joi, 29 aprilie 2010

Și pisicile au o singură viață, nu-i așa?...

În seara asta am strivit o pisică sub roata din dreapta-față. Mi-a fost imposibil s-o evit. Poate doar dacă aș fi mers cu 30, în loc de 40 la oră. Cred că eram pe Ceaikovski. O singură bandă pe sens, în dreapta mașini parcate, în stînga scuar cu tufe de dracu' să le ia ce-or fi fost... De-acolo a țîșnit pisica, cam la un metru și jumătate în fața botului mașinii, hiper-determinată să treacă pe partea cealaltă sau poate doar hiper-speriată. De roata din stînga a scăpat, de cea din dreapta nu. Senzația de ghemotoc de blană strivită scurt și zdruncinătura moale mi s-au propagat pînă în stomac, dar am putut să privesc prin oglinda retrovizoare ultimul spasm al unei foste pisici negre și vii. Preț de o secundă sau două a fost ca și cum trupul încă nu primise vestea morții și încerca să alerge în continuare.
Apoi a rămas acolo, punct fix. Iar mașina care venea după mine i-a transformat extrem de probabila moarte în certitudine. Pentru că eram pe Ceaikovski, o singură bandă pe sens, în dreapta mașini parcate, în stînga scuar cu tufe de dracu' să le ia ce-or fi fost...

5 Comments:

mauzi said...

m-a intristat,am si am avut multe pisici,unele dintre ele au sfarsit strivite sub rotile unei masini.Pe una dintre ele chiar am vazut-o lovita pe strada in timp ce ma indreptam cu masina spre servici.A fost destul de nasol momentul,dar a trebuit sa treaca repede, ca de...mergeam la servici si aveam acolo destule alte probleme.Asa ca iti spun eu, ca proprietara de pisici care umbla toata ziua haihui,ele inevitabil sunt mai expuse accidentelor si putine dintre ele mor de poarte buna.Si da, probabil au 7 vieti,cea pe are ai omorat-o tu era deja la a 7-a

fragilematter said...

Din fericire, pisicile mele sunt foarte putin expuse circulatiei auto, dar pot sa-mi imaginez ca mi-ar fi mai bine psihic sa cred ca pisica mea a decis sa plece pe alte meleaguri pentru o perioada nedefinita decat sa stiu ca s-a transformat intr-un basorelief trist pe caldaram.
Din perspectiva masinii care sta linistita la mine in curte, vrabiile cu aspiratii de kamikaze sunt o problema.
Cuvintele cheie pentru post-ul de mai sus sunt "accidental", "inevitabil" si "nedorit", so don't feel too bad about yourself ;)

MeSSeR said...

@mauzi: uite, că ar fi putut fi la a 7-a nu m-am gîndit :)

@Doru: Curte... acest cuvînt ca un ideal. Și pentru mașină, și pentru pisici :)

Anonim said...

Nu vreau sa par cinic dar,...daca te consoleaza cu ceva, trebuie sa stii: Stiu bine acea pisica! Da-da....! O cunosc!...Voia doar bani. Face pe victima, se arunca in fatza mashinilor si le cere soferilor cate ceva. Te intrebi de ce nu ti-a cerut si tie?...pai...l-a prins pe ala din spate. Stii tu cine era ala din spate?..Eeee...pai sa-ti spun tot eu! Ala din spate trebuia sa fie cel ce se voia postat in fatza mashinii aluia din fatza ta...E greu de inteles?..Iti dai seama ce greu le este lor sa prelucreze un asemenea eveniment?...Asa ca....daca vrei sa iei legatura cu acea pisica iti pot inlesni o varianta. Dar sa stii ca de aia nu scapi fara sa-i dai ceva, chiar daca l-a "ciupit" pe ala din spatele tau. Ce mai tura-vura ma...recunosc! eu sunt pisica aia si da, m-a cam durut experientza aia, dar mi-am revenit repede pt. ca mai aveam ceva treaba. Vine Ozzy si trebuie sa fac rost de ceva bani. La buna vedere hombre!

MeSSeR said...

Nu reușesc să încropesc o replică la așa ceva... :))

Trimiteți un comentariu

Eu scriu, tu comentezi, eu moderez... Aritmetic vorbind, avantaj eu.