luni, 9 iunie 2008

Eve Online - Empyrean Age

Îmi aduc aminte cu cît entuziasm descopeream, în vara lui 2006, MMORPG-ul pe care mi-l doream de foarte multă vreme. Auzisem de World of Warcraft și mă contraria faptul că nu exista ceva similar în cheie SF. Exista, doar că nu dădusem eu de el. Vreme de un an de zile am mîncat Eve Online pe pîine, mi-am făcut bioritmul franjuri și am operat modificări structurale în alternanța somn-veghe. Un timp, entuziasmul mi-a fost întreținut de noutatea jucăriei, apoi de complexitatea ei. Eve is larger than life, așa se spunea. Nu chiar larger, dar cam pe-acolo.
Anul trecut, cam prin toamnă, interesul a început să se mai dilueze. În parte și pentru că s-a întîmplat să nu mai am chiar foarte mult timp liber, iar Eve e genul de joc cît se poate de cronofag. Ar mai fi și faptul că, în lumea de acolo, lucrurile începuseră să se cam complice. De multă vreme huzuream într-un sistem 0.0 liniștit și oarecum departe de lumea dezlănțuită. Banii veneau ușor, sistemul de alianțe mergea ca uns... Era suspect de bine. Așa că n-a mai ținut mult. Zona în care ne cam plictiseam de-atîta bine a devenit brusc centrul de interes al marilor alianțe aflate în conflict. Și s-a ales praful. Perioada care a urmat a fost una extrem de supărătoare pentru cineva care vrea doar să „se joace“. Căutarea unui sistem nou în care să locuim, mutarea tuturor bagajelor de colo-colo, asta nu mai era joacă... și am cam dispărut din peisaj. Am continuat totuși să antrenez skill-uri și din cînd în cînd mai intram pentru o misiune-două, fără să mă implic în partea cu adevărat online a jocului.
Ei, dar acum s-a cam schimbat situația. Odată cu calculatorul-monstru nou asamblat, pofta pare să fi căpătat un impuls proaspăt, fie doar și pentru teste. Ca să nu mai zic că luna asta împlinesc doi ani de Eve Online, iar mîine se lansează un nou expansion pack despre care se povestește că va disloca multe maxilare și va holba mulți ochi... N-ar fi păcat să renunț tocmai acum, cînd pot să țin două conturi deschise simultan, cu 70-80 fps fiecare? :)

4 Comments:

Drace said...

da, ar fi pacat sa renunti tocmai acum... cu 2 conturi simultan viata reala s-a cam terminat.

MeSSeR said...

Sînt destul de bine ancorat în realitate. Din păcate, aș spune.
În viața reală am frame rate-uri mici :)

Drace said...

...adica "cont unic" in real life.

MeSSeR said...

Și cu o mult mai mare vechime, desigur :)

Trimiteți un comentariu

Eu scriu, tu comentezi, eu moderez... Aritmetic vorbind, avantaj eu.