Prea mult verde strică, vezi?

...

Azi, la o țigară, lîngă o colegă cu un umeraș încărcat de boarfe:
– Ale cui sînt, dragă, hainele astea?
Cu un zîmbet-avanpremieră, căci tocmai realizase că se naște un banc:
– Ale lu' dezbrăcatu'....
0-1.

Dialog subțire. De vară.

– Băi Dane, ăștia din Africa de Sud sînt pe același meridian cu noi... cum dracu' se întîmplă că meciurile sînt decalate cu o oră?...
– Noi sîntem la ora de vară, Denis...
– ?... Așa... și ei nu sînt?...
– Nu, Denis, pentru că la ei e iarnă...

De ce nu mă împrietenesc cu firma. Pe Facebook sau aiurea

Primul și cel mai important motiv ar fi că detest cu patimă prieteniile unilaterale dintre o persoană fizică (eu) și una juridică (ea).
Ignorînd însă acest aspect, hai să vedem cum ar arăta o astfel de monstruoasă relație: aș avea o prietenă care nu-mi permite să fumez la ea în casă și mă scoate pe treptele de la intrare. Are o casă la dracu-n praznic. Mă obligă să-i promit (sub semnătură) că nu mă împrietenesc și cu alții, chiar dacă ea nu are dreptul decît la o treime din timpul meu. Îmi vorbește în șoaptă despre ce-mi datorează și cu voce ridicată despre ce-i datorez eu.
Și, bineînțeles, stă pe Facebook în timpul serviciului dar strîmbă din nas dacă fac și eu asta.
Ceea ce înseamnă că îmi sugerează să-mi împart viața în două bucăți colorate la fel și amîndouă dedicate ei. Una în numele contractului și cealaltă în numele prieteniei de pe Facebook.
Cam asta e și ideea...

All rights reserved. Including yours...

M-am „împrietenit“ cu industria muzicală și cu cea a filmului în momentul în care am descoperit pe spatele CD-urilor sau al DVD-urilor traducerea textului de copyright. Acel text minuscul care începe cu „toate drepturile rezervate“, continuă cu enumerarea cîtorva chestii interzise și se încheie cu niște ani de pușcărie.

Utilizările neautorizate ale acestei înregistrări prin copiere, închiriere, împrumut, prezentare publică sau transmitere radio și TV sînt strict interzise și se pedepsesc conform legii.

Că n-am voie să rip-uiesc un CD (după ce l-am cumpărat, să zicem) ar fi de înțeles. Deși nu văd de ce n-am dreptul să fac cópii pentru player-ul din baie, pentru cel din mașină, pentru cel din bucătărie și pentru mini-sistemul din debara. Să zicem...
Că dacă îmi deschid în scara blocului un centru clandestin de închiriat (folosindu-mă de colecția audio-video personală) mă așteaptă ani grei de ocnă, și asta mi se pare rezonabil.
Dar să-mi spui că nu am voie să împrumut cuiva un CD sau un DVD... hellooo!!!

Uite de-aia „iubesc“ eu formulările de tip legal și în special traducerile lor. Pentru că în spatele textelor de genul „să nu faci aia, aia și – dar fără a ne limita la – ailaltă că dracii te găsește“ stau creiere de euglene verzi, mici și răutăcioase, care abia așteaptă să preia controlul. Uite-așa, de-ale dracului ce sînt ele. Conform legii.

Cu fița roșie

Motto: „Bunicuțo, de ce...?“
„Ca s-o cunosc mai bine pe Andreea Raicu...“

Cartonul alăturat e capturat din spotul Vodafone care promovează cu originalitate folosirea Internetului direct din pat, pentru etalarea cunoștințelor despre Andreea Raicu în fața prietenei – aflată momentan la baie.
Subliminal, induce ideea că laptop-ul nu este un computer, iar computerele sînt doar dulapurile alea greoaie de pe birourile de la birou.

Pentru fanii buzelor botox, termenul „desktop“ definește probabil doar ecranul pe care stau icoanele. S-ar fi creeat confuzii sau neînțelegeri. Și cum reclama nu mai e doar sufletul comerțului, ci și portavocea care latră pe limba stîlcită a potențialului client, mai facem un pas mic dar hotărît spre idiocrație...
La mulți ani pentru 2010 sau pentru la anu'.

Două fleacuri

Fleacul 1:
De pe site-ul Realității, căci dacă alianța e o entitate prea abstractă ca să picheteze ceva, e clar că bugetarii sînt ăia care trebuie să-și asume acordul în propoziție...

Fleacul 2:
De pe newz.ro. Mai trist și mai simptomatic de-atît nu se poate – să ilustrezi o știre despre litoralul românesc cu poze de pe litoralurile altora...

Ungurii şi defileul...

...sau femeia în etate şi arma cu foc automat.
Nişte cetăţeni unguri, plecaţi dis-de-dimineaţă cu maşinile către Bucureşti, n-au mai ajuns pe Ghencea, luaţi prin surprindere de varietatea reliefului carpato-danubiano-pontic. Accident pe Valea Oltului. Astfel, Posada devine posibilă oricînd şi mai mult decît o referinţă în glorioasa noastră istorie, de la descălecare încoace.

Mobilă şi lipsă de durere

Cum ar fi să încerci să explici unei adunături de Gigei formele de conjugare şi că, deşi poate fi asimilat unui substantiv colectiv, furniture nu devine they?

1001 Comunitari

În lumina evenimentelor care au generat post-ul anterior, mi-am răpit puţin timp şi l-am dedicat unui mic studiu statistic.
Pentru început, iată ce scrie pe site-ul Poliţiei Comunitare a Sectorului 1, cu intonaţie de laudă PR-istică:
Peste o mie de politisti comunitari, jandarmi si agenti ai Politiei Nationale vor patrula pe strazile Sectorului 1, incepand din martie [...].

„Peste o mie“ pare o cifră mare pentru un singur sector şi, neştiind cîte străzi avem aici, le-am luat la numărat (de aici):
– 13 alei;
– 30 bulevarde;
– 6 căi;
– 8 drumuri;
– 139 intrări;
– 820 străzi;
– 13 şosele.
În total 1029. N-am numărat pieţele (în număr de 17) care, evident, nu sînt decît confluenţe de străzi/şosele/bulevarde.
Wow, adică avem poliţistul şi strada? Nu, pentru că, deşi nu e întotdeauna evident, poliţiştii sînt şi ei oameni ai muncii. Şi oamenii muncii lucrează în schimburi. Trei la număr, întrucît noaptea e cel mai important dintre ele.
Chiar şi aşa, un poliţist comunitar la trei străzi e o imagine ireală. Tot ar însemna moartea infracţionalităţii. Şi atunci vin celelalte explicaţii sau ipoteze: mulţi patrulează cîte doi-trei într-o maşină, alţii sînt bipezi şi stau la punct fix etc.
De fapt, ar putea exista străzi care nici nu sînt în „aria de acoperire“, străzi pe care nu patrulează nici dracu' pentru că sînt prea dosnice, prea întunecoase sau prea periculoase. Aşa că, într-un final, s-ar putea ca nici 10.000 să nu fie o cifră suficientă.
Însă marea mea bănuială finală e alta: cred că la întrebarea „cîţi comunitari avem?“ cineva a pus la numărătoare şi cîinii...

As seen on TV...

Azi-dimineaţă se vorbea pe TV (Realitatea) despre virusul gripei porcine şi potenţialul lui pandemic. În formula clasică, un moderator şi doi specialişti – unul în carcasă şi celălalt în viu. La un moment dat, moderatorul are o revelaţie şi, cu o privire plină de speranţă, emite presupunerea că această nouă ameninţare virală ar trebui să fie mult mai uşor de gestionat, prin comparaţie cu gripa aviară de acum cîţiva ani, „pentru că – nu-i aşa? – porcii nu zboară“...
Foaie verde laba gîştii...

Generală...

Nu știu alții cum sînt (cu deschiderea asta aproape că intri printre clasici, o recomand cu căldură), dar eu – în rarele momente în care folosesc televizorul și în și mai rarele momente cînd urmăresc spoturile de reclamă – am prostul obicei să întorc pe dos fiecare sens al cuvintelor. De aici și nedumerirea cu care abia azi m-am întrebat cum e posibil ca sloganul celor de la Generali poate să conțină atît de mult echivoc, plecînd totuși de la premisa că asigurările sînt cam ca detergenții... La fel: spală/asigură. Bun, avem o siglă cu un leu înaripat, asta vine din heraldică. Această ființă nu există și sînt slabe șanse ca ea să fi existat vreodată. Cîtă siguranță îmi poate inspira protecția promisă de o creatură venită din mitologie?
„Sub aripile leului“...

Aș fi putut să spun foarte bine și „la umbra răchitei încărcate de micșunele“... Ca să nu mai pun la socoteală și deja faimosul „flying teapot“ al lui Dawkins.

Zic...

„Probleme cu căderea părului?" – o expresie citită și auzită foarte des pe la știrile menite să îndulcească viața celor chinuiți de începutul de chelie sau prin reclamele pentru loțiuni-minune – mi-a provocat o revelație, zic eu, de bun-simț: dacă îți cade părul, e foarte probabil că problemele sînt de semn contrar, adică cu rămînerea lui pe cap...
Altfel, e cam cum zicea Borcea într-un moment de „luciditate": „Asta e, am fost lipsiți de neșansă".
Pentru neavizați, Borcea e ăla care plînge cînd rîde Steaua. Și viceversa.