Iar cînd ei nu vor mai fi...
17 iulie 2007
Azi îi voi vedea, de foarte aproape, respirînd acelaşi aer cu mine. Acum (să zicem) 27 de ani, mi se păreau intangibili. Acum 17 ani, la fel. Chiar şi acum 5 ani nu credeam că îi voi vedea vreodată într-un concert "la mine acasă".
Cînd am pus prima dată "Sympathy for the devil" nu ştiam cum arată. De Beatles erau pline "vitrinele" şi îi uram. Prea drăguţi, prea bucălaţi (Paul, cel puţin, era caraghios de bucălat). Apoi, pe la 14 ani, l-am văzut pentru prima oară pe Jagger, într-o vedere cumpărată la mare. Arăta exact cum nu mi-l imaginasem. Între timp am facut, şi eu ca şi ei, şanţuri speciale pe creier cu riff-uri, refrene, imagini şi gesturi.
Nu mă interesează ce-or să cînte sau cum or să cînte. Mă duc să-i VĂD.
Pe vremea cînd căutam cu febrilitate un aşternut de pat care să-mi convină şi care să "dea bine" cu ansamblul cromatic al dormitorului, am avut proasta inspiraţie să intru şi într-un magazin Neoset. Văzusem în vitrină cîteva dormitoare asezonate cu nişte textile destul de drăguţe... De mobila lor nu m-am gîndit niciodată să mă apropii, imi cunosc limitele, chiar dacă sînt mînă spartă în multe situaţii. Asta cu aşternutul era una dintre ele.
După o plimbare scurtă printre lemne, ochesc un set de pat şi o întreb pe dom'şoara dacă e de vînzare sau e numai decor, ţinînd totuşi cont ca e un magazin de mobilă...
"Sînt la vînzare, da, dar să ştiţi că sînt scumpe..."
Boooon... Cîteva prime impulsuri n-au trecut proba şi au rămas doar în faza de proiecte drăguţe: trosneală peste ochi cu mutatul fălcii în dreptul nasului, apucat de ceafă şi izbit cu fruntea de cea mai apropiata muchie... şi alte cîteva de genul ăsta.
Eu eram de vină, asta era clar. Replica aia n-ar fi venit dacă aş fi fost îmbracat "cool", dacă aş fi tîrît după mine vreo păsărică afectată sau dacă aş fi fluturat la degetul mic cheile vreunei maşini bengoase. Eram în blugi de IDM şi tricou no-name... veneam de la muncă, cine dracu' mă punea să intru în magazinele de pe bulevard???
Mi-am oprimat deci primele impulsuri, m-am rezumat la a-i felia faţa cu o privire-lamă: "Spune o cifră... să vedem, rezist?"
Nici măcar nu erau odios de scumpe. Mi-a părut nespus de rău că nu aveau marimi XXL.
De cind a inceput vara n-am reusit sa duc pina la capat un drum cu RATB-ul fara sa fiu nevoit sa suport duhoarea unuia sau altuia... uneia sau alteia... Fiindca n-am cine stie ce puteri pe lumea asta, solutia ar fi sa-mi iau o arma. Altfel (de-as fi "nu-stiu-cine"), as umple un stadion cu astfel de duhori (oare mi-ar ajunge un stadion?) si-as turna napalm peste ei. Napalmul se toarna? Sau se arunca? Ma documentez eu...
