miercuri, 19 decembrie 2007

Adoptă un porc!

A venit vremea să mă implic. Ajunge cu pasivitatea din postura căreia "sigur că îţi e comod să comentezi şi să te dai ironic"...
Doamnele cu căţelul îşi apără bubicii prin tot felul de campanii, care mai de care mai mediatizate. Îi apără şi pe prietenii vagabonzi ai bubicilor. Eu am ales să apăr porcul.
– Este porcul un animal domestic? Este.
– Nu-i aşa că, dacă pisicuţele şi căţeluşii ni se păreau animale gustoase, ne hotăram să nu le mai iubim atît de "platonic" şi le băgam satîrul în beregată ori de cîte ori ni se făcea foame? Aşa este.
– Cunoaşte porcul motivele pentru care îl îndopăm cu grîu aproape un an de zile? Nu.
Mi s-a argumentat de fiecare dată că toate campaniile de combatere a violenţei împotriva animalelor au ca ţintă violenţa fără motiv, gratuită. Mă scuzaţi, nu înţeleg: dacă nu am dreptul să împuşc în cap un cîine vagabond care m-a muşcat, de ce am dreptul să cresc porci pentru consum? Ah, da... asta nu e violenţă, nu e crimă... se numeşte zootehnie!?
Dincolo de orice ironie, aş impune o condiţie obligatorie pentru toţi iubitorii de animale: să fie vegetarieni. Mi se pare uşor ipocrit să alegi să iubeşti un animal şi să-i pui părul pe moaţe doar pentru că nu e bun la gust şi, în acelaşi timp, să-l transformi în salam şi cîrnaţi pe un altul.
Aşa că... Nu sta deoparte, adoptă un porc! Şi nu de la anul, chiar acum, în Ajun! :)


Dacă te hotărăşti să susţii această generoasă campanie, foloseşte cu încredere bannerul de mai sus. Nici măcar nu trebuie să menţionezi sursa. Atîta timp cît salvezi viaţa unui porc, asta e tot ceea ce contează :)

7 Comments:

Unknown said...

Propun la finalul campaniei să facem una şi pentru porcii cu două picioare, deşi pe-ăia nu îi taie nimeni...

MeSSeR said...

Nu ştiu ce să zic... ăia nu prea se încadrează la animale domestice :)

Unknown said...

Cred că o să-mi păstrez indiferenţa fără a-i discrimina pe nici unii :))

Doru Oprişan said...

Motivul este important.
A ucide pentru a manca nu e o crima. Este o lege a naturii.
A ucide fara motiv e cu totul alta treaba si aici putem face campanii in apararea animalelor.

MeSSeR said...

Perfect de acord cu tine, cu o completare pe care am evidenţiat-o şi în post: în apărarea animalelor care nu ne plac la gust :)
Iar din vîrful lanţului trofic e foarte uşor să ne justificăm acţiunile. Cum ar fi fost dacă...

Doru Oprişan said...

Cum ar fi fost? N-am mai fi avut ocazia sa ne punem intrebarile astea :)

MeSSeR said...

Revăzînd de curînd scene dinWar of the worlds - aşa ciopîrţit de reclame cum l-a dat ProTV - m-am "întristat" încă o dată... nici măcar nu ne mîncau, eram pe post de fertilizator :)

Trimiteți un comentariu

Eu scriu, tu comentezi, eu moderez... Aritmetic vorbind, avantaj eu.