luni, 26 mai 2008

Ochiul de sticlă a urcat pe podium


Deci. Am deosebita plăcere să vă anunț că am cîștigat, cu poza de mai sus, un nesperat loc III la concursul foto aferent lunii mai pe Metropotam. Sigur că m-am bucurat ca un copil, sigur că m-am lăudat tuturor celor care îmi erau prin preajmă în momentul ăla. Apoi, după ce mi-a mai trecut febra, m-am gîndit – în glumă, firește – că meritam mai mult. Tema lunii a fost „Sub un metru“, adică fotografia trebuia să fie realizată cu obiectivul situat la cel mult un metru deasupra solului. Iar piesa mea s-a dovedit a fi cea mai adîncă...
Dat fiind faptul că n-am mai cîștigat un premiu cam de prin școala generală, bronzul de azi are pentru mine strălucirea aurului. O să mi se urce la cap. Am nevoie urgent de o decepție.

7 Comments:

Anonim said...

Felicitari!
Acum asteptam si premiul intai.

MeSSeR said...

Mulțumesc, mulțumesc. Da' chiar atît de promițător să fiu? Îmi pot oare permite luxul de a sări peste locul doi? :)

Unknown said...

Wow! Good job, eu am cam ignorat concursurile metropotam din lipsa de timp si chef :-D
Ma mir ca nu s-au luat tipii de la scorseze de tine :-))

Anonim said...

De ce nu ai scris nimic pe blog despre concursul asta? Eu as fi votat... Imi place mult fotografia, probabil ai un simt artistic dezvoltat (ceea ce mie imi lipseste cu desavarsire). Este "bruta" sau ai mai prelucrat-o cumva?

MeSSeR said...

@Doru: merci, merci. Eh, dacă aveai timp și chef, probabil că nu mai prindeam eu locul trei :)
Tipii de la Scorseze chiar m-au reperat, să știi, dar n-au reacționat deloc. Urma ultima stație, cu peronul pe partea dreaptă, cred că se grăbeau să facă pipi. Niște legume... :)

@cold: n-am scris nimic pentru că n-am luat foarte în serios înscrierea pozei în concurs. O aveam deja cînd s-a lansat tema și mi s-a părut potrivită. Ar fi sunat și a self-promo. Nu zic că nu sînt un lăudăros și un îngîmfat dar există o subtilitate pînă și în asemena manifestări :) Cu simțul artistic nu știu ce să zic, check "Ochiul de sticlă" (de la links) și te lămurești, one way or another.
Pozele nu le prelucrez decît în contrast și luminozitate, dincolo de asta începe o categorie specială, numită photo manipulation, ceea ce nu prea fac.

Anonim said...

Am vazut toate pozele. Frumoase... Te invidiez. M-am uitat si la profilul tau. DTP & Pre-press - nu stiu prea bine ce inseamna, dar probabil lucrezi cu imagini; un google ma va lamuri.
Acum asteptam premiul intai (cum spunea Dana) si/sau o expozitie!

MeSSeR said...

Nu neapărat imagini, important în definiție e faptul că rezultatul final se tipărește/imprimă pe suport real, cam asta ar fi. De exemplu, nu e DTP dacă "produsele" ramîn în virtual, pe site-uri. Oricum, sper să te fi lămurit și Google mai mult :)
Locul III cu poza înseamnă chiar asta: o expoziție la sfîrșitul anului. Cel puțin așa promit metropotamii.

Trimiteți un comentariu

Eu scriu, tu comentezi, eu moderez... Aritmetic vorbind, avantaj eu.