vineri, 26 februarie 2010

Aerul condiţional-optativ

Pînă acum cîteva zile, aveam la birou o instalaţie de aer condiţionat pe care nu o puteam controla. Ni se dădea căldură sau frig în sistem centralizat, ca la bloc. În majoritatea cazurilor, primeam căldură cînd ne era cald. Cînd ne era bine, însemna că instalaţia se defectase.
Astăzi ne-am dat seama că a fost o eroare să protestăm şi să cerem remedierea situaţiei. Pentru că soluţia la care s-a ajuns ne-a depăşit aşteptările. După trei zile de şantier, ne-am pricopsit cu încă o instalaţie de aer condiţionat, pe lîngă cea veche. Avem control asupra ei dar nu suflă decît pe rece şi, pare-se, are rolul de a contracara aerul cald de dincolo...
Întîmplător sau nu, directorul nostru administrativ şi creierul acestei operaţiuni se numeşte Dorel.

luni, 15 februarie 2010

Un vis

Azi-noapte am dormit ca un meci de fotbal... în două reprize. În prima, echipa adversă, F.C. Coşmarul a atacat furibund, nu ştiu dacă am reuşit să trec de jumătatea terenului...
Se făcea că, în vis, maşina pe care o aveam era decapotabilă. Ăsta e un detaliu irelevant pentru desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, dar găsesc reconfortant gîndul că visul nu a respectat fidel realitatea. Ce a respectat a fost situaţia critică a locurilor de parcare, aici lucrurile păreau să fie identice. Nici în vis n-ai unde să-ţi laşi maşina... Singurul loc pe care am reuşit să-l găsesc a fost fix sub un indicator de staţionare interzisă, în realitate n-aş face aşa ceva, din nou o nepotrivire.
Cînd mă întorc, după un timp, ia maşina de unde nu-i. Primul gînd a fost la parcarea firmei care saltă maşini, aflată din fericire (deocamdată) la cîteva străzi mai încolo. Ajung în locul cu pricina şi încep să-mi caut decapotabila. Nu era. Eu, cel care dormea, probabil eram deja leoarcă de transpiraţie şi îmi închipui că şi foarte agitat. În fine, termin de cercetat parcarea. Fără succes.
Şi cum mai toate experienţele mele onirice se încheie cu cîte o f(r)ază genială sau măcar memorabilă, văzîndu-mă în culmea disperării, vine la mine paznicul parcării şi zice: dom'le, da' sigur ai parcat-o ilegal?
Cum să răspunzi la aşa ceva altfel decît trezindu-te?...

duminică, 14 februarie 2010

My life according to The Rolling Stones

Iniţial, asta a apărut pe Facebook, apoi... „vezi că ţi-am dat leapşă şi pe blog, că ţi-a ieşit fain... pune-o şi tu, să mai trăiască şi blogu' tău“

Pick your Artist:
Are you a male or female:


Describe yourself:


How do you feel:


Describe where you currently live:


If you could go anywhere, where would you go?


Your favorite form of transportation:


Your best friend?


You and your best friend are:


What's the weather like:


Favorite time of day:


If your life was a TV show what would it be called?


What is life to you:


Your relationship:


Your fear:


What is the best advice you have to give:


Thought for the Day:


My motto:

joi, 11 februarie 2010

Late note to myself

Fetele de abia douăzeci de ani încep să te abordeze în librărie, pentru o recomandare oarecare de titlu, abia cînd le-ai putea fi tată... nu e drept! :)

marți, 2 februarie 2010

All rights reserved. Including yours...

M-am „împrietenit“ cu industria muzicală și cu cea a filmului în momentul în care am descoperit pe spatele CD-urilor sau al DVD-urilor traducerea textului de copyright. Acel text minuscul care începe cu „toate drepturile rezervate“, continuă cu enumerarea cîtorva chestii interzise și se încheie cu niște ani de pușcărie.

Utilizările neautorizate ale acestei înregistrări prin copiere, închiriere, împrumut, prezentare publică sau transmitere radio și TV sînt strict interzise și se pedepsesc conform legii.


Că n-am voie să rip-uiesc un CD (după ce l-am cumpărat, să zicem) ar fi de înțeles. Deși nu văd de ce n-am dreptul să fac cópii pentru player-ul din baie, pentru cel din mașină, pentru cel din bucătărie și pentru mini-sistemul din debara. Să zicem...
Că dacă îmi deschid în scara blocului un centru clandestin de închiriat (folosindu-mă de colecția audio-video personală) mă așteaptă ani grei de ocnă, și asta mi se pare rezonabil.
Dar să-mi spui că nu am voie să împrumut cuiva un CD sau un DVD... hellooo!!!

Uite de-aia „iubesc“ eu formulările de tip legal și în special traducerile lor. Pentru că în spatele textelor de genul „să nu faci aia, aia și – dar fără a ne limita la – ailaltă că dracii te găsește“ stau creiere de euglene verzi, mici și răutăcioase, care abia așteaptă să preia controlul. Uite-așa, de-ale dracului ce sînt ele. Conform legii.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Leapșă cu carte

Tot de la Ana:

1. Cînd citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Nu îndoi niciodată colțurile paginilor, e urît dacă faci asta.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă "da" care a fost aceasta?
Îmi e neclar cam ce poate însemna „în ultimul timp“, dar dacă „acum doi ani“ se încadrează în marja de eroare... a fost „Povestea Rolling Stones“ de Ioan Big.

3. Citiţi în baie?
Da, dar numai lecturi ușoare.

4. V-aţi gîndit vreodată să scrieţi o carte şi dacă "da" care ar fi fost aceasta?
Nu chiar o carte. Și, din fericire, mi-am dat seama la timp care îmi sînt limitele.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Cred că trebuie să rămînă de carte și nu de marketing și să fie alcătuite de edituri, nu de trusturi de presă.

6. Care este cartea preferată?
Într-o vreme aș fi enumerat cîteva titluri. Acum nu mai cred în relevanța unui răspuns anume.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Categoric nu.

8. Ce părere aţi avea de o întîlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
În nici un caz nu le-aș mărturisi transpirat cît de mult mi-au plăcut cărțile lor. Aș prefera, după ce i-am citit, să-i ascult tot eu pe ei.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Numai în anumite circumstanțe și depinde de carte. Beletristică nu.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
a. Nu mă apuc să citesc decît dacă subiectul mă atrage înainte de primele cuvinte. Nu aștept apariția interesului după douăzeci de pagini și nici vreun paragraf revelator imediat înainte de coperta a IV-a.
b. Uneori, în cazul meu, lectura nu e un act de voință proprie. Am citit mult prin natura meseriei, obligat să parcurg texte pe care nu-mi doream să le citesc. Patetic spus, aici cărțile m-au ales pe mine.

11. Care credeţi că este o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Așa ceva nu există.

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Lectura nu e un ritual. Nici măcar pentru unul ca mine, care citește foarte rar.

13. Cînd citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Obișnuiam să ascult muzică și am pățit-o. Acum nu mai pot să disociez „Cvartetul din Alexandria“ (Lawrence Durell) de Dire Straits.

14. Vi s-a întîmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Sigur că da. Cam jumătate din „bagajul“ meu de cărți citite e format din lecturi electronice. Multe dintre ele, înainte ca termenul să fi fost inventat.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sînt împrumutate?
La cît citesc benevol, îmi pot permite să cumpăr. Întrebarea asta îmi aduce aminte de o temă foarte „dragă“ mie, industria muzicală... to be discussed, la un moment dat...

16. O carte este pentru mine... Cum aţi descrie o carte?
O memă.

joi, 14 ianuarie 2010

Citite și citate

Plecînd de la o leapșă a Anei – un citat care disecă logic distanța dintre certitudine și miracol, via posibil și probabil:
"Creierele noastre au fost construite de selecția naturală pentru a evalua probabilitatea și riscul, la fel cum ochii noștri au fost construiți pentru a evalua lungimile de undă electromagnetice. Sîntem echipați pentru a efectua calcule mentale privind riscul și șansele în domeniul de improbabilități relevant pentru viața umană. Asta înseamnă, de pildă, riscul de a fi împuns de un taur dacă tragi cu arcul în el, de a fi lovit de trăsnet dacă te adăpostești în timpul unei furtuni sub un copac singuratic, de a te îneca la traversarea unui rîu. Aceste riscuri acceptabile corespund vieții noastre de cîteva decenii. Dacă am fi biologic capabili să trăim milioane de ani și am vrea să rezistăm, ar trebui să evaluăm riscurile într-un mod diferit. Ar trebui, de pildă, să nu traversăm strada, fiindcă dacă traversezi strada în fiecare zi timp de o jumătate de milion de ani vei fi fără îndoială călcat de mașină.[...] Dacă ar exista ființe care trăiesc un milion de secole, domeniul riscurilor pe care și le-ar reprezenta s-ar extinde mult spre dreapta pe scara probabilităților. S-ar aștepta să aibă din cînd în cînd o suită perfectă la bridge și nu și-ar da osteneala să scrie acasă pentru a anunța întîmplarea asta. Dar pînă și ei ar păli dacă o statuie de marmură le-ar face cu mîna, fiindcă ar trebui să trăiești chiar și mai mult pentru a vedea un asemenea miracol.“
Richard Dawkins - Ceasornicarul orb, Humanitas, 2008