devenit Internetul, dacă reușești să te detașezi puțin și încerci să-l privești de pe margine. Să fie Circul, deci. Domino - Sorin Chifiriuc, 1981.
... Aste întîmplări nu vezi în orice an, Toate minunile azi pentru doar doi bani. Maimuțe, crocodili, chiar foci avem cu noi, Cămile și pantere, de-i sîmbătă sau joi. ... Circul s-a oprit lîngă han, n-a mai trecut pe-aici de-un an...
Într-o țară cu iz de hoit, instituțiile guvernamentale se dovedesc incapabile să-mi cheltuie banii cu folos. Se asociază în schimb ca lipitorile cu acțiunile ONG-urilor. N-am nimic cu ideea ca un ONG să mă îndemne să curăț mizeria altora, pot ignora așa ceva. Dar să mă îndemne primării, prefecturi și firme de salubritate e chiar culmea nesimțirii. Singura părere pe care o am despre Let's do it... este una proastă. Asta e, nu pot să fiu cvasi-antisocial și în același timp să mă dea simțul „civic“ afară din casă. Am exact atît cîtîmitrebuie. Cu prea puțin, aș fi unul dintre cei din cauza cărora se iese azi la curățenie. Nu sînt. Pe cel care îmi prisosește îl arunc. Fără să fac mizerie, că e biodegradabil. Surplusul de bun-simț nu-l poți dona celor cu deficit, poți doar să încerci să compensezi. Nu vreau. Let's do some thinking, though: – Cei care ies la strîns de gunoaie nu sînt deci dintre cei care le aruncă. Sînt ceilalți. – Ziua de sîmbătă e aleasă cel puțin nefericit. Duminică e zi de grătare... – Ideea că pe aruncătorul de zoaie îl intimidează curățenia e o mică tîmpenie. Cea mare e să pretinzi că i-ai atras atenția strîngînd după el.
zi.jpg)
zi.jpg){kind=link}